Cristian Geambașu Nole, nepoții și boții

• Djokovic l-a învins clar pe Alcaraz și a trimis în derizoriu sintagme ca „meciul generațiilor” sau „finala din sferturi”. Trăim vremuri minunate, cu veterani de 38 de ani care bat covoare pe tineri de 21. Apoi, te uiți și cine conduce planeta și înțelegi că tinerețea fără bătrânețe nu mai este o metaforă.

În basme și în filmele americane, binele învinge răul. În viața reală și în tenis, învinge Novak Djokovic.

Dar nu este tenisul un basm, unde Feți Frumoși de 37 de ani și 7 luni îi înving pe Feții Frumoși mai tineri cu 16 ani aproape fără să transpire?

Nu este sportul zilelor noastre un loc al tinereții fără bătrânețe? Tot ce face Nole pe teren spune că da, durerile lombare, cervicale și reumatismele au fost aruncate la groapa de gunoi a istoriei.

Va fi bine și cald

Întîlnirea dintre Djokovic și Alcaraz promitea mult. Era anunțată ca finala din sferturi. Era comercializată ca meciul generațiilor. Pomul lăudat a avut ceva poame, dar nu atât de multe pe cât așteptam.

A fost un meci bun, cu momente de frumusețe autentică. Dar nu a fost ceva de povestit nepoților, ca să apelez la un clișeu nemuritor. Asta în primul rând pentru că nepoții nu se vor mai uita la tenis, probabil că nici la fotbal.

Marile meciuri ale viitorului vor fi între boți și troli, avându-i ca arbitri pe miliardarii planetei care au făcut sluj la învestirea domnului președinte al Americii. La fazele litigioase, VAR-ul supravegheat de AI va da câștig de cauză celor lipsiți de scrupule. Va fi bine și pe planetă cald. Asta din urmă, sigur.

Geometria perfecțiunii

Djokovic a câștigat în 4 seturi, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4, după 3 ore și 35 de minute de joc intens, dar cu multe greșeli neprovocate (40-27 pentru Alcaraz!), cu doar 15 ași (10-5 pentru Alcaraz) și cu procentaje modeste atât la frecvența primului serviciu, cât și a celui de-al doilea.

Sârbul a dominat partida de la un capăt la altul și doar ușoara accidentare din finalul primului set i-a scurtcircuitat parcursul de regularitate.

Ca întotdeauna, geometria perfectă a loviturilor lui Nole a fost arma care a descompus tentativele de exuberanță din jocul lui Carlos.

Echilibrul între tăria loviturilor și riscul asumat a funcționat de asemenea mult peste ce putea opune adversarul.

Alcaraz a părut de la începutul meciului că i-a luat frica lui Djokovic.

Spre 25?

Omul care a petrecut un total de 428 de săptămâni (echivalentul a peste 8 ani calendaristici) ca număr 1 ATP, performanță realizată în 13 sezoane diferite, se îndreaptă în marș spre al 25-lea titlu de Grand Slam, dintre care 11 la Melbourne.

În semifinală îl va întâlni Alexander Zverev, Sașa pentru rusofoni și rusofili. Rusul naturalizat german, celebru pentru adâncimea loviturilor de dreapta aplicate iubitelor este de asemenea în mare formă și poate fi un obstacol serios în calea lui Djokovic spre o finală previzibilă cu Jannik Sinner.

Ideea este că pentru a nu știu câta oară bărbatul din Balcani arată reîncărcat, gata să se ia la trântă cu toată lumea, adversari din teren, public prea gălăgios, comentatori prea îndrăzneți. Nole se hrănește cu adversitate. Poate și cu alte lucruri mai prietenoase cu organismul lui, dar dacă insistăm cu bănuielile stricăm povestea.

Titanii și frustrările

Este el GOAT? The Greatest of All Times? Cel mai mare al tuturor timpurilor? Statistic vorbind, da, fără îndoială.

Djokovic deține cam toate recordurile și continuă să le îmbunătățească. Deși lasă impresia că nu îi pasă, irascibilitatea lui provine tocmai din faptul că lumea tenisului și lumea în general nu îl recunosc de suveran absolut.

Îl urmăresc în continuare umbrele lui Federer și Nadal, deși are palmares pozitiv cu ambii.

Cum nu poți fi fascinat de roboței unși cu clostebol ca Sinner, oamenii încă suspină după eleganța lui Roger ori după coridele lui Rafa. Iar Nole oftează. Au și titanii frustrările lor.