O fostă vedetă de la PSG spune cine este șeful în vestiarul campioanei Franței

Angel Di Maria a jucat la PSG preț de șapte sezoane, iar în vara anului trecut s-a transferat la Juventus. Argentinianul povestește cum stau lucrurile într-un vestiar plin de vedete precum cel al campioanei Franței.

Angel Di MariaFoto: Natacha Pisarenko / AP / Profimedia

>> Neymar i-a enervat pe șeici - Suma pentru care va fi vândut de PSG

Kyian Mbappe, șeful vestiarului de la PSG - Peste Messi și Neymar

Conform spuselor lui Di Maria, conducerea parizienilor i-a dat putere totală lui Kylian Mbappe după ce acesta a decis să-și prelungească contractul cu PSG.

„I-au dat toată responsabilitatea (n.r. lui Mbappe). L-au făcut să rămână când a putut să plece şi i-au dat această responsabilitate importantă ca să fie el şi nimeni altcineva.

Dar ei, i-au dat toată puterea lui Mbappe având lângă el cel mai bun jucător din istorie (n.r. Lionel Messi). E greu să contrazici toate astea, i-au dat această forţă pentru că este francez, vine de acolo şi a câştigat un Mondial.

Kylian are o carieră grozavă înaintea lui. Când eram la PSG, era un băiat bun. Cred că nu s-a schimbat”, spune Angel Di Maria pentru ESPN, conform L'Equipe.

Lionel Messi, mai bun decât Diego Maradona

Di Maria l-a adus în discuție și pe Diego Maradona, cel despre care spune că este o legendă pentru fotbalul din Argentina, dar că Lionel Messi este în viziunea sa cel mai bun jucător din istoria fotbalului.

„Leo trebuie să fie la următorul Mondial... da, da, da! Vorbim de Leo Messi, cel care a cucerit şapte Baloane de Aur şi a câştigat totul cu Barcelona.

Diego este Diego şi va rămâne Diego pe viaţă. M-a susţinut în cele mai grele momente, când toată lumea era împotriva mea. Până în ziua în care voi muri, Diego va fi totul pentru mine. Dar pentru generaţia mea, din câte am văzut, cel mai bun jucător din istorie este Leo”, a conchis Angel Di Maria.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
România, două medalii de aur!  Echipajul de 8+1 mixt și cel de 8+1 feminin, campioane mondiale! +  Radiș și Adam, performanță unică în istorie
Canotaj
17:00

Citește mai mult

Tănase pleacă de la FCSB!  Anunțul făcut de Becali, după  scandalul izbucnit la echipă:  „Du-te, tată!” » Cu cine ar urma să semneze
Superliga
13:58

Tănase și Crețu, excluși din lot!   Scandal uriaș la FCSB  înainte de meciul cu UTA. Becali anunță rezilierea contractului!
Superliga
12:31

Plângere penală după bătaie  Un fan al lui Dinamo  a fost lovit cu pumnii de ultrași  în timp ce încerca să-și protejeze fiica: „În ce lume trăim?!”
Superliga
09:32

Știri ultima oră
19:58
„N-are minte!” Tavi Popescu l-a enervat pe Becali! Ce a putut să facă + n-a prins lotul cu UTA

19:38
FCSB - UTA LIVE de la 21:00 » Echipele de start: cine a preluat banderola de la Tănase

18:28
„Pleacă, că te bat!” Ruptură totală la FCSB! Ce s-ar fi întâmplat la conflictul care a dus la despărțirea de Tănase și Crețu

19:33
FCSB se dezintegrează Târnovanu, gata să plece: „Își bat joc de mine!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Top stiri
Ce se întâmplă cu Rațiu  Noi detalii despre  transferul românului în Premier League.  Un alt club din Anglia a intrat pe fir!
Stranieri
11:54

Eliminat după trei minute!   FOTO.  Meci de coșmar pentru atacantul Borussiei »  Gest șocant  la ieșirea de pe gazon: „E mai grav decât faultul”
Campionate
13:42

Pogacar, diagnostic crunt  Are nevoie de operație după accidentul grav din Spania.  Anunțul făcut de medici  + Prima imagine din spital
Ciclism
10:52

Haos în trafic, la Republica, din cauza lucrărilor la pasajul pietonal subteran de la Hala Laminor. „Este horror în zonă”
B365
29.08