Partidă amicală: România - Suedia 1-0/ Mutarea câștigătoare a lui Cosmin Contra - Gol superb înscris de Rotariu

Partidă amicală: România - Suedia 1-0/ Mutarea câștigătoare a lui Cosmin Contra - Gol superb înscris de Rotariu

Echipa națională de fotbal a României a reușit să învingă reprezentativa Suediei după o pauză de 35 de ani, scor 1-0, într-un meci amical disputat pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova. La fel ca în urmă cu câteva zile, la partida din Israel (scor 2-1 pentru România), inspirația lui Cosmin Contra a făcut din nou diferența. În minutul 54, Dorin Rotariu l-a înlocuit pe Mitriță și la numai trei minute distanță deschidea scorul. Jucătorul celor de la Mouscron l-a învins pe portarul Johnsson cu un șut superb cu stângul, la colțul lung.

HotNews.roFoto: Hotnews

Revenită la Craiova după o pauză de 14 ani, echipa României a început timid partida de pe "Ion Oblemenco". Suedezii au avut inițiativa în primele zece minute, au făcut un pressing avansat, dar n-au avut nicio ocazie notabilă. În minutul 3, Jannson, singur în centrul careului de 6 metri, a reluat cu capul la un corner, însă peste poarta lui Tătărușanu.

Elevii lui Cosmin Contra au reușit să echilibreze jocul, Alex Mitriță ieșind în evidență prin câteva incursiuni. Cea mai importantă ocazie a tricolorilor în prima repriză a venit în minutul 24, când Mitriță a șutat puțin pe lângă bara porții apărate de Johnsson.

Tot jucătorul celor de la CS U Craiova și-a asumat executarea unei lovituri libere de la aproximativ 25 de metri, în minutul 32. Șutul său a fost însă extrem de dezamăgitor, mingea ducându-se mult peste poartă.

În lipsa spectacolului din teren, acțiunea s-a mutat în tribune. Cu câteva minute înainte de finalul primei reprize, arbitrul a întrerupt jocul din cauza unor petarde și torțe aruncate din peluză. Prima parte s-a încheiat cu şutul din unghi al lui Ţucudean, iar tabela a rămas neschimbată.

Startul reprizei secunde le-a aparținut tot suedezilor, însă tricolorii au scăpat fără gol. Selecționerul Cosmin Contra a mutat inspirat în minutul 54, iar Dorin Rotariu avea să deschisă scorul la doar 3 minute de la intrarea pe teren. Tot el a fost aproape de 2-0 în minutul 59, când Johnsson a respins cu dificultate șutul său din lovitură liberă.

Suedezii au avut o șansă importantă în minutul 71, dar Tătărușanu a fost de neînvins de două ori în aceeași fază în fața lui Guidetti. Grozav, intrat în minutul 61 în locul lui Chipciu, s-a remarcat și el pe final de meci (82'), când a trimis puțin pe lângă poarta Suediei, după o pătrundere pe partea stângă și un dribling de toată frumusețea în fața lui Larsson.

Partida de la Craiova a reprezentat debutul la națională pentru Nedelcearu și Man, acesta din urmă având o ocazie imensă în prelungiri. Rămas singur cu portarul, jucătorul celor de la FCSB a încercat să îl lobeze pe Johnsson, însă a trimis peste poartă, fiind incomodat și de gazonul care la final arăta ca un câmp pregătit pentru însămânțare.

Astfel, România a încheiat victorioasă a doua partidă amicală din acest an, în fața unei echipe care va evolua la CM din Rusia (14 iunie - 15 iulie). Elevii lui Janne Andersson fac parte din Grupa F, alături de Germania, Mexic și Coreea de Sud.

Ce a spus Cosmin Contra

"Meci complet din punctul meu de vedere, împotriva unei echipe mult mai puternice decât noi, din toate punctele de vedere. Imediat după victoria din Israel, am avut două zile în care am pregătit meciul. Ne-am pregătit în balon, pe iarbă naturală, după aceea pe articificială. Am avut 10 zile diferite. Era mai bine dacă jucam pe terenul de antrenament. Le-am zis că trebuie să ne adaptăm, să ne maturizăm, să fim puternici. Am trecut cu bine peste cele două meciuri, au fost teste reuşite. Am înscris un gol, am mai avut ocazii. Sper că aceste victorii să fie un început de drum pentru noi. Am fost un grup unit", a spus Cosmin Contra, la ProX.

"Au crezut în ce le zic şi în ce lucrăm la antrenamente"

"Azi le-am şi zis băieţilor că ei sunt mai masivi, dar fotbalul cere asemenea sacrificii. Trebuia să ne batem cu ei, pe un teren greu. Toţi s-au plâns de duritatea terenului, dar ne-am adaptat şi am reuşit să îi învingem. Înainte de meci, căpitanul echipei, Săpunaru, a zis că jucăm în faţa a 25.000 de fani care ne iubesc şi trebuie să luptăm pentru ei. Avem nevoie de asemenea fani care să ne împingă de la spate", a explicat selecţionerul, pentru ca apoi să îşi exprime optimismul legat de menţinerea unei serii pozitive de rezultate: "Sperăm să fie mai multe victorii. Au schimbat în foarte scurt timp ceea ce le cer. Au crezut în ce le zic şi în ce lucrăm la antrenamente. Am obţinut ceva de la ei în scurt timp."

"În Israel, cei intraţi pe parcurs au făcut diferenţa, la fel şi azi. Mă bucur că am fost inspirat în aceste două meciuri. Astfel de inspiraţii pot aduce calificări", a mai spus antrenorul.

"A fost un meci greu, am fost inspirat, în fotbal aşa se întâmplă, puteam să şutez prost. Am fost mai agresivi ca ei, probabil asta a fost cheia, Suedia este o echipă puternică, a eliminat Italia. Ca să câştigi cu o echipă nordică, trebuie să fii la fel de agresiv. Am dovedit că suntem o echipă bună, în schimbare, abia aşteptăm meciurile oficiale. Îmi doream mai mult în ceea ce priveşte jocul, niciodată n-o să fiu mulţumit de jocul meu", a declarat Dorin Rotariu, la Pro X.

"Este o seară minunată, sunt fericit că am reuşit să debutez, sper ca pe viitor să joc tot mai bine şi să fiu convocat din nou. De asta m-am apucat de fotbal, să joc cu o astfel de atmosferă în spate. Este un vis devenit realitate şi mă face să muncesc mai mult. Sunt extrem de fericit, în primul rând pentru că am câştigat şi apoi pentru că am debutat. Mister este alături de noi, ne dă sfaturi şi ne ajută. Trebuie să ne adaptăm la orice teren, asta e meseria de fotbalist, trebuie să facem treaba indiferent de condiţii", a spus Dennis Man, aflat la primul meci în tricoul naționalei României.

Rezultatele obținute de Cosmin Contra pe banca tricolorilor:

România - Kazahstan 3-1

Danemarca - România 1-1

România - Turcia 2-0

România - Olanda 0-3

Israel - România 1-2

România - Suedia 1-0

Naționala României va disputa următoarele meciuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiții Liga Națiunilor, conform următorului program (potrivit frf.ro):

7 septembrie: România - Muntenegru, Lituania - Serbia (ora 21:45)

10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)

11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)

14 octombrie: România- Serbia (ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)

17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România- Lituania (ora 21:45)

20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)

Desfășurarea livetext a partidei România vs Suedia:

Final de meci. Romania - Suedia 1-0

90+1' Lansat excelent de Keseru, Man a avut golul de 2-0 in varful ghetei. Ramas singur cu portarul advers, jucatorul de 19 ani a trimis insa mult peste poarta lui Johnsson

90' Partida este prelungita cu 3 minute

87' Man debuteaza si el pentru nationala Romaniei. Jucatorul FCSB-ului il inlocuieste pe Stanciu. La suedezi, Berg si Sebastian Larsson ii schimba pe Guidetti si Fransson

83' A doua schimbare la suedezi: Claesoon ii ia locul lui Durmaz

82' O noua schimbare efectuata de Contra: iese Grigore si intra Nedelcearu, aflat la primul meci in tricoul nationalei Romaniei

82' Grozav construieste o faza superba, patrunde in careu, il dribleaza pe Larsson si suteaza putin pe langa poarta oaspetilor

76' Keseru vede cartonasul galben

73' Stanciu suteaza in forta din interiorul careului, insa in blocajul aparatorilor suedezi. Mingea ajunge la Grozav, care incearca o executie spectaculoasa, din foarfeca, dar este semnalizat in ofsaid

71' Guidetti primeste perfect in fata portii, fundasii Romaniei il blocheaza in ultimul moment, insa mingea revine la el si incearca un nou sut. Tatarusanu are o interventie excelenta si evita golul egalizator

70' Prima schimbare in echipa Suediei: Ola Toivonen intra in locul lui Kiese Thelin

70' Schimbare in echipa Romaniei: Paul Anton il inlocuieste pe Razvan Marin

65' Jimmy Durmaz primeste un cartonas galben pentru o palma aplicata lui Dorin Rotariu

62' Inca o schimbare in echipa Romaniei: iese Tucudean, intra Keseru

61' Schimbare efectuata de Cosmin Contra: iese Chipciu, intra Grozav

59'Acelasi Rotariu executa o lovitura libera de la distanta, Johnsson scoate cu mare dificultate de sub bara

57' Gool Romania! Mutarea lui Contra da roade imediat. La doar trei minute de la intrarea pe teren, Rotariu deschide scorul. Fostul jucator de la Dinamo il dribleaza in careu pe Hult si suteaza superb cu stangul la coltul lung, invingandu-l pe Johnsson. Romania - Suedia 1-0

54' Cosmin Contra efectueaza prima schimbare in nationala Romaniei: iese Mitrita, intra Rotariu. Fanii echipei patronate de Mititelu il fluiera pe Mitrita

50' Thelin trimite puternic de la distanta, pe jos, dar mingea trece pe langa bara din stanga portarului de la FC Nantes

47' Stanciu il faulteaza pe Durmaz, iar suedezii primesc lovitura libera, la aproximativ 35 de metri de poarta. Tatarusanu retine fara nicio emotie mingea realuata cu capul din centrare

46' A inceput repriza a doua. Nicio schimbare in cele doua echipe

Fluier de final al primei reprize. Romania si Suedia se afla la egalitate, scor 0-0, dupa o prima repriza in care niciuna dintre echipe nu a impresionat. Cea mai importanta ocazie a tricolorilor a venit in minutul 24, cand Mitrita a trimis putin pe langa poarta aparata de Johnsson, dupa o patrundere din flancul stang.

45+2' Chipciu inventeaza o pasa superba pentru Tucudean, atacantul CFR-ului suteaza din lateral, dar mingea trece pe langa bara a doua

S-a reluat partida.

45' S-au aratat doua minute de prelungire

45' S-au incins spiritele intre galeriile celor doua echipe din Craiova: CS U Craiova si FC U Craiova. Suporterii aflati la peluza arunca in teren cu petarde, iar meciul este intrerupt

43' Tucudean este lansat foarte bine, dar arbitrul semnalizeaza corect pozitie de ofsaid

Gazonul se prezinta execrabil, asa cum era de asteptat. Brazdele se desprind la fiecare faza

32' Mitrita este faultat de Fransson la aproximativ 25 de metri de poarta suedezilor, iar arbitrul dicteaza lovitura libera pentru Romania. Acelasi Mitrita executa, insa sutul sau este dezamagitor. Mingea s-a dus mult peste poarta oaspetilor

24' Prima ocazie mai importanta a Romaniei. Mitrita patrunde frumos din partea stanga si suteaza la coltul lung, dar mingea trece pe langa poarta aparata de Johnsson

21' Actiune consistenta a tricolorilor, care au tinut mingea momente bune in jumatatea de teren a Suediei. Faza s-a stins pana la urma, Manea fiind blocat de un adversar

16' Mitrita combina superb cu Stanciu la marginea careului, insa Larsson intervine si trimite mingea in afara terenului. Cornerul rezultat dupa aceasta faza nu aduce nimic bun pentru Romania

12' Mitrita are o incursiune buna, dar fundasii Suediei sunt la datorie. Durmaz pleaca pe contraatac, mingea ajunge la Fransson, care trimite peste poarta din interiorul careului

4' Grigore revine pe teren, desi initial ceruse sa fie schimbat

3' Nordicii beneficiaza de primul corner al partidei. Jansson se inalta si loveste mingea cu capul, insa balonul se duce peste poarta "tricolorilor"

2' Dragos Grigore are nevoie de ingrijiri medicale dupa o intrare dura a lui Kiese Thelin

A inceput meciul. Suedia a avut lovitura de start

Jucatorii pastreaza un minut de reculegere in memoria fostului mare jucator Nicolae Tilihoi. Momente extrem de emotionante pe "Ion Oblemenco". Tot stadionul aplauda

Cele doua formatii au intrat pe teren. Se intoneaza imnurile

Echipele de start:

România: Tătărușanu - Cr. Manea, Săpunaru, Dr. Grigore, Toșca - Pintilii, R. Marin - Mitriță, Stanciu, Chipciu - Țucudean.

Rezerve: Fl. Niță, S. Lung, Moți, Nedelcearu, P. Anton, Deac, D. Rotariu, Grozav, Keșeru, Budescu, Benzar, Cicâldău, Man, Bancu

Selecționer: Cosmin Contra

Suedia: Johnsson - Larsson, Jansson (cpt), Helander, Hult - Durmaz, Fransson, Hiljemark, Sema - Guidetti, Kiese Thelin

Selecționer: Janne Andersson

Arbitri: Meciul va fi condus la centru de israelianul Roi Reinshreiber. El va fi ajutat la cele două linii de Danny Krasikow şi Matityahu Yakobov. Rezervă va fi Sebastian Colţescu.

Jucătorii echipei naționale vor purta banderole negre în memoria fostului mare jucător Nicolae Tilihoi, iar înaintea începerii partidei cu Suedia va fi păstrat un moment de reculegere. Fostul component al Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi, a murit duminică dimineaţă, la 61 de ani, după ce în ultimii trei ani s-a luptat cu o boală incurabilă.

Unde se va juca meciul:

Stadionul "Ion Oblemenco" (30.944 locuri) va fi gazda confruntării dintre România și Suedia. Va fi prima partidă pentru naționala României pe noua arenă din Craiova.

Vechiul stadion "Ion Oblemenco" (denumit "Central" până în 1996) a fost demolat pentru a se construi o arenă ultramodernă. Lucrările au început în vara lui 2015 și s-au finalizat în toamna anului 2017.

Inaugurarea noului stadion din Bănie a avut loc la 10 noiembrie 2017, cu ocazia unui meci amical între CS U Craiova și Slavia Praga. Cehii s-au impus cu 4-0.

Un punct slab al stadionului "Ion Oblemenco" este în continuare gazonul. În plus, condițiile meteo nefavorabile din ultima perioadă au afectat și mai mult suprafața de joc. Au fost montate inclusiv ventilatoare, pentru ca apa să fie degajată din zonele cu probleme.

Potrivit frf.ro, meciul din această seară este primul la Craiova după o pauză de 14 ani. Ultimul meci disputat de echipa națională în Bănie s-a disputat pe 4 septembrie 2004, când tricolorii au învins cu 2-1 Macedonia, meci contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2006.

De-a lungul istoriei, tricolorii au jucat șase partide în Bănie, obținând patru victorii, iar două meciuri s-au terminat la egalitate.

De știut despre cele două echipe:

  • În anul precendent, România a disputat nouă partide, din care trei au fost amicale: patru victorii, doua remize și trei înfrângeri – 0-0 cu Danemarca, 1-3 cu Polonia, 1-0 cu Armenia, 0-1 cu Muntenegru, 3-1 cu Kazahstan, 1-1 cu Danemarca (toate in preliminariile CM 2018) si 3-2 cu Chile, 2-0 cu Turcia, 0-3 cu Olanda (amicale).
  • Sâmbătă (24 martie), România a învins cu scorul de 2-1 (0-0) reprezentativa Israelului, într-un meci amical disputat la Netanya. Golurile "tricolorilor" au fost marcate de Nicolae Stanciu (64') şi George Ţucudean (82'), în timp ce pentru israelieni a punctat Tomer Hemed (60').
  • De partea cealaltă, Suedia a disputat 12 meciuri în 2017, dintre care patru au fost amicale. Elevii lui Janne Andersson au obținut șapte victorii, două remize și trei înfrângeri.
  • În acest an, Suedia a jucat deja trei amicale: 1-1 cu Estonia (7 ianuarie), 1-0 cu Danemarca (11 ianuarie) și 1-2 cu Chile (24 martie).
  • Suedia se află în acest moment pe locul 19 în clasamentul FIFA / Coca-Cola, în timp ce în această ierarhie tricolorii ocupă poziția 36.
  • Suedia s-a calificat la Campionatul Mondial din Rusia, după ce a trecut la baraj de naționala Italiei. Suedezii au câștigat manșa tur cu 1-0 (Jakob Johansson 61'), iar meciul retur de pe "San Siro" s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Ultima dată când Italia ratase prezența la un CM de fotbal a fost în 1958, atunci când gazda întrecerii a fost tocmai Suedia.
  • România a încheiat pe locul 4 în Grupa E din preliminarii (adversare: Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia, Kazahstan) și a ratat calificarea la Campionatul Mondial din vara acestui an. Tricolorii au avut trei victorii, patru remize și trei înfrângeri.

România are amintiri neplăcute cu nordicii. La Campionatul Mondial din 1994, România a fost învinsă de Suedia în sferturi, scor 5-4 la penaltiuri. După 120 minute, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 2-2.

România vs Suedia, întâlniri directe:

01 septembrie 1935: Suedia - România 7-1 (amical)

27 iunie 1937: România - Suedia 2-2 (amical)

15 iunie 1955: Suedia - România 4-1 (amical)

17 iunie 1956: România - Suedia 0-2 (amical)

08 septembrie 1982: România - Suedia 2-0 (preliminarii Euro 1984)

09 iunie 1983: Suedia - România 0-1 (preliminarii Euro 1984)

13 iunie 1994: România - Suedia 1-1 (amical)

10 iulie 1994: Suedia - România 2-2 (Campionatul Mondial, sferturi)

09 februarie 1997: Suedia - România 2-0 (turneul amical Kings Cup)

România vs Suedia (10 iulie 1994)

Stadionul: Stanford (San Francisco)

Spectatori: 83.500

Arbitru: Philip Don (Anglia).

Au marcat: Florin Răducioiu (88, 100)/ Tomas Brolin (76), Kennet Andersson (115)

Au inscris la loviturile de departajare: Florin Răducioiu, Gheorghe Hagi, Ioan Lupescu, Ilie Dumitrescu/ Kennet Andersson, Tomas Brolin, Klas Ingesson, Roland Nilsson, Henrik Larsson.

Au ratat la loviturile de departajare: Dan Petrescu, Miodrag Belodedici/ Håkan Mild

Evoluția scorului la loviturile de departajare:

0-0 Håkan Mild (SWE)

1-0 Florin Răducioiu (ROM)

1-1 Kennet Andersson (SWE)

2-1 Gheorghe Hagi (ROM)

2-2 Tomas Brolin (SWE)

3-2 Ioan Lupescu (ROM)

3-3 Klas Ingesson (SWE)

3-3 Dan Petrescu (ROM)

3-4 Roland Nilsson (SWE)

4-4 Ilie Dumitrescu (ROM)

4-5 Henrik Larsson (SWE)

4-5 Miodrag Belodedici (ROM)

Echipele:

România: Prunea - Petrescu, Prodan, Belodedici, Lupescu - Popescu, Munteanu (83' Panduru), Selymes, Hagi (c) - Dumitrescu, Răducioiu. Antrenor: Anghel Iordănescu.

Suedia: Ravelli - Nilsson (c), P.Andersson, Björklund (83' Kåmark), Ljung - Schwarz, Ingesson, Mild, Dahlin (106' H.Larsson), Brolin - K.Andersson. Antrenor: Tommy Svensson.

Lotul convocat de selecționerul Cosmin Contra:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 48/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 11/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 1/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 12/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 24/0), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 32/0), Alin Toșca (Benevento, 10/0), Ionuț Nedelcearu (UFA, 0/0), Nicușor Bancu (CS U Craiova, 2/0)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 41/1), Răzvan Marin (Standard Liege, 10/1), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 1/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 20/7), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 33/4), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 4/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 1/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 24/5), Dennis Man (FCSB, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 14/1), Alexandru Mitriță (CS U Craiova, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 9/4)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 22/6), George Țucudean (CFR Cluj, 3/1).

Lotul convocat de Janne Andersson, selecţionerul Suediei:

Portari: Karl-Johan Johnsson (EA Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea City), Jacob Rinne (Aalborg BK)

Fundași: Andreas Granqvist (FC Krasnodar), Filip Helander (Bologna), Niklas Hult (Panathinaikos), Pontus Jansson (Leeds United), Johan Larsson (Brondby IF), Mikael Lustig (Celtic), Victor Nilsson Lindelöf (Man. United), Martin Olsson (Swansea City)

Mijlocași: Viktor Claesson (FC Krasnodar), Jimmy Durmaz (Toulouse), Emil Forsberg (RB Leipzig), Alexander Fransson (FC Lausanne-Sport), Oscar Hiljemark (Genoa), Sebastian Larsson (Hull City), Ken Sema (Östersund), Gustav Svensson (Seattle Sounders)

Atacanți: Marcus Berg (Al Ain), John Guidetti (Deportivo Alaves), Christoffer Nyman (Eintracht Braunschweig), Isaac Kiese Thelin (Waasland-Beveren), Ola Toivonen (Toulouse)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CÂT PLĂTEȘTE ANTENA 1  Televiziunea a cumpărat CM 2026 și 2030 cu  aproape 40%  peste suma plătită de TVR pentru CM 2018 și 2022
Campionatul Mondial
05.07
CÂT PLĂTEȘTE ANTENA 1 Televiziunea a cumpărat CM 2026 și 2030 cu aproape 40% peste suma plătită de TVR pentru CM 2018 și 2022
Citește mai mult
CÂT PLĂTEȘTE ANTENA 1 Televiziunea a cumpărat CM 2026 și 2030 cu aproape 40% peste suma plătită de TVR pentru CM 2018 și 2022
„Asta nu e ultraserie” MM Stoica a criticat Peluza Sud Steaua după scandările la adresa lui  Chiricheș
Cupa Romaniei
05.07
„Asta nu e ultraserie”MM Stoica a criticat Peluza Sud Steaua după scandările la adresa lui Chiricheș
Citește mai mult
„Asta nu e ultraserie” MM Stoica a criticat Peluza Sud Steaua după scandările la adresa lui  Chiricheș
IMAGINEA DE PE ECRAN  De ce a plâns de fapt  Ronaldo  la EURO: „Nimeni nu-și poate imagina”
EURO 2024
05.07
IMAGINEA DE PE ECRAN De ce a plâns de fapt Ronaldo la EURO: „Nimeni nu-și poate imagina”
Citește mai mult
IMAGINEA DE PE ECRAN De ce a plâns de fapt Ronaldo la EURO: „Nimeni nu-și poate imagina”
Salvat de Dibu  Messi a ratat un penalty, dar  Argentina s-a calificat  în semifinalele Copa America 2024
Campionate
05.07
Salvat de Dibu Messi a ratat un penalty, dar Argentina s-a calificat în semifinalele Copa America 2024
Citește mai mult
Salvat de Dibu Messi a ratat un penalty, dar Argentina s-a calificat în semifinalele Copa America 2024