Pilotul Romain Grosjean a pus pe fugă doi hoţi care au pătruns în locuinţa lui

Pilotul francez al echipei de Formula 1 Haas, Romain Grosjean, a pus pe fugă doi hoţi care i-au pătruns în locuinţă, în noaptea de luni spre marţi, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

Romain GrosjeanFoto: f1.com

Romain Grosjean şi soţia lui, Marion Jolles, prezentatoare la TF1, locuiesc aproape de granţia franco-elveţiană. Cei doi au auzit zgomote la o fereastră din casă, după miezul nopţii, iar Grosjean a mers să vadă ce se întâmplă.

"La 00.30, Romain a ieşit din camera noastră de la etajul I. Şi a dat peste doi tipi cu cagule pe faţă. Reflexul lui a fost să strige la ei. Asta i-a suprins şi au fugit. Ne gândeam să le luăm copiilor o pisică. Mai degrabă vom lua un ciobănesc german", a declarat Marion Jolles, pentru Le Parisien.

Soţia pilotului a postat apoi un mesaj pe Twitter în care l-a numit erou pe Romain Grosjean.

"Sportivii nu sunt eroi, ei înfrumuseţează lumea, este suficient. Îţi mulţumesc dragostea mea că te-ai năpustit peste hoţi în această noapte, pentru a-ţi proteja familia. Tremur, încă. Eroii trebuie cunoscuţi. Trăiesc cu unul dintre ei", a scris Jolles.

Duminică seara, când Romain Grosjean pilota în Canada, Marion Jolles mai apelase poliţia, după ce persoane necunoscute sunaseră la uşă, la ora locală 22.30.

În noaptea spargerii, cei doi nu armaseră alarma, însă camerele de supraveghere au înregistrat modul în care hoţii au pătruns în locuinţă, forţând o fereastră. Înregistrările au fost predate poliţiei, care a sosit la faţa locului şi a căutat amprente. Din fericire, hoţii nu au apucat să fure nimic.

Cuplul are trei copii, doi băieţi, de 6, respectiv 4 ani, şi o fetiţă de 17 luni.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:15
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!

23:41
„Putem și mai mult” Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”

21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”

22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

VIDEO | Dracula Land se va construi lângă București, cu parc de distracții, uriașă arenă și Metavers. Masterplanul imensei investiții este gata. Valoarea depășește 1 miliard de euro
B365
31.10