Președintele FRF acuză LPF: "Doreşte controlul arbitrajului şi să-l tranzacţioneze"

Președintele FRF acuză LPF: "Doreşte controlul arbitrajului şi să-l tranzacţioneze"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, după şedinţa Comitetului Executiv al forului, că LPF vrea să îşi asume managementul implementării VAR, deşi nu contribuie financiar la acest proiect. El a menţionat că vrea să forţeze mâna LPF să facă reduceri la nivelul salariilor sau să “pălăvrăgească mai puţin” şi să muncească mai mult, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Pentru finanţarea VAR-ului încă din 2019 am considerat că este responsabilitatea FRF să facem eforturi financiare, să ne implicăm şi noi şi să finanţăm acest proiect extrem de important pentru Liga 1 şi pentru Cupa României. Ne-am oferit încă din 2019 că vom acoperi cheltuielile pentru pregătirea arbitrilor. Am investit deja câteva zeci de mii de euro în pregătirea teoretică a arbitrilor, care a început încă din 2019 şi chiar dacă a fost o situaţie de pandemie în 2020 pregătirea teoretică a arbitrilor a continuat neîntrerupt.

Am avut însă surpriza să văd că deşi deţinătorul de drepturi tv a oferit această posibilitate de a acoperi cheltuielile cu tehnologia VAR, am avut surpriza neplăcută să vedem că LPF nu acoperă nicio cheltuială, niciun cost în cadrul acestui proiect, chiar dacă competiţia Ligii I nu este organizată de către federaţie. Am mers mai departe cu finanţarea acestui proiect, fiindcă cred că sunt proiecte care trebuie să meargă în implementare dincolo de conflictele de la nivel instituţional care au fost şi sunt încă între federaţie şi ligă. Discuţiile s-au blocat fiindcă deşi FRF acoperă cheltuielile cu pregătirea arbitrilor în cuantum de aproximativ 500.000 de euro, palavragii de la LPF îşi doresc să-şi asume acest proiect şi au solicitat să-şi asume managementul implementării VAR, deşi LPF nu acoperă niciun leu în acest proiect.

Altfel spus, LPF îşi doreşte să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF. Îi suspectez chiar că îşi doresc un control pe arbitraj pe care să-l tranzacţioneze în avantajul şi în interesul vreunui club, aşa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivel de comisii jurisdicţionale. Mesajul nostru este ferm: că dacă nu vor accepta şi nu vor recunoaşte autoritatea CCA în implementarea acestui proiect de arbitraj, atunci FRF nu va mai acoperi niciun cost pentru implementarea VAR-ului”, a spus Burleanu.

El a vorbit şi despre bugetul pentru arbitraj: “FRF primeşte de la UEFA pentru arbitrajul românesc doar 100.000 de euro în fiecare an. Cheltuielile FRF depăşesc 350.000 de euro în fiecare an pentru arbitrajul românesc, bani care se duc în pregătirea arbitrilor. Iar de anul trecut am preluat inclusiv testarea RT-PCR pentru toţi arbitrii, inclusiv cei din Liga I. Sper că am clarificat că banii nu pică din cer, că nu sunt nişte fonduri la UEFA sau FIFA pe care FRF ar putea să le acceseze şi refuză să facă acest lucru. Menţionez care sunt principalele surse de venit ale FRF: cele zece meciuri de echipă naţională într-un an de zile la nivel de primă reprezentativă, meciurile din Liga a II-a şi din Cupa României. Şi niciun ban public. Toate veniturile din Cupa României şi din Liga a II-a se duc exclusiv către cluburile participante. Niciun ban nu este oprit la federaţie, în comparaţie cu modelul utilizat la nivel de LPF. Fondurile pe care le avem la dispoziţie şi din care finanţăm întreaga activitate a FRF, 18 loturi naţionale şi 52 de competiţii naţionale... Pentru orice proiect nou trebuie să identificăm resurse noi sau să alocăm fonduri care ar fi trebuit să se ducă către un alt proiect”.

Burleanu a detaliat etapele pregătirilor arbitrilor pentru sistemul VAR: “După pregătirea teoretică a arbitrilor, care este aproape finalizată, se trece la pregătirea offline, pe simulatoare, şi apoi pregătirea pe jocuri live. Pentru pregătirea offline şi cea pe jocuri live este nevoie între 90 şi 100 de zile de training. Este nevoie de 48 de arbitri care vor fi repartizaţi în 24 de echipe a câte doi membri. Sesiunile de lucru presupun o zi alocată pentru familiarizarea cu tehnologia, utilizarea simulatoarelor în trei serii a câte 25 de clipuri cu situaţii simple, alte patru zile, după care alte trei serii a câte 25 de clipuri cu situaţii complexe pentru fiecare cuplu de arbitri, încă patru zile, apoi se trece la jocurile live fără contact cu arbitrul, unde avem nevoie de alte 24 de zile de pregătire. După care, la jocuri live cu un înlocuitor de arbitru, care nu se află pe teren, ci în faţa unui simulator. Aceasta este sesiunea offline, cea de-a doua etapă a pregătirilor. În cea de-a treia etapă se trece la sesiunea live, unde arbitrii vor intra în situaţii live cu meciuri de tip şcoală. Pentru această fază avem nevoie de 12 zile pentru arbitri. După care se trece la meciuri integrale, fie meciuri amicale, fie meciuri din eşaloanele inferioare, fie meciuri la nivel de juniori. Pentru această fază avem nevoie de încă 12 zile de pregătire”.

Răzvan Burleanu a declarat că în primul an costurile pregătirii arbitrilor pentru VAR sunt de 500.000 de euro, însă în anii următori vor fi mai mici. “Bugetul în ceea ce priveşte pregătirea arbitrilor este de aproximativ 500.000 de euro. Cum se duc aceşti bani? În primul rând indemnizaţia arbitrilor pentru a participa la cele zece zile pe lună timp de maxim zece luni pentru acest program de pregătire. Avem nevoie să acoperim transportul şi cazarea acestor arbitri, avem nevoie să acoperim cheltuielile pentru testarea RT-PCR a tuturor persoanelor care sunt angrenate în acest proiect, inclusiv a operatorilor video. Avem nevoie să acoperim costurile cu instructorii VAR şi bineînţeles închirierea terenuilor şi plata jucătorilor pentru meciurile şcoală. Acesta ar fi proiectul şi costul pentru primul an de implementare. În al doilea an de implementare, bazându-ne pe faptul că nu vom avea un număr foarte mare de arbitri care se va retrage din acest program, cheltuielile cu pregătirea teoretică totalizează un cost de aproximativ 100.000 de euro. În anul 3 ne aşteptăm să avem înlocuiri ale arbitrilor în noul sistem VAR, ceea ce va însemna aproximativ o cheltuială de 150.000 de euro. Avem un plan de risc în ceea ce priveşte implementarea VAR-ului. S-ar putea duce la creşterea cheltuielilor”, a explicat el.

Preşedintele FRF a acuzat LPF că are cheltuieli salariale de aproximativ două milioane de euro pe an. “FRF este pregătită să acopere toate cheltuielile necesare pentru implementarea VAR-ului pentru Cupa României. FRF ar acoperi cheltuielile de la Liga 1 doar dacă federaţia ar organiza această competiţie sau dacă ar avea vreo sursă de venit din punct de vedere comercial de pe urma acestei competiţii.

În momentul de faţă, soluţia este la LPF. VAR-ul poate să fie implementat la nivelul Ligii I într-un interval cuprins între 8 şi 10 luni începând de acum, dacă LPF ar renunţa la o mică parte din cheltuielile salariale de aproximativ 2 milioane de euro pe care le cheltuie în fiecare an. La nivel de organizare, activitatea LPF asemeni unui subdepartament când comparăm cu activitatea FRF. Înainte de pandemie organizam 18 loturi naţionale şi 52 de competiţii. Într-un an calendaristic peste 6.000 de meciuri organizate cu un buget de aproximativ 500.000 de euro. În comparaţie cu cele opt meciuri pe etapă cu cele 2.000.000 de euro cheltuieli salariale la nivel de LPF, unde programarea meciurilor e făcută de deţinătorii de drepturi tv.

Prin acest demers vrem să le forţăm mâna celor de la LPF să facă nişte reduceri la nivelul salariilor plătite sau să pălăvrăgească mai puţin şi să muncească mai mult, să atragă resurse suplimentare din piaţa privată pentru creşterea produsului Ligii 1. Dacă în continuare LPF are nevoie ca federaţia să cofinanţeze acest proiect, suntem deschişi dialogului, dar doar dacă principiile de bună guvernanţă sunt respectate.

Am identificat probleme pe care liga trebuie să le rezolve, dacă îşi doreşte ca FRF să cofinanţeze acest proiect: 1. Lipsa transparenţei financiare. Auditul LPF este făcut de către o firmă de garsonieră şi acest lucru se întâmplă în ultimii şapte ani de zile. 2. Lipsa publicării statutului LPF. Aceasta dă naştere suspiciunilor. 3. Conflictul de interese. Reprezentanţi ai LPF se află astăzi în conflict de interese. 4. Lupta împotriva dopingului. LPF trebuie să-şi asume financiar că susţine lupta împotriva dopingului”.

Burleanu a menţionat că sistemul VAR va fi implementat în Cupa României: “De anul viitor, da, vom avea VAR. Project managerul implementării VAR va lua legătura mâine cu deţinătorii de drepturi tv pentru a vedea dacă ne bazăm pe sprijinul lor în această implementare de VAR în Cupa României, astfel încât din momentul în care vom avea acest acord - nu vom mai avea nevoie de implicarea LPF în acest proiect – vom trimite echipa de management pe implementarea de VAR către FIFA, astfel încât începând de atunci, în maxim 8-10 luni de zile să avem VAR-ul implementat pentru Cupa României. Nu cred că e un război, e un conflict instituţional între FRF şi LPF”.​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:24
Cristian Geambașu Te doare capul!
Cristian Geambașu Te doare capul!
18:34
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
18:06
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
17:17
CFR Cluj - U Craiova LIVE de la ora 19:00 » Echipele de start. Campioana României are șansa de a trece pe primul loc
CFR Cluj - U Craiova LIVE de la ora 19:00 » Echipele de start. Campioana României are șansa de a trece pe primul loc
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16
„Nu le datorez nimic!” VIDEO. A pierdut medalia de aur la masa juriului și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Citește mai mult
„Nu le datorez nimic!” VIDEO. A pierdut medalia de aur  la masa juriului și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52
FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
Citește mai mult
FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros