Cristian GeambașuPriviți-ne de sus, vă rugăm!

• O privire de ansamblu asupra Euro 2024, acum după ce naționala României și-a marcat cu stil teritoriul.

O vedere de deasupra, ca din dronă, că tot e la mare modă. Să nu uit. Țineți minte cum îl ironizam pe Edi Iordănescu acum câțiva ani pentru că alesese să își monitorizeze antrenamentele proprii și ale adversarilor cu o dronă? Mai știți cum îl porecleam? Edi-dronă.

Uite că Edi-dronă ne-a oferit o mostră de adecvare avant la lettre. Apres la lettre e mai ușor.

Printre protagoniști

După rezultatele de până acum (deocamdată fără Portugalia, deținătoarea titlului) și în ordine cronologică, Germania (5-1 cu Scoția), Spania (3-0 cu Croația) și România (3-0 cu Ucraina) sunt performerele, urmate la mică distanță prin golaveraj și prin calitatea jocului de Olanda (2-1 cu Polonia) și Italia (2-1 cu Albania).

De asemenea învingătoare, dar cu chin, în special pentru privitori, Anglia (1-0 cu Serbia) și Franța (1-0 cu Austria). 

Unii au strălucit, alții fac economie de mijloace

E prematur, riscant și neprofesionist să tragem concluzii definitive. În istoria turneelor finale europene și mondiale marile câștigătoare nu au fost mereu cele care au plecat ca Usain Bolt când a bătut recordul la sută. Italia 1982 și Argentina 2022 sunt doar două exemple.

De aceea e bine să stabilim că ne aflăm doar în posesia unei imagini de moment. Exceptând grupa E, a noastră, totul a decurs nemțește, conform planului. Favoritele s-au impus cu autoritate, unele strălucind (Germania, Spania), altele cu consistență fotbalistică, dar cu ceva emoții (Olanda, Italia), iar Anglia și Franța, cu o zgârcenie a mijloacelor demnă de întrebări neliniștitoare. 

Câteva impresii personale.

• Generalizarea metodei Guardiola bazate pe o posesie copleșitoare, transformată în suport pentru calitățile individuale ale jucătorilor de clasă.
• Spania lui Pedri a pasat mai precis, mai repede și mai cu folos în fața echipei marelui pasator Luka Modric. Germania lui Toni Kroos le-a ascuns mingea lui McTominay și lui Robertson.

• Rezultatele exclud nuanțele. Olanda, prin Johan Cruyff țara de origine a acestei filosofii, aproape că a intrat în poartă cu echipa la golul de 2-1 al lui Weghorst. Doar Ucraina (71% posesie) a eșuat lamentabil, nereușind să convertească nimic pe tabelă. Motivul? România, o echipă atipică, super-reactivă, animată de un spirit de luptă pe care nu l-am mai văzut la nimeni la acest Euro.
• Preocuparea pentru o ofensivă calculată, dublată de o grijă maniacală pentru siguranța defensivă. Aceasta din urmă concretizată prin mai multe pase înapoi decât înainte. Nimic altceva decât o derivată a stilului Guardiola.
• Reevaluarea importanței extremelor, numite în prezent jucători de bandă. Respectivii sunt de cele mai multe ori proveniți din fundașii laterali, capitol la care ne înscriem și noi prin Rațiu și Bancu.
• Este în curs un război intern pentru supremație între vârfurile clasice, așa-numiții atacanți de careu (Fulkrug, Weghorst, Kane), și vârfurile false (Wirtz, Drăguș, Gakpo, Bellingham). Presupun că este o luptă care nu va avea un câștigător evident, dar care va duce la o productivitate bună pentru echipele care au și, și.
• Așezările echipelor în teren sunt un bun exercițiu de combinări de 11 luați câte 2, câte 3 sau câte 4. Avem de toate pentru toți. 4-4-2, 4-3-3, ba și 5-3-2 sau 4-1-4-1. Ideea de bază este că toată lumea se bazează pe doi stoperi și doi mijlocași la închidere, variațiile apărând în atac, unde cei care își permit au și un vârf de careu. 
• Prestația lui Stanciu reconsideră ideea de conducător de joc gen Pirlo. Sau, în variantă anglo-saxonă, Lampard. Regista sau play-maker, post considerat expirat de aceeași profeți care anunțau asfixierea fotbalului din cauza organizării defensivelor.
  
  E o plăcere să vezi că un jucător român contribuie efectiv la redimensionarea estetică a fotbalului. Și nu numai la estetică prolixă, mărturie stă golul înscris în poarta lui Lunin.

Când Doku devine titirez

Încă o dată, este o imagine de moment. Ne aflăm la capătul meciurilor din prima manșă a grupelor, unii par că își conservă energiile, alții sunt deja pe marginea hăului. Ca Belgia, viitoarea noastră adversară.

Impresia pe care a lăsat-o contra Slovaciei formația antrenată de Domenico Tedesco (ușor caraghios sprintul de la unul dintre golurile ulterior anulate lui Lukaku) este aceea de echipă blazată. Fără idei, fără chef de joc. De joacă.

Nimeriți în acest mediu încremenit, De Bruyne își pierde substanța, iar Jeremy Doku pare un titirez care urmează să cadă de pe masă. 

Nu dăm oxigen!

Va arăta Belgia mai bine în fața României? Posibil, depinde și cât îi vor lăsa ai noștri să respire. Din ce am văzut cu Ucraina, nu părem să avem la noi aparatul de oxigen pentru alții.

Aș prefera ca belgienii, chiar așa răniți în aripă cum sunt acum, să ne trateze tot de sus cum ne-au tratat ucrainenii. Înțelegeți de ce.