Qinwen Zheng, prima reacție după ce a învins-o pe Simona Halep la Roland Garros

Calificată în turul trei de la Roland Garros după ce a învins-o în trei seturi pe Simona Halep, Qinwen Zheng (74 WTA) şi-a găsit cu greu cuvintele la interviul de pe teren.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Am muncit din greu pentru asta şi a fost foarte frumos să fiu aici şi să obţin cea mai bună performanţă, sunt fericită astăzi. Mulţumesc publicului”, a afirmat Zheng, apoi a plecat de la microfon.

Jurnalista Mary Patrux, cea care a realizat interviul, a oprit-o pentru „încă o întrebare”: „Pentru publicul de aici, doar un cuvânt despre Roland Garros. Eşti prima dată aici, ce crezi despre turneu, despre atmosferă?”

„Este uimitor! Când eram junioară, am jucat aici şi acum am revenit ca profesionistă. Am reuşit o bună performanţă jucând în faţa atâtor oameni, care m-au susţinut mult. Vă mulţumesc pentru asta”, a mai spus Zheng, încercând din greu să nu izbucnească în plâns.

De știut:

• În vârstă de 19 ani, sportiva din China se află la prima participare la Roland Garros, a doua la un turneu de Grand Slam, după ce a jucat în acest an la Australian Open, unde a fost elimiantă în manşa secundă.
• În runda următoare, Qinwen Zheng (19 ani, 74 WTA) va juca împotriva câștigătoarei partidei dintre franțuzoaica Alize Cornet (40 WTA) și letona Jelena Ostapenko (favorită 13).

• Pentru prezența în turul al doilea, Simona Halep va primi € 84.000 și 70 de puncte. Românca se află pe locul 18 în clasamentul WTA Live.

• Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2017. În 2020, Halep nu a participat la Grand Slamul de la Paris, ea fiind accidentată. În 2020, Simona a părăsit turneul în optimi, învinsă fiind de Iga Swiatek (6-1, 6-2).

• România mai are o singură reprezentantă pe tabloul de simplu de la Roland Garros 2022: Irina Begu s-a calificat joi în turul al treilea, după ce a învins-o pe Ekaterina Alexandrova la capătul unui meci „cu cântec”.

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:53
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro

00:42
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu

00:03
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
03.11

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11