Rafael Nadal, încă o finală la Roland Garros - Ce a spus despre accidentarea suferită de Alexander Zverev

Rafael Nadal nu a obținut așa cum și-ar fi dorit calificarea în finala de la Roland Garros. După semifinala cu Alexander Zverev, ibericul (care a împlinit vineri 36 de ani) a vorbit despre accidentarea suferită de german și despre meciul care îi poate aduce titlul cu numărul 14 pe zgura de la Paris.

Rafael NadalFoto: Jean Catuffe/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Rafael Nadal, prima reacție după accidentarea groaznică suferită de Alexander Zverev

„E greu, sunt trist, îmi pare rău pentru el. A făcut un turneu grozav, știu cât de mult se luptă pentru a câștiga un Grand Slam. Pentru moment a fost ghinionist, dar sunt sigur că va câștiga multe trofee de Grand Slam, îi doresc tot binele din lume și o recuperare cât mai rapidă.

A fost un meci greu, am jucat peste 3 ore și nici n-am terminat setul 2. Mi-e dificil să spun prea multe în această situație.

Pentru mine, faptul că m-am calificat într-o nouă finală la Roland Garros e un vis împlinit, dar, în același timp, modul în care s-a terminat meciul, faptul că l-am văzut plângând pe Zverev, e foarte dureros pentru mine” - Rafael Nadal, la interviul de pe teren.

De știut:

• În ziua meciului cu Zverev, Nadal a împlinit 36 de ani, iar ibericul va juca a 14-a finală de la Roland Garros. Până acum, le-a câștigat pe toate. 13 dintre cele 21 de titluri de Grand Slam au fost cucerite pe zgura de pe Philippe Chatrier.

• În marea finală de duminică, Rafa îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Casper Ruud (Norvegia - cap de serie 8) și Marin Cilic (Croația - cap de serie 20).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Becali schimbă FCSB din temelii!  Cum ar putea arăta  primul „11”  dacă patronul bifează toate țintele din mercato
Superliga
11:22

Citește mai mult

Schimbă Ianis Hagi echipa?  Internaționalul român s-ar fi înțeles deja cu noul club:  „E pregătit să semneze”
Stranieri
10:06

Rațiu, vizibil afectat    VIDEO.  A plecat  foarte nervos  de la baza lui Rayo! Primele imagini după ce transferul la Fulham a picat
Stranieri
01.09

Veste bună pentru Hagi   VIDEO.  Lisav Eissat a marcat  primul gol în Anglia!  Fundașul impresionează înainte de Liga Națiunilor
Stranieri
09:46

Știri ultima oră
11:22
Becali schimbă FCSB din temelii! Cum ar putea arăta primul „11” dacă patronul bifează toate țintele din mercato
Becali schimbă FCSB din temelii! Cum ar putea arăta primul „11” dacă patronul bifează toate țintele din mercato
11:31
„Chivu nu se ascunde” Cum e văzut înaintea primului meci-șoc al sezonului, cu Napoli. Îl pune în pericol pe Allegri?
„Chivu nu se ascunde” Cum e văzut înaintea primului meci-șoc al sezonului, cu Napoli. Îl pune în pericol pe Allegri?
09:46
Veste bună pentru Hagi VIDEO. Lisav Eissat a marcat primul gol în Anglia! Fundașul impresionează înainte de Liga Națiunilor
Veste bună pentru Hagi VIDEO. Lisav Eissat a marcat primul gol în Anglia! Fundașul impresionează înainte de Liga Națiunilor
10:06
Schimbă Ianis Hagi echipa? Internaționalul român s-ar fi înțeles deja cu noul club: „E pregătit să semneze”
Schimbă Ianis Hagi echipa? Internaționalul român s-ar fi înțeles deja cu noul club: „E pregătit să semneze”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Top stiri
Dream team la FCSB  Becali negociază pentru  cel mai scump transfer  din istoria Superligii!
Superliga
09:00

„Am fost ținut 4 zile în comă indusă”  Poveste răvășitoare la US Open:  „Aveam o șansă de supraviețuire de 5%”
Tenis
10:40

Manchester City egalează recordul!  Suma fabuloasă plătită lui Chelsea pentru  transferul lui Enzo Fernandez
Campionate

BREAKING | Incendiu violent în București, arde  cu flăcări imense un apartament dintr-un bloc de pe Mihai Bravu. Martor: A fost explozie
B365