Reacția lui Novak Djokovic după ce Boris Becker, fostul său antrenor, a fost condamnat la închisoare

Reacția lui Novak Djokovic după ce Boris Becker, fostul său antrenor, a fost condamnat la închisoare

Boris Becker a fost condamnat vineri la închisoare în dosarul legat de falimentul personal, iar Novak Djokovic a fost devastat la aflarea veștii. Germanul a fost antrenorul sârbului între 2014 și 2016.

Boris Becker si Novak DjokovicFoto: Ben Curtis / AP - The Associated Press / Profimedia

Novak Djokovic, îndurerat de problemele prietenului Boris Becker

„Mă doare sufletul pentru el. Este un prieten, prieten de mult timp, m-a antrenat trei-patru ani, este o persoană pe care o consider apropiată şi a contribuit mult la succesul carierei mele.

Nu voi intra în detaliile verdictului, pentru că nu sunt în poziţia de a face asta, dar ca prieten sunt foarte trist pentru el. Nu prea sunt multe de spus.

Sper că va trece peste această perioadă şi că îşi va putea trăi viaţa atunci când va ieşi din închisoare - nu ştiu dacă vom folosi cuvântul 'normal', pentru că viaţa este categoric diferită pentru oricine merge la închisoare, în special pentru o perioadă atât de lungă.

Nu ştiu cum vor sta lucrurile pentru el. Doar mă rog pentru el” - Novak Djokovic, potrivit Sky Sports.

Săptămâna aceasta, Nole va participa la Madrid la cel de-al patrulea turneu al sezonului, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a pierdut finala de la Belgrad.

Boris Becker, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare

Fostul jucător german de tenis Boris Becker a fost condamnat vineri de justiția britanică la doi ani și jumătate de închisoare pentru patru capete de acuzare legate de falimentul său personal, potrivit AFP.

Bărbatul de 54 de ani va fi încarcerat după ce a fost găsit vinovat de ascunderea a 2,5 milioane de lire sterline (3 milioane de euro la cursul actual) de active și împrumuturi pentru a evita plata datoriilor.

Declarat în faliment personal în 2017, Boris Becker este condamnat pentru patru capete de acuzare: un cap de acuzare pentru sustragere de bunuri, două capete de acuzare pentru nedeclarare de bunuri și un cap de acuzare pentru disimulare de datorii.

De șase ori câștigător al unui turneu de Grand Slam, Becker a fost condamnat pe 8 aprilie, la Southwark Crown Court din Londra, pentru că a ascuns sau transferat ilegal sute de mii de euro și lire sterline pentru a evita plata datoriilor sale, după ce a fost declarat în faliment.

Acuzațiile includ transferul a sute de mii de lire sterline dintr-un cont de afaceri în alte conturi, inclusiv în cele ale fostelor sale soții, nedeclararea unei proprietăți în Germania și ascunderea unui împrumut de 825.000 de euro și a unor acțiuni la o companie.

În urmă cu 20 de ani, Boris Becker a fost condamnat la închisoare cu suspendare în Germania, după ce a avut un conflict cu fiscul.

Boris Becker, care contestă toate acuzațiile, a fost achitat de alte 20 de capete de acuzare, inclusiv de cele legate de dispariția trofeelor sale. El a asigurat instanța că nu știe unde se află acestea.

Printre cele nouă premii pe care creditorii ar fi vrut să pună mâna se numără două dintre cele trei cupe de la Wimbledon, două trofee de la Australian Open și medalia de aur la dublu la Jocurile Olimpice din 1992.

Fostul tenismen, care trăiește în Marea Britanie din 2012, a declarat în cadrul procesului, care s-a desfășurat în perioada 21 martie - 8 aprilie, că mai are "o mulțime" de premii și suveniruri din cei 15 ani petrecuți în circuit, dar că o parte din ele au dispărut.

El a vândut deja la licitație unele dintre premiile sale pentru 700.000 de lire sterline (840.000 de euro) pentru a-și achita o parte din datorii.

La momentul falimentului său, datoriile sale erau estimate la 50 de milioane de lire sterline (59 de milioane de euro).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:00
„Am vorbit de pomană” VIDEO. Gică Hagi a râs la conferință de propria eroare: „Nu mai zic că vreau să câștigăm grupa”. Cu ce a rămas
„Am vorbit de pomană” VIDEO. Gică Hagi a râs la conferință de propria eroare: „Nu mai zic că vreau să câștigăm grupa”. Cu ce a rămas
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Top stiri
Copiii Spaniei vs copiii României!  În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci,  noi ne-am prăbușit,  tot cu cei de la acel turneu
Nationala
01.10
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Citește mai mult
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Superliga, etapa #12  LPF a publicat programul rundei:  când se joacă  Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
Superliga

„O trădare evidentă”  Doi jurnaliști apropiați de  Cristiano Ronaldo explică scandalul  + Cine va prelua #7 la națională
Campionate

FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
B365