Simona Halep și motivul pentru care a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou

Simona Halep a plecat spre SUA, fosta lideră WTA urmând să participe la trei turnee înainte de a evolua la ultimul Grand Slam al sezonului, US Open.

Simona HalepFoto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia

Simona Halep a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou pentru a câștiga un nou Grand Slam

Simona a vorbit despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou, sportiva noastră precizând că motivul principal pentru care și-a dorit să fie antrenată de francez a fost câștigarea unui nou titlu de Grand Slam.

„Da, de aceea am început să lucrez cu Patrick (n.r. ca să câștige un nou Grand Slam), de aceea am făcut atâtea schimbări și sper să se întâmple.

Mă simt bine, am sentimentul plăcut de la Wimbledon, m-am odihnit, m-am antrenat din greu.

Nu știu cum o să fie, va fi un sezon pe hard, vom vedea. A fost greu să mă antrenez pe această căldură, dar m-am obișnuit pentru că și acolo va fi la fel de cald.

Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri, îmi plac mai mult decât antrenamentele, dar sper să fac și o treabă bună. Sper să joc bine și sezonul acesta la turneele dinainte, dar obiectivul principal e US Open” - Simona Halep, la plecarea din România, citată de Digisport.

Ce a adus Patrick Mouratoglou în jocul Simonei Halep

Simona a ajuns și la capitolul îmbunătățiri, sportiva vorbind despre lucrurile pe care Mouratoglou le-a adus în jocul ei.

„Muncesc mult mai mult, de aceea mă simt și mai bine și am mai multă încredere. Dacă fac tot ce mi se spune am o șansă în plus să fiu o jucătoare și mai bună. Tot ce se întâmplă în viața mea se întâmplă bine.

Mă bucur tare că a apărut Patrick. Mă ajută mult și pe partea de tenis, și pe partea personală, mi-a dat încredere și mă face să cred mai mult în mine.

Sunt un pic mai agresivă, asta este obiectivul, nu știu dacă-mi iese mereu pentru că sunt mulți ani în care am jucat altfel, dar cred că vom ajunge acolo unde ne dorim”, a conchis Simona Halep.

Simona Halep și turneele la care va participa pe hardul american

Simona va reveni pe teren cu ocazia City Open, turneu care se va disputa la Washington în perioada 1-7 august și care face parte din categoria WTA 250.

Va urma apoi turneul de la Toronto (Rogers Cup) din perioada 8-14 august, întrecere de categorie WTA 1000.

În fine, ultima competiție pe care Halep o va disputa înainte de US Open va fi turneul WTA 1000 de la Cincinnati (15-21 august).

Seria americană se va încheia cu „cireașa de pe tort”: US Open. Ultimul Grand Slam al anului va avea loc în perioada 29 august - 11 septembrie în complexul de la Flushing Meadows (New York).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:53
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro

00:42
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu

00:03
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
03.11

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11