Turul Franței: Geraint Thomas (Sky) a câștigat în premieră competiția; Alexander Kristoff (UAE Team Emirates), învingător în ultima etapă

Turul Franței: Geraint Thomas (Sky) a câștigat în premieră competiția; Alexander Kristoff (UAE Team Emirates), învingător în ultima etapă

Ediţia cu numărul 105 a Turului Franţei s-a încheiat cu victoria, în premieră, a ciclistului galez Geraint Thomas (Sky). Ultima etapă din acest an, desfășurată între Houilles şi Paris Champs-Élysées, pe o distanță totală de 116 km, a fost câștigată de norvegianul Alexander Kristoff (UAE Team Emirates).

Geraint Thomas (Sky), castigatorul Turului Frantei 2018Foto: letour.fr

În vârstă de 32 ani, Thomas este component al echipei Sky din 2010, iar acesta este cel mai important succes din cariera sa. El îi succede în palmares colegului şi compatriotului său Chris Froome, care a câştigat de patru ori până acum cursa din Hexagon (2013, 2015, 2016 şi 2017), potrivit Agerpres.

Cum s-a încheiat ultima etapă a Turului Franței 2018:

Clasamentul etapei a 21-a, ultima din Turul Franței 2018:

1. Alexander Kristoff (NOR) UAE Team Emirates 2:46:36

2. John Degenkolb (GER) Trek - Segafredo "

3. Arnaud Démare (FRA) Groupama - FDJ "

4. Edvald Boasson Hagen (NOR) Team Dimension Data "

5. Romain Bardet (FRA) AG2R La Mondiale "

6. Maximiliano Richeze (ARG) Quick-Step Floors "

7. Sonny Colbrelli (ITA) Bahrain - Merida "

8. Peter Sagan (SVK) BORA - hansgrohe "

9. Andrea Pasqualon (ITA) Wanty - Groupe Gobert "

10. Jasper De Buyst (BEL) Lotto - Soudal"

11. Timothy Dupont (BEL) Wanty - Groupe Gobert "

12. Thomas Boudat (FRA) Direct Energie "

13. Sep Vanmarcke (BEL) Team EF Education First - Drapac p/b Cannondale "

14. Magnus Cort (DEN) Astana Pro Team "

15. Oliver Naesen (BEL) AG2R La Mondiale "

16. Daniele Bennati (ITA) Movistar Team "

17. Nikias Arndt (GER) Team Sunweb "

18. Edward Theuns (BEL) Team Sunweb "

19. Mathew Hayman (AUS) Mitchelton - Scott "

20. Timo Roosen (NED) Team LottoNL - Jumbo "

Turul Franței 2018, clasamentul final:

1. Geraint Thomas (GBR) Team Sky 83:17:13

2. Tom Dumoulin (NED) Team Sunweb +1:51

3. Chris Froome (GBR) Team Sky +2:24

4. Primož Roglic (SLO) Team LottoNL - Jumbo +3:22

5. Steven Kruijswijk (NED) Team LottoNL - Jumbo +6:08

6. Romain Bardet (FRA) AG2R La Mondiale +6:57

7. Mikel Landa (ESP) Movistar Team +7:37

8. Daniel Martin (IRL) UAE Team Emirates +9:05

9. Ilnur Zakarin (RUS) Team Katusha - Alpecin +12:37

10. Nairo Quintana (COL) Movistar Team +14:18

11. Bob Jungels (LUX) Quick-Step Floors +16:32

12. Jakob Fuglsang (DEN) Astana Pro Team +19:46

13. Pierre Latour (FRA) AG2R La Mondiale +22:13

14. Alejandro Valverde (ESP) Movistar Team +27:26

15. Egan Bernal (COL) Team Sky +27:52

16. Tanel Kangert (EST) Astana Pro Team +34:52

17. Warren Barguil (FRA) Team Fortuneo - Samsic +37:06

18. Domenico Pozzovivo (ITA) Bahrain - Merida +39:08

19. Rafal Majka (POL) BORA - hansgrohe +39:57

20. Damiano Caruso (ITA) BMC Racing Team +42:31

Clasamentul final al tricoului verde (sprinteri):

1. Peter Sagan (SVK) BORA - hansgrohe 477 puncte

2. Alexander Kristoff (NOR) UAE Team Emirates 246

3. Arnaud Démare (FRA) Groupama - FDJ 203

4. John Degenkolb (GER) Trek - Segafredo 178

5. Julian Alaphilippe (FRA) Quick-Step Floors 143

6. Greg Van Avermaet (BEL) BMC Racing Team 134

7. Andrea Pasqualon (ITA) Wanty - Groupe Gobert 115

8. Geraint Thomas (GBR) Team Sky 110

9. Sonny Colbrelli (ITA) Bahrain - Merida 104

10. Daniel Martin (IRL) UAE Team Emirates 98 etc.

Clasamentul final al tricoului alb cu buline roșii (cățărători):

1. Julian Alaphilippe (FRA) Quick-Step Floors 170 puncte

2. Warren Barguil (FRA) Team Fortuneo - Samsic 91

3. Rafal Majka (POL) BORA - hansgrohe 76

4. Geraint Thomas (GBR) Team Sky 74

5. Tom Dumoulin (NED) Team Sunweb 63

6. Primož Roglic (SLO) Team LottoNL - Jumbo 56

7. Daniel Martin (IRL) UAE Team Emirates 41

8. Nairo Quintana (COL) Movistar Team 40

9. Tanel Kangert (EST) Astana Pro Team 39

10. Steven Kruijswijk (NED) Team LottoNL - Jumbo 36 etc.

Clasamentul final al tricoului alb (cel mai promițător tânăr rutier):

1. Pierre Latour (FRA) AG2R La Mondiale 83:39:26

2. Egan Bernal (COL) Team Sky +5:39

3. Guillaume Martin (FRA) Wanty - Groupe Gobert +22:05

4. David Gaudu (FRA) Groupama - FDJ +1:07:48

5. Daniel Martínez (COL) Team EF Education First - Drapac p/b Cannondale +1:16:25

6. Antwan Tolhoek (NED) Team LottoNL - Jumbo +1:16:48

7. Søren Kragh (DEN) Team Sunweb +1:44:10

8. Stefan Küng (SUI) BMC Racing Team +1:45:01

9. Marc Soler (ESP) Movistar Team +1:56:38

10. Magnus Cort (DEN) Astana Pro Team +2:10:13 etc.

Clasament final echipe:

1. Movistar Team (ESP) 250:24:53

2. Bahrain - Merida (BRN) +12:33

3. Team Sky (GBR) +31:14

4. Team LottoNL - Jumbo (NED) +47:24

5. Astana Pro Team (KAZ) +1:15:32

6. Team Sunweb (GER) +1:58:54

7. AG2R La Mondiale (FRA) +2:15:49

8. BMC Racing Team (USA) +2:35:45

9. Quick-Step Floors (BEL) +3:06:17

10. Mitchelton - Scott (AUS) +3:13:41etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:00
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
07:00
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește 
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11