Surpriză mare la CM Snooker 2024: Al doilea favorit, eliminat în sferturi

Surpriză mare la CM Snooker 2024: Al doilea favorit, eliminat în sferturi

Văzut cu cele mai mari șanse la ridicarea trofeului de la Crucible după Ronnie O'Sullivan, Judd Trump nu s-a ridicat, din păcate pentru fanii săi, la nivelul arătat de-a lungul acestui sezon și a fost eliminat surprinzător de la Campionatul Mondial de Snooker în faza sferturilor.

Judd TrumpFoto: George Wood / PA Images / Profimedia

Judd Trump, eliminat în sferturile CM Snooker 2024

„Asul din pachet” a fost învins, scor 13-9, de Jak Jones, ocupant al locului 44 în ierarhia mondială.

Surpriza este cu atât mai mare cu cât în acest sezon Trump a câștigat cinci titluri de clasament: Openul Angliei, Wuhan Open, Openul Irlandei de Nord, Mastersul Germaniei și World Open.

În vârstă de 34 de ani, Judd Trump are în palmares un titlu de campion mondial, cel cucerit la ediția din 2019.

De-a lungul timpului, Trump și Jones s-au intersectat de șase ori, scorul fiind acum de 4-2 în favoarea lui Judd.

În vârstă de 30 de ani, galezul Jak Jones se află la cel mai important rezultat al carierei.

Prezent doar pentru a doua oară pe tabloul de concurs de la Crucible, Jak Jones va da în semifinale peste învingătorul meciului dintre Ronnie O'Sullivan și Stuart Bingham.

Sferturile CM Snooker 2024

David Gilbert (locul 31) vs Stephen Maguire (28) 10-6

Kyren Wilson (12) vs John Higgins (13) 9-4

Judd Trump (2) vs Jak Jones (44) 9-13

Ronnie O'Sullivan (1) vs Stuart Bingham (29) 4-4

Cum se joacă la Campionatul Mondial 2024

Disputele din turul întâi s-au jucat după sistemul „cel mai bun din 19 frame-uri”. În turul doi, regula a fost de „cel mai bun din 25 de frame-uri”, la fel ca și în sferturi.

În semifinale, învingătorul va fi stabilit după sistemul „cel mai bun din 33 de frame-uri”. În fine, în marea finală câștigătorul va fi stabilit după „cel mai bun din 35 de frame-uri”.

Cum se va juca în finală

Prima sesiune a finalei va avea 8 frame-uri. A doua sesiune va fi compusă din 9 frame-uri, a treia din 8 frame-uri. În fine, sesiunea finală va avea cel mult 10 frame-uri (se pot juca sau nu toate, în funcție de scorul de pe tabelă).

De știut despre CM de Snooker 2024

Ronnie O'Sullivan este (și) la această ediție marele favorit al specialiștior la câștigarea Campionatului Mondial de Snooker, un eventual succes ducându-l pe cel supranumit „The Rocket” de unul singur pe primul loc, în fața lui Stephen Hendry, marele rival (în prezent cei doi au câte 7 titluri la Crucible Theatre).

• Dată de desfășurare: 20 aprilie - 6 mai
• Locație: Crucible Theatre
• Oraș: Sheffield
• Eveniment organizat de: World Snooker Tour
• Premii totale: £2,395,000
• Marele învingător: £500,000
• Transmisie tv în România: canalele Eurosport.
• HotNews.ro vă va ține la curent cu toate noutățile zi de zi pe durata Campionatului Mondial.
• Campionul en-titre: Luca Brecel (2023).

>> Ronnie O'Sullivan a vorbit cu HotNews.ro despre presiunea fantastică de dinaintea CM de Snooker - Cine este personajul cheie din spatele „geniului neînțeles”

>> PREZENTARE Ronnie O'Sullivan, față în față cu istoria - Tot ce trebuie să știi despre CM Snooker 2024

>> Surpriză mare la CM Snooker - Campionul mondial en-titre, eliminat incredibil în primul tur

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
06:45
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
00:18
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!”  Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Citește mai mult
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10