Selecţionerul Angliei: "Este foarte dezamăgitor. Chiar şi atunci când adversarii au înscris contrar cursului jocului, tot de noi mi-a plăcut"

​Selecţionerul echipei under 21 a Angliei, Aidy Boothroyd, s-a declarat dezamăgit de înfrângerea din meciul cu România, scor 2-4, el precizând că a crezut că formaţia sa, extraordinară în unele momente, se va impune, scrie News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"După cum vă puteţi imagina, sunt foarte supărat că, după doi ani de pregătire şi calificări ieşim într-un mod foarte dezamăgitor. Am fost puţin amorţiţi în prima repriză, dar în a doua am crezut că o singură echipă va fi câştigătoarea. Am fost extraordinari în unele momente şi chiar şi atunci când adversarii au revenit în joc şi au înscris contrar cursului jocului, tot de noi mi-a plăcut. Este foarte dezamăgitor. Dacă greşeşti la acest nivel, eşti pedepsit", a spus Boothroyd, potrivit site-ului federaţiei engleze.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87 / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3

Clasament Grupa C:

1. România (8-3) 6 puncte

2. Franța (3-1) 6

3. Anglia (3-6) 0

4. Croația (1-5) 0

Programul grupei C:

18 iunie 2019: România – Croația 4-1, Anglia - Franța 1-2

21 iunie 2019: Anglia – România 2-4, Franța – Croația 1-0

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Radunovic, unicul plus la FCSB  Veteranul muntenegrean a fost   decisiv în 3 meciuri.  Primul roș-albastru deja în formă
Liga Campionilor
10:25

Citește mai mult

FCSB, anatomia umilinței  Analiză   GOLAZO.ro.  Minusurile unei echipe   mai slabe decât campioana Andorrei
Liga Campionilor
09:11

Silviu Tudor Samuilă  Consecințele   aroganței
Opinii
09:40

Cea mai mare rușine  Eșecul lamentabil suferit de FCSB în Andorra   bate toate recordurile!   
Liga Campionilor
15.07

Știri ultima oră
10:25
Radunovic, unicul plus la FCSB Veteranul muntenegrean a fost decisiv în 3 meciuri. Primul roș-albastru deja în formă
Radunovic, unicul plus la FCSB Veteranul muntenegrean a fost decisiv în 3 meciuri. Primul roș-albastru deja în formă
10:50
Mihăilă, ofertă din Serie A Cine îl vrea pe „tricolor”. Ce a făcut antrenorul Parmei + Ce se întâmplă cu Man

10:37
„Un dezastru!” Critici dure la adresa FCSB, după înfrângerea-șoc din Andorra: „Nu i-am văzut niciodată atât de slabi”
„Un dezastru!”  Critici dure la adresa FCSB, după înfrângerea-șoc din Andorra: „Nu i-am văzut niciodată atât de slabi”
09:40
Silviu Tudor Samuilă Consecințele aroganței
Silviu Tudor Samuilă Consecințele aroganței
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Vassaras, în afară de fifty-fifty îi înveți ceva?

Dan Udrea: Vassaras, în afară de fifty-fifty îi înveți ceva?

Dan Udrea: Vassaras, în afară de <span>fifty-fifty</span> îi înveți ceva?
Ria, ria, Ungaria ce este? O doină maghiară?

Cristian Geambașu: Ria, ria, Ungaria ce este? O doină maghiară?

Așa ceva  nu s-a mai văzut la Wimbledon din 1911!

Cristian Tudor Popescu: Așa ceva nu s-a mai văzut la Wimbledon din 1911!

Cristian Tudor Popescu: Așa ceva nu <span>s-a</span> mai văzut la Wimbledon din 1911!
Ia Louis Munteanu, neamule!

Cristian Geambașu: Ia Louis Munteanu, neamule!

De ce își fac arbitrii de cap, de ce tace Vassaras

Dan Udrea: De ce își fac arbitrii de cap, de ce tace Vassaras

Banciu și Jota

Cătălin Tolontan: Banciu și Jota

Cătălin Tolontan: Banciu și Jota
Crețu între tumbe și filozofie

Cristian Geambașu: Crețu între tumbe și filozofie

Pe ce punem pariu?

Radu Naum: Pe ce punem pariu?

Radu Naum: Pe ce punem pariu?
Bolojan și păcănelele

Cătălin Tolontan: Bolojan și păcănelele

Cătălin Tolontan: Bolojan și păcănelele
FCSB are apărare?

Cristian Geambașu: FCSB are apărare?

Cristian Geambașu: FCSB are apărare?
Scena celor cu munca de jos și medalia nedecernată

Dan Udrea: Scena celor cu munca de jos și medalia nedecernată

Adi Vasile, CSM în ADN

Cristian Geambașu: Adi Vasile, CSM în ADN

Nostalgia

Radu Naum: Nostalgia

Radu Naum: Nostalgia
Lecția lui Fică, momentul astral al lui Politic

Cristian Geambașu: Lecția lui Fică, momentul astral al lui Politic

Parlamentul intereselor personale

Dan Udrea: Parlamentul intereselor personale

Nu ești manelist, ești rasist!

Cristian Geambașu: Nu ești manelist, ești rasist!

Lecția CFR-ului pentru FCSB, Rapid sau Craiova

Silviu Tudor Samuilă: Lecția CFR-ului pentru FCSB, Rapid sau Craiova

Silviu Tudor Samuilă: Lecția <span>CFR-ului</span> pentru FCSB, Rapid sau Craiova
Aachen  1997

Cristian Geambașu: Aachen 1997

Cristian Geambașu: Aachen 1997
Fotbalul în stradă?

Radu Naum: Fotbalul în stradă?

Radu Naum: Fotbalul în stradă?
Amurgul zeului Novak

Cristian Geambașu: Amurgul zeului Novak

Cristian Geambașu: Amurgul zeului Novak
Top stiri din sport
CS Dinamo se teme  GOLAZO.ro a aflat motivul pentru care Clubul Sportiv s-a   delimitat  de incidentele de la Miercurea Ciuc
Superliga

Bilete la CM 2026     Prețuri exorbitante  pentru fanii care vor să asiste la Mondialul nord-american » Când și cum pot fi cumpărate tichetele
Campionatul Mondial

Desculți în Andorra!  FCSB, calificare după un   eșec umilitor!  Campioana României,   dominată și bătută  de Inter d'Escaldes!

„Joacă la mișto!”    Ținta #1  a patronului FCSB după eșecul jenant din Andorra: „Ne-a băgat în găleată!” + singurul jucător lăudat

Are FCSB echipă de Champions League?Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?
Sondaj
16.07

Are FCSB echipă de Champions League? Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?

Care lot credeți că e mai bun, dintre variantele de mai sus?

FCSB 2025 %
FCSB 2013 %
FCSB 2008 %
Are FCSB echipă de Champions League?Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?

Clasament Liga 1, sezon 2025-2026