Dan Petrescu, antrenor CFR: "Culio și Traore sunt în lot, dar au probleme"

​Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a susținut o conferință de presă, miercuri, în care a prefațat duelul cu Lazio, de joi, din grupele Europa League. Tehnicianul a anunțat că Emmanuel Culio și Lacina Traore vor fi în lot pentru meciul de la Cluj-Napoca, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu-mi reproșez că nu l-am trecut pe Vinicius pe lista UEFA, dar îmi pare rău că avem doar 19 jucători. Culio și Traore fac parte din lotul pentru mâine (n.r - joi), dar au probleme, sunt jucători care n-au meciuri în picioare. Și Pereira s-a accidentat. Rondon nu face nici el parte din lotul de mâine, pentru că e și el accidentat. A fost o mica pauză, ne-am revenit cu Voluntari, dar acum urmează șase meciuri de foc și avem nevoie de toți jucătorii", a spus Petrescu, miercuri, la conferința de presă.

Ulterior, antrenorul lui CFR Cluj a declarat că solicitarea clubului ardelean de a-i fi amânat meciul din 16-imile Cupei României, cu FC Botoșani, din 25 septembrie, a fost respinsă de FRF. Dan Petrescu cere mai mult respect, având în vedere că este unica reprezentantă a României din cupele europene și are de jucat multe meciuri într-un interval scurt.

"FRF a refuzat să amâne meciul din Cupa României, astea sunt ajutoarele pe care le primim. Cele din Serbia, din Kazakhstan, din Olanda, care au cerut să fie amânate, au primit asta. Știm că vor fi 6 meciuri în 20 de zile, dar nu avem ce face, asta e. Trebuie să respectăm regulile, dar cred că meritam mai mult respect.

Strategia e foarte clară, mereu mă gândesc la următorul meci, adică la cel cu Lazio. Niciodată nu joacă statistica, asta e părerea mea. Jucăm cu Lazio, Celtic și Rennes, sunt echipe de Liga Campionilor, cred că sunt mai importante meciurile astea. O să vedeți cât va mai dura să mai ajungem noi prin grupe. Noi sperăm să ajungem cu CFR, dar sunt convins că va fi aproape imposibil", a mai spus Petrescu.

Meciul dintre CFR Cluj şi Lazio se va disputa joi, de la ora 19:55, pe Stadionul "Doctor Constantin Rădulescu". Din grupa E a Europa League mai fac parte Celtic Glasgow și Rennes.

Citește și: Simone Inzaghi, antrenor Lazio: "Ștefan Radu voia să joace mâine, dar nu face parte din lot. De la CFR Cluj, îmi place mult Omrani"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:11
„Cel mai important meci de când am venit” Marius Șumudică, apăsat de problemele de la CFR Cluj: „E vital pentru noi”

18:31
Alcaraz, antrenament revoluționar Secretul exercițiului neobișnuit al campionului spaniol: „M-a ajutat să înțeleg mai bine jocul”

18:19
Zverev, din nou în instanță Liderul mondial, acuzat că ar fi mințit despre dosarul de violență domestică

16:57
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
16:17

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38

România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11