Echipa lui Marius Șumudică, învinsă de fosta formație a lui Dan Petrescu

Rizespor, echipa antrenată de Marius Șumudică, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Kayserispor (grupare de care Dan Petrescu s-a despărțit cu o săptămână în urmă), scor 2-1, în etapa cu numărul 28 din campionatul Turciei.

Marius SumudicaFoto: Seskimphoto / Seskimphoto / Profimedia

Golurile învingătorilor au fost marcate de Muhar ('48) și Parlak ('77), în timp ce pentru Rizespor a marcat Samu ('73).

Alibec şi Lung nu au făcut parte din lotul gazdelor pentru această partidă, nefiind refăcuţi după accidentări, iar Săpunaru a intrat pe teren în minutul 82.

În urma acestui rezultat, cele două echipe se află la egalitate de puncte în clasament (câte 28): Kayserispor se află pe locul 15, în timp ce Rizespor se află pe poziția a 16-a.

În primele șapte partide la Rizespor, Șumudică a înregistrat trei remize și patru înfrângeri.

Formația lui Șumudică se află la două puncte distanță de Erzurum BB (locul 18, primul retrogradabil).

Citește și: Marius Șumudică a anunțat că va demisiona de la Rizespor: "Nu vreau să-mi pun viața în pericol"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:44
„De-aia nu mai e Muhar” Motivul pentru care Drăguș a primit banderola de căpitan la FCSB: „Aveam o percepție greșită”

19:24
Cristian Tudor Popescu O luptă pură, dincolo de ură

19:20
„E visul meu cel mare” Secretul revenirii lui Rareș Ilie, convocat de urgență de Gică Hagi

19:00
LIVE CFR Cluj - U Craiova » Șansă uriașă ratată de olteni

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52