Orașul gata să renunțe la organizarea Euro 2020 din cauza condițiilor impuse de UEFA

Orașul gata să renunțe la organizarea Euro 2020 din cauza condițiilor impuse de UEFA

Dublin ar putea să nu mai organizeze meciurile care i-au fost atribuite pentru Euro 2020. Motivul este reprezentat de faptul că oficialitățile irlandeze nu cred că pot îndeplini una dintre cerințele principale ale UEFA: să aibă cel puțin 25% prezență a spectatorilor pe "Aviva Stadium".

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Turneul, amânat din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în 12 orașe de pe Bătrânul Continent, dar UEFA urmează să ia o decizie vineri cu privire la Munchen, Bilbao și Dublin.

Aceste orașe nu au putut garanta forului fotbalistic faptul că pot permite fani în tribune.

În acest context, Leo Varadkar, prim-ministrul Irlandei, a declarat că consideră că ”iunie este mult prea curând (n.r. pentru a avea fani în tribune)”.

„Cred că dacă vor insista (n.r. UEFA) să fie minim 25% din capacitatea stadionului ocupată, va fi greu să mergem înainte, lucru care este regretabil”, a mai adăugat oficialul irlandez, conform BBC Sport.

În timp ce Irlanda are una dintre cele mai scăzute rate ale incidenței Covid-19 din Europa, guvernul intenționează să redeschidă sectoarele treptat, majoritatea magazinelor urmând să rămână închise cel puțin până în mai, iar hotelurile ar putea fi deschise doar din iunie.

Irlanda, a cărei echipă nu a reușit să se califice pentru Euro 2020, urmează să găzduiască trei meciuri din Grupa E între Polonia, Slovacia și Suedia pe stadionul Aviva din Dublin, începând cu 14 iunie, urmate de un duel din optimi.

Competiţia la care urmează să ia parte 24 de selecţionate, care va dura o lună (11 iunie - 11 iulie 2021), este una dintre cele mai importante surse de venit pentru forul fotbalistic continental şi urmează să se desfăşoare în premieră în 12 oraşe europene şi nu într-o ţară sau cel mult două, ca până acum, pentru a marca şase decenii de la înfiinţarea sa, ideea aparţinându-i fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini.

Meciurile din cadrul acestui turneu, amânat cu 12 luni din cauza crizei sanitare mondiale, urmează să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:17
„La vară vine la noi” După ce a văzut ce a făcut jucătorul în Oțelul - Corvinul, președintele lui Dinamo a făcut anunțul
„La vară vine la noi”  După ce a văzut ce a făcut jucătorul în Oțelul - Corvinul, președintele lui Dinamo a făcut anunțul
20:10
Reacție la oferta lui Becali Nicolescu, despre un posibil transfer al lui Boutoutaou la Dinamo: „Dacă nu dau Craiova și Rapid 500.000 de euro...”
Reacție la oferta lui Becali Nicolescu, despre un posibil  transfer al lui Boutoutaou la Dinamo: „Dacă nu dau Craiova și Rapid 500.000 de euro...”
19:31
Becali, despre Stanciu Reacție la posibilul transfer la U Cluj + Când nu l-ar mai primi pe mijlocaș la FCSB
Becali, despre Stanciu  Reacție la posibilul transfer la U Cluj + Când nu l-ar mai primi pe mijlocaș la FCSB
17:35
FCSB s-a prăbușit la TV Telespectatorii roș-albaștri au părăsit echipa la umilința cu Craiova. Comparație șoc cu FCSB - Metaloglobus și cu alte derby-uri
FCSB s-a prăbușit la TV  Telespectatorii roș-albaștri au părăsit echipa la umilința cu Craiova. Comparație șoc cu FCSB - Metaloglobus și cu alte derby-uri
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
13:56
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
Citește mai mult
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi
13:43

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România
Superliga
13:03

VIDEO | "Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață!" Secunda în care un curier țâșnește cu duba pe contrasens, pe Centura Capitalei, cel mai dezbătut coșmar în traficul de la noi
B365
13:27