FOTOGALERIE CSA Steaua, spectacol la inaugurarea stadionului din Ghencea (6-0 vs OFK Belgrad) / Tricoul lui Lăcătuș, retras

FOTOGALERIE CSA Steaua, spectacol la inaugurarea stadionului din Ghencea (6-0 vs OFK Belgrad) / Tricoul lui Lăcătuș, retras

CSA Steaua (promovată în acest an în Liga a II-a) a învins formația sârbă OFK Belgrad cu scorul de 6-0, într-un meci amical disputat miercuri seara, prilej cu care a fost inaugurat oficial Stadionul Steaua din Ghencea.

Inaugurare Stadion GhenceaFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Primele goluri de pe noua arenă din Ghencea au fost înscrise de Chipirliu ('51, '52), Huiban ('61, penalty), Mihalache ('76) și Neacșu ('87, penalty, '90+4).

La evenimentul special organizat de Clubul Sportiv al Armatei au fost prezenţi câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi au asistat aproximativ 15.000 de spectatori.

Numărul fanilor prezenţi la evenimentul în care clubului roş-albastru a sărbătorit 74 de ani de istorie, dar şi 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a fost limitat la jumătate din capacitatea arenei din cauza restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Au fost prezenţi la sărbătoare majoritatea componenţilor echipei care cucerea la 7 mai 1986 cel mai important trofeu european continental printre care se numără Helmut Duckadam, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Gavril Balint, Ladislau Boloni, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu. Au absentat din diverse motive fostul portar Dumitru Stângaciu, fostul tehnician Emeric Ienei şi managerul Stelei din 1986, Valentin Ceauşescu, informează Agerpres.

*Sursă foto: Victor Cozmei / HotNews.ro.

Steaua a retras numărul lui Marius Lăcătuş

CSA Steaua a retras tricoul cu numărul 7 purtat de fostul fotbalist Marius Lăcătuş, care a câştigat cu gruparea militară 21 de trofee, printre care şi Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Acum în vârstă de 57 de ani, Lăcătuş a fost aclamat minute în şir de cei 15.000 de spectatori prezenţi pe noul Stadion Steaua. El a primit tricoul roş-albastru cu numărul 7 înrămat din partea clubului, precum şi o plachetă. Totodată, un tricou uriaş cu numărul 7 şi numele lui Lăcătuş a fost întins pe gazon, iar Lăcătuş a salutat galeria în stilul său caracteristic.

"Sentimentele sunt amestecate. În momentul în care cei din conducerea clubului şi a ministerului, suporterii şi-au pus în gând ca la această aniversare festivă, 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor şi inaugurarea stadionului să lege şi retragerea numărului 7, eu nu pot decât să le mulţumesc. Şi-au asumat o responsabilitate foarte mare, pentru că vor fi păreri şi pro şi contra, dar eu sper ca acest lucru să fie un imbold pentru actualii jucători şi viitori jucători ai Stelei în obţinerea de performanţe.

Fiecare jucător mai tânăr, dacă joacă trei-patru meciuri mai bune vrea să ajungă Messi sau Ronaldo, jucătorii români nu mai sunt la modă. De aia cred că retragerea tricoului cu numărul 7 nu este un impediment pentru nimeni. Acum sunt la modă numerele 89, 95, 78, numărul 7 apare din ce în ce mai rar", a declarat Lăcătuş la stadionul Steaua, citat de Agerpres.

Întrebat dacă ar merita să fie amplasată o statuie în faţa noului stadion din Bulevardul Ghencea, Lăcătuş a spus: "Eu am spus întotdeauna că fotbalul este un sport de echipă, este foarte greu să aloci meritul unuia. Când se obţin performanţe, se obţin de către toată echipa, împreună cu staff-ul şi conducătorii. Toţi care au fost alături de echipa merită o cât mai mare atenţie din partea clubului".

Fostul jucător emblematic al Stelei s-a arătat încântat de noua arenă: "Suntem din nou acasă pe acest stadion. Deşi, noi cei care am jucat pe vechiul stadion poate suntem mai nostalgici. E un stadion foarte foarte frumos, elegant. Sper ca la jocurile de acasă tribunele să fie pline şi sper ca rezultatele echipei să facă suporterii să se întoarcă acolo unde le este locul".

Arena din Ghencea, o bijuterie

Construcţia noii arene din Bulevardul Ghencea a demarat în februarie 2018 şi s-a încheiat în noiembrie 2020. Costurile lucrărilor se ridică la 407.353.320 lei, aproximativ 81 de milioane de euro.

Stadionul Steaua are o capacitate de 31.254 locuri şi îndeplineşte criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.

Construcţia cuprinde: 9 săli de antrenament pentru alte discipline sportive ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; 24 de camere de cazare pentru sportivi; spaţii pentru Muzeul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; zonă de presă şi sky-box-ul în partea superioară a Tribunei I, pentru a spori vizibilitatea şi care respectă standardele UEFA şi FIFA; zonă de promenadă destinată publicului.

Suprafaţa de teren are dimensiunile standard (lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m) şi este prevăzută cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigaţie şi încălzire pentru sezonul de iarnă. Nouă arenă va putea găzdui şi competiţii sportive de rugby.

Lucrările au fost finanţate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, beneficiarul noului stadion fiind Ministerul Apărării Naţionale.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:15
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!
23:41
„Putem și mai mult” Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”
„Putem și mai mult”  Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”
21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”
22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

VIDEO | Dracula Land se va construi lângă București, cu parc de distracții, uriașă arenă și Metavers. Masterplanul imensei investiții este gata. Valoarea depășește 1 miliard de euro
B365
31.10