Dan Petrescu, deranjat de amânarea meciului Farul vs FCSB: "Nu mi se pare corect. Când aveam noi nevoie, nu interesa pe nimeni"

Dan Petrescu, deranjat de amânarea meciului Farul vs FCSB: "Nu mi se pare corect. Când aveam noi nevoie, nu interesa pe nimeni"

Dan Petrescu s-a declarat deranjat de amânarea meciului dintre Farul Constanța și FCSB, la solicitarea formației bucureștene. Antrenorul campioanei României a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că CFR Cluj nu a avut parte de același tratament în momentele în care a avut nevoie de amânări din cauza accidentărilor.

Dan PetrescuFoto: ESPA Photo Agency/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

"În perioada asta nu putem pregăti meciurile cum vrem, nu avem zile la dispoziţie. În comparaţie cu celelalte echipe noi mereu suferim, dar în istoria lui CFR, de când se află în cupele europene, mereu au fost problemele astea în timpul în care jucau în cupele europene, pentru că nu ai cum să pui în practică ce vrei, pentru că jucătorii care au fost titulari la meciul cu Alkmaar abia astăzi vor intra.

Cu o zi înainte, este foarte greu să lucrezi tactic sau să inventezi ceva, pentu că deja mâine este alt meci. Sper că la cap să fim bine, pentru că după ce pierzi două meciuri la rând, nu e uşor la orice nivel. Acolo trebuie să lucrăm astăzi şi mâine să fim toţi sută la sută.

Despre interzicerea spectatorilor pe stadioane: Fotbalul fără spectatori nu are niciun rost. Am văzut şi la Dinamo - Rapid ieri, dacă era stadionul plin era un meci mai frumos. Galeriile fac atmosferă şi e păcat că se joacă, dar nu ne putem juca cu regulile, trebuie să le acceptăm şi asta este situaţia.

Despre accidentări: În momentul de faţă, eu m-am accidentat la ultimul meci, restul băieţilor sunt bine sper să iau cele mai bune decizii şi să alcătuiesc cel mai bun 11. Din păcate nu am timp (n.r. - de investigaţii după ce i s-a făcut rău la meciul cu Alkmaar), dar în pauza care va veni, chiar m-a sunat un doctor, prietenul meu şi mi-a spus că ar fi bine să fac nişte investigaţii. Sper ca până la pauză să nu mai am probleme. A fost prima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva pe bancă. Mă durea mâna şi nu mai puteam să mă mişc. M-am speriat puţin, recunosc.

Despre amânarea meciului echipei FCSB: E un caz incredibil, va crea un precedent. CFR a avut nevoie de amânări, s-au jucat foarte multe meciuri, mai ales în anii când jucam în cupele europene, acum doi ani când avea rezultate foarte bune, aveam nevoie de o amânare, dar nu interesa pe nimeni.

Mi se pare aiurea să suspenzi un meci cu jucători accidentaţi. Eu ştiu că se suspendă pentru Covid, nu pentru jucători accidentaţi. E o chestie care va crea probleme în continuare, cred că şi eu, dacă voi avea accidentaţi, voi cere şi eu amânarea.

Eu când am venit la echipă erau foarte mulţi accidentaţi, puteam şi eu să cer amânarea meciului, dar nu am putut să amânăm. Dacă ai numai cazuri de Covid şi nu ai 13 jucători, mi se pare corect să nu joci, dar dacă ai alţi accidentaţi nu mi se pare corect", a declarat Petrescu, într-o conferinţă de presă.

CFR Cluj va întâlni, luni, de la ora 20:30, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a XIII-a a Ligii I.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:43
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
09:49
A plecat Ronaldo și internetul a explodat! Cele mai amuzante meme-uri după ruptura de Jorge Jesus și de naționala Portugaliei
A plecat Ronaldo și internetul a explodat! Cele mai amuzante meme-uri după ruptura de Jorge Jesus și de naționala Portugaliei
09:11
De la un tratament greșit, pe acoperișul lumii Povestea impresionantă a lui Dorin Găbudean, campionul mondial la tenis de masă pentru persoane cu Parkinson
De la un tratament greșit, pe acoperișul lumii Povestea impresionantă a lui Dorin Găbudean, campionul mondial la tenis de masă pentru persoane cu Parkinson
21:30
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
B365
29.09
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
Citește mai mult
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie