VIDEO Liga 2: CSA Steaua București, victorie cu Politehnica Iași / Programul etapei a cincea

CSA Steaua București s-a impus vineri, pe teren propriu, în fața echipei Politehnica Iaşi, scor 2-1, în primul meci al etapei a cincea din Liga 2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Golurile gazdelor au fost marcate de Chipirliu ('22) şi Popa ('63), iar oaspeții au punctat prin Plohotniuk ('89).

În urma acestui rezultat, ambele echipe au câte 10 puncte: Poli se află pe locul 3 (golaveraj 7-4), iar Steaua ocupă locul 4 (golaveraj 8-7).

CSA Steaua, din nou în imposibilitatea de a promova în Liga 1

Ca și anul trecut (când nu a putut evolua la barajul pentru promovarea în Liga 1), CSA Steaua nu va putea face pasul spre Superliga.

Conform legii în vigoare, promovarea unei echipe este interzisă dacă aceasta este o societate de drept public.

Cu un buget de aproape două milioane de euro, „militarii” nu au făcut rost de o societate privată care să poată prelua o parte din club și legea nu le permite astfel să promoveze.

Nu vor putea promova nici CSM Slatina, Baia Mare și CSC Dumbrăvița.

Rezumatul partidei dintre CSA Steaua București și Politehnica Iași

Liga 2, programul etapei a cincea

  • Sâmbătă, 3 septembrie

11:00 Progresul Spartac vs Fotbal Club Braşov

11:00 Viitorul Pandurii vs CSC 1599 Şelimbăr

11:00 Unirea Dej vs Unirea Constanţa

11:00 Unirea Slobozia vs AFK Csikszereda

11:00 Minaur Baia Mare vs CSM Slatina

11:00 Ripensia Timişoara vs Metaloglobus Bucureşti

11:30 Oţelul Galaţi vs Politehnica Timişoara

  • Duminică, 4 septembrie

11:00 Concordia Chiajna vs Dinamo București

  • Luni, 5 septembrie

16:30 Gloria Buzău vs CSC Dumbrăviţa.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Pleacă Gâlcă de la Rapid?  Fanii   i-au cerut demisia:  „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
Superliga
04.05

Citește mai mult

Tensiuni la Dinamo    FOTO.    PCH, atac la Nicolescu!  Suporterii protestează după ce au văzut   noua siglă:  „Fostul președinte!”

„Dacă ei asta cred...”  Huiduit și făcut blatist,   Aioani a rupt tăcerea:   „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”

„Îl apreciez foarte mult”    Nicușor Dan,  după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
Stranieri

Știri ultima oră
23:10
Pleacă Gâlcă de la Rapid? Fanii i-au cerut demisia: „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
Pleacă Gâlcă de la Rapid? Fanii i-au cerut demisia: „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
23:35
„Dacă ei asta cred...” Huiduit și făcut blatist, Aioani a rupt tăcerea: „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”
„Dacă ei asta cred...” Huiduit și făcut blatist, Aioani a rupt tăcerea: „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”
22:51
Calificări spectaculoase în optimi România face senzație la Mondialele de tenis de masă

22:56
„Îl apreciez foarte mult” Nicușor Dan, după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
„Îl apreciez foarte mult” Nicușor Dan, după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine e hoțul, cine e prostul?

Dan Udrea: Cine e hoțul, cine e prostul?

Frumoasa lecție a campionului Chivu

Theodor Jumătate: Frumoasa lecție a campionului Chivu

Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Radu Naum: Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Dan Udrea: Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Mondialul din cabină și astronauții

Cristian Geambașu: Mondialul din cabină și astronauții

Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Theodor Jumătate: Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Cristian Geambașu: Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă
PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG <span>-</span> Bayern <span>5-4,</span> zi și noapte <span>l-aș</span> vedea, la nesfârșit!
Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei
Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?
Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar

Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Top stiri
Experții din Spania dau verdictul!  Un arbitru   cu cinci El Clasico  și expertul Marca analizează, pentru   GOLAZO.ro,  faza de la U Craiova - Dinamo: „Mai rar am văzut așa ceva”
Special

Hagi începe selecția cu o surpriză mare!  Gică va convoca un fotbalist care joacă de 5 ani în străinătate și care   a criticat dur, în trecut, alegerile lui Edi Iordănescu
Nationala

Scandal la Santos  Neymar l-ar fi pălmuit pe fiul lui Robinho » Starul brazilian   s-a enervat că juniorul l-a driblat
Campionate

Ministerul Apărării și Primăria Sectorului 6 joacă în atac, cetățenii rămân în defensivă. Despre fotbal, bani publici și cum sponsorizăm Steaua, fără să vrem
B365
02.05