Doliu la Real Madrid - A murit „Vrăjitorul”, o legendă a clubului

Amancio Amaro, fost mare atacant și președinte de onoare al clubului Real Madrid, a murit la vârsta de 83 de ani.

Karim Benzema si Amancio AmaroFoto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia

Amancio Amaro a murit

Amaro, supranumit „Vrăjitorul” (El Brujo), a fost de nouă ori campion cu gruparea blanco și campion european cu Spania în 1964.

„Real Madrid, preşedintele său şi conducerea sa regretă profund pierderea lui Amancio Amaro, preşedintele de onoare al Real Madrid, una dintre marile legende ale clubului nostru şi ale fotbalului mondial.

Alături de Paco Gento, Amancio a fost liderul echipei Real Madrid după ce s-au câştigat cinci cupe europene consecutive între 1956 şi 1960, şi reprezintă valorile care au făurit istoria clubului nostru” - Real Madrid, într-un comunicat.

Transferat în 1962 de la Deportivo La Coruña, atacantul a petrecut 14 sezoane la clubul madrilen. În tricoul lui Real Madrid, a câştigat 9 campionate, 3 cupe ale Spaniei şi o cupă europeană în 1966. A fost de două ori golgheter în campionatul spaniol, scrie News.ro.

Amaro a jucat 42 de ori pentru echipa naţională a Spaniei și a câştigat Campionatul European în 1964.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Plângere penală după bătaie  Un fan al lui Dinamo  a fost lovit cu pumnii de ultrași  în timp ce încerca să-și protejeze fiica: „În ce lume trăim?!”
Superliga
09:32

Citește mai mult

Tănase și Crețu, excluși din lot!   Scandal uriaș la FCSB  înainte de meciul cu UTA. Becali anunță rezilierea contractului!
Superliga
12:31

Ce se întâmplă cu Rațiu  Noi detalii despre  transferul românului în Premier League.  Un alt club din Anglia a intrat pe fir!
Stranieri
11:54

Pogacar, diagnostic crunt  Are nevoie de operație după accidentul grav din Spania.  Anunțul făcut de medici  + Prima imagine din spital
Ciclism
10:52

Știri ultima oră
13:58
Tănase pleacă de la FCSB! Anunțul făcut de Becali, după scandalul izbucnit la echipă: „Du-te, tată!” » Cu cine ar urma să semneze

13:50
Ratează derby-ul cu FCSB? Andrei Nicolescu, anunț despre jucătorul care a suferit o accidentare bizară
Ratează derby-ul cu FCSB? Andrei Nicolescu, anunț despre jucătorul care a suferit o accidentare bizară
12:31
Tănase și Crețu, excluși din lot! Scandal uriaș la FCSB înainte de meciul cu UTA. Becali anunță rezilierea contractului!
Tănase și Crețu, excluși din lot! Scandal uriaș la FCSB înainte de meciul cu UTA. Becali anunță rezilierea contractului!
13:42
Eliminat după trei minute! FOTO. Meci de coșmar pentru atacantul Borussiei » Gest șocant la ieșirea de pe gazon: „E mai grav decât faultul”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Top stiri
„Ieșeam cu nasul spart”   EXCLUSIV.   Cum triază Dan Petrescu jucătorii  la antrenamente: „N-avem decât să nu fim de acord cu el!”
Superliga
09:05

Messi, Messi, Messi, Messi!   VIDEO.  Starul argentinian  a marcat 4 goluri  într-un singur meci
Campionate
10:39

Mutu, ovaționat în Italia    VIDEO.  Ce s-a întâmplat pe  stadionul Fiorentinei  » Regretul „Briliantului” și gluma care a stârnit hohote
Campionate
11:42

A început BIAS 2026, cel mai mare show aviatic din țară. Sute de oameni urmăresc spectacolul de pe Aeroportul Băneasa. Programul complet
B365
29.08