Internațional român vândut în prima ligă a Belgiei – Profit pentru formația din SuperLigă

FC Hermannstadt a fost formația revelație a sezonului trecut, după promovarea în SuperLigă și a fost la un pas să prindă play-off-ul, dar echipa a fost depunctată în urma unor datorii.

Jucătorii echipei HermannstadtFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Raul Opruț, transferat în Belgia la Kortrijik de la FC Hermannstadt

În sezonul precedent al SuperLigii, formația antrenată de Marius Măldărășanu a reușit o prestație peste așteptări.

Printre remarcații sibienilor, golgheterul Daniel Paraschiv și fundașul stânga Raul Opruț au intrat în vederile selecționerului Edi Iordănescu.

Deși a fost pe lista mai multor formații din România și din străinătate, Opruț va juca în Belgia după ce s-a ajuns la un acord cu Kortrijk.

Hermannstadt va primi 700.000 de euro în schimbul serviciilor căpitanului său, care a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, conform Fanatik.

În vârstă de 25 de ani, fundașul a ajuns la Sibiu în 2019 pentru doar 4.000 de euro, după ce și-a făcut junioratul în Italia, la Chievo și Genoa și este evaluat la 800.000 de euro.

În sezonul precedent, Kortrijik a terminat pe locul opt în prima ligă a Belgiei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Banii lui Dan Petrescu, blocați  FRF trimite în instanță litigiul de   120.000 de euro.  Motivul pentru care Rapid refuză să plătească datoria
Superliga
09:08

Citește mai mult

Ilie Dobre, operat de urgență   Comentatorul sportiv a suferit un   preinfarct  » Detalii despre starea sa de sănătate
Diverse
14:33

Anthony Joshua i-a rupt maxilarul!    VIDEO:  Lovitura brutală prin care   Jake Paul a fost făcut KO  » Provocarea lansată de britanic + reacția lui Trump
Box
11:00

Abordat la Atena  Patronul lui AEK a intrat pe teren și   s-a dus direct  la un jucător de la Universitatea Craiova » Ce a urmat
Conference League
14:26

Știri ultima oră
15:03
Condamnat pentru un banner rasist Ultrasul FCSB și-a aflat pedeapsa după incidentul de la derby-ul cu Rapid din toamna lui 2023 » Ce mesaj oribil a afișat
Condamnat pentru un banner rasist Ultrasul FCSB și-a aflat pedeapsa după incidentul de la derby-ul cu Rapid din toamna lui 2023 » Ce mesaj oribil a afișat
14:33
Ilie Dobre, operat de urgență Comentatorul sportiv a suferit un preinfarct » Detalii despre starea sa de sănătate
Ilie Dobre, operat de urgență  Comentatorul sportiv a suferit un preinfarct » Detalii despre starea sa de sănătate
13:56
„Am identificat mecanisme de blocare, dar...” LPF a decis ce va face în privința concertelor de pe Arena Națională. Mesaj pentru noul primar al Capitalei
„Am identificat mecanisme de blocare, dar...” LPF a decis ce va face în privința concertelor de pe Arena Națională . Mesaj pentru noul primar al Capitalei
12:53
Drăgușin, ultimele vești de la Londra Ce se întâmplă cu stoperul naționalei la Tottenham. Antrenorul lui Spurs, întrebat direct de Radu! Reacția sa

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Atena, după Middlesbrough

Silviu Tudor Samuilă: Atena, după Middlesbrough

Închideți ochii și aplaudați!

Radu Naum: Închideți ochii și aplaudați!

Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea
O țară, scuze, bolnavă la cap!

Dan Udrea: O țară, scuze, bolnavă la cap!

Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Cristian Geambașu: Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Suporterii lui Dinamo vor să știe

Ioana Mihalcea: Suporterii lui Dinamo vor să știe

Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă
Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja
Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, <span>dă-o</span> naibii de școală!
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață
Top stiri din sport
Chivu, pus să dea explicații   Antrenorul lui Inter și-a justificat   alegerile,  după eliminarea din Supercupa Italiei: „E ușor să vorbești din exterior”
Superliga
09:53
Chivu, pus să dea explicații Antrenorul lui Inter și-a justificat alegerile, după eliminarea din Supercupa Italiei: „E ușor să vorbești din exterior”
Citește mai mult
Chivu, pus să dea explicații  Antrenorul lui Inter și-a justificat alegerile, după eliminarea din Supercupa Italiei: „E ușor să vorbești din exterior”
Drăgușin, ultimele vești de la Londra  Ce se întâmplă cu stoperul naționalei la Tottenham.   Antrenorul lui Spurs, întrebat direct de Radu!  Reacția sa
Stranieri

„Turcia nu e Brazilia!”   Valentin Mihăilă, mesaj războinic înainte de   barajul pentru Mondial  » De ce vrea ca 2025 să se termine: „M-am săturat!” 
Nationala
13:08
„Turcia nu e Brazilia!” Valentin Mihăilă, mesaj războinic înainte de barajul pentru Mondial » De ce vrea ca 2025 să se termine: „M-am săturat!”
Citește mai mult
„Turcia nu e Brazilia!”  Valentin Mihăilă, mesaj războinic înainte de barajul pentru Mondial » De ce vrea ca 2025 să se termine: „M-am săturat!” 
„Am identificat mecanisme de blocare, dar...”  LPF a decis ce va face în privința concertelor de pe   Arena Națională . Mesaj pentru noul primar al Capitalei
Superliga
13:56
„Am identificat mecanisme de blocare, dar...” LPF a decis ce va face în privința concertelor de pe Arena Națională. Mesaj pentru noul primar al Capitalei
Citește mai mult
„Am identificat mecanisme de blocare, dar...” LPF a decis ce va face în privința concertelor de pe Arena Națională . Mesaj pentru noul primar al Capitalei
FCSB și Craiova, &icirc;n EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
20.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %