WTA Seul: Irina Begu, în sferturi - Victorie cu Agnieszka Radwanska

WTA Seul: Irina Begu, în sferturi - Victorie cu Agnieszka Radwanska

Irina Begu (55 WTA) a reușit unul din cele mai bune meciuri din ultima perioadă, favorita numărul șapte trecând în două seturi, scor 6-4, 6-3, de Agnieszka Radwanska (60 WTA). Succesul conturat într-o oră și 57 de minute o califică pe Irina în sferturile turneului de la Seul (de categorie International).

HotNews.roFoto: Hotnews

Hotărâtă și agresivă, Irina a început mai bine partida cu experientata Radwanska. A făcut de multe ori pasul în teren, a căutat să trimită decisiv și a surprins-o pe poloneză cu jocul ei precis. Game după game, Begu a ajuns până la 4-1.

De aici au apărut însă problemele: Aga a început să îi "citească" jocul Irinei, s-a deplasat mai bine în defensivă și a speculat lacunele din partitura interpretată de sportiva noastră. Pas cu pas, Radwanska a revenit pe tabelă până la 4-3. Prima dublă greșeală a polonezei a venit însă într-un moment nepotrivit - la minge de break pentru Irina. În aceste condiții, Begu a ajuns în situația de a servi pentru câștigarea primului set.

Din păcate, Irina nu a profitat de șansa avută, iar al șaselea break din cele nouă game-uri și-a făcut și el apariția (5-4). a venit pentru Begu tot contra serviciului, iar setul s-a încheiat după 58 de minute: 6-4 pentru jucătoarea noastră (în total, Irina a avut cu două puncte mai mult decât adversara: 41-39).

La 1-0 pentru Irina, în debutul setului al doilea a avut loc un game maraton pe serviciului polonezei : după opt egalități, Aga a egalat pe tabelă (1-1). Irina a resimțit consumul fizic și mental din acest game, iar Radwanska a reușit un break alb.

De la 3-1 pentru Radwanska s-a ajuns însă la 4-3 pentru jucătoarea noastră: Irina a avut o variație bună în joc - scurte, loburi, slice-uri și multe mingi înalte, iar planul tactic a dat roade (Aga a fost dominată practic cu propriile arme). A urmat însă o nouă întrerupere din cauza ploii (a doua), iar pauza a fost de această dată mult mai mare (de peste o oră).

La revenirea pe teren, Radwanska nu a servit grozav, a facut și o dublă greșeală la minge de break, iar Irina a ajuns la un singur game distanță de victorie (5-3). Nu a mai fost loc de reveniri: Irina a servit precis, a fost inspirată, iar finalul partidei a venit după o oră și 57 de minute (6-4, 6-3).

Calificarea în sferturi îi aduce Irinei un cec în valoare de $6,175 și 60 puncte WTA.

Este prima victorie bifată de Begu în disputele cu Radwanska, după ce poloneza s-a impus în 2013 la Australian Open (6-3, 6-3) şi în 2015 la Miami (6-2, 4-6, 6-2).

Pentru un loc în semifinale, Begu se va duela cu Maria Sakkari (Grecia - favorită numărul trei, 32 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2016, la Miami, atunci când Irina a câștigat în două seturi, scor 6-1, 6-3.

Aici poți vedea ultimul punct al partidei Begu vs Radwanska:

Sferturi:

E. Alexandrova / J. Ostapenko (6) - S-W. Hsieh

M. Minella - A. Tomljanovic

I. Begu (7) - M. Sakkari (3)

E. Rodina - K. Bertens (2).

Korea Open se dispută la Seul în perioada 17-23 septembrie și face parte din categoria "International". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de $250.000. Irina Begu s-a impus la dublu, în 2014, alături de Lara Arruabarrena. Jucătoarea noastră a câștigat și turneul de simplu în 2015. În România turneul poate fi urmărit în direct pe Digisport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:00
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
07:00
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Pisică dispărută din casă, în toiul ploii, în centrul Bucureștiului. Incredibil unde a fost găsită, după ce au căutat-o prin tot orașul
B365
05.11