Roland Garros: Patricia Țig și Irina Bara s-au calificat în turul trei, după victorii convingătoare

Patricia Țig (58 WTA) s-a calificat, joi, în turul trei de la Roland Garros, după ce a învins-o pe americanca Christina McHale (81 WTA), scor 6-4, 6-3. În aceeași fază a competiției a ajuns și Irina Bara (142 WTA), după ce belgianca Alison Van Uytvanck (65 WTA) a abandonat la scorul de 6-1, 4-0 pentru jucătoarea noastră.

Patricia TigFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia
• În turul următor, Patricia Țig se va întâlni cu învingătoarea meciului dintre Elena Rybakina (Kazakhstan, 18 WTA și favorită 14) și Fiona Ferro (Franța, 49 WTA).
• Irina Bara se va duela în turul trei cu Sofia Kenin (6 WTA, a patra favorită), care a trecut de Ana Bogdan.

• Cele două jucătoare și-au asigurat câte un cec în valoare de 126.000 euro şi 170 puncte WTA.

Patricia Țig vs Christina McHale 6-4, 6-3

Primul set a fost unul echilibrat. Chiar dacă Patricia a făcut break și părea să se desprindă, McHale a încercat din răsputeri să revină în set (al cincilea game a durat 12 minute, Țig a salvat trei mingi de rebreak) și a câștigat, în cele din urmă, la retur în al șaptelea game. McHale a egalat scorul cu serviciul (4-4). Patricia a reușit să opreascsă seria pozitivă a americancei și s-a impus cu 6-4, după ce a revenit de la 15-40, la retur.

Patricia a jucat foarte bine în setul secund: a avut procentaje bune cu ambele servicii (70% cu și 78% cu ) și a practicat un joc echilibrat: 11 lovituri câștigătoare și 11 erori neforțtate. Țig a făcut break-ul decisiv în al șaselea game și s-a impus după o partidă care a durat o oră și 37 de minute.

Irina Bara vs Alison Van Uytvanck 6-1, 4-0 (abandon)

Primul set a fost unul controlat autoritar de Irina: jucătoarea noastră a pierdut doar patru puncte cu serviciul și a câștigat de două ori la retur. Bara a practicat un joc curat, a făcut puțin erori (doar cinci) și a închis manșa după doar 22 de minute (6-1).

După ce Van Uytvanck a cerut un timeout medical între seturi, Irina Bara a dominat și setul secund: a ajuns să conducă cu 4-0 și 30-0, moment în care adversara sa a abandonat.

Este ediția cu numărul 118 a competiției de la Roland Garros, turneul disputându-se în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020. Întrecerea de la Paris va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:54
Belgia și Olanda, lecția solidarității România trăiește în acest an în Europa doar pe spatele unei echipe, la fel ca Ungaria. Cum e la alții

18:01
Sorana, ultimul meci al carierei? Cîrstea, eliminată în sferturile turneului de la Hong Kong de o jucătoare venită din calificări

17:51
Cordea a semnat! CFR Cluj își pierde unul dintre cei mai importanți jucători » Cât încasează ardelenii

17:57
Remarcat de UEFA Reușita lui Nicușor Bancu din victoria cu Egnatia, în cursă pentru golul etapei din Conference League

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special
06:00

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Special
09:00

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11