Dansul anevoios al revenirii - Roger Federer, în sferturi la Doha

Dansul anevoios al revenirii - Roger Federer, în sferturi la Doha

A jucat ultimul meci oficial în urmă cu 13 luni (înainte de startul pandemiei), iar la revenire a avut publicul alături de el în tribune ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat în toată această perioadă. Roger Federer a readus (măcar pe alocuri) poezia în tenis, cu toate că jocul elvețianului are nevoie de îmbunătățiri la mai multe capitole. Mister Perfect este în sferturi la Doha după o victorie de moral în fața unui incomod Daniel Evans (7-6, 3-6, 7-5).

Roger FedererFoto: Cal Sport Media / Alamy / Alamy / Profimedia

Publicul, marele câștigat

La Doha, publicul a fost marele privilegiat: a avut voie în tribune, pe arena unde revenea Mister Perfect dupa o pauză de 13 luni.

Imaginile televiziunii producătoare ni l-au arătat de mai multe ori pe Dominic Thiem, cel care părea foarte atent la ceea ce face Roger pe teren. Curiozitatea exista și în rândul jucătorilor, nu doar a fanilor tenisului.

Modificare importantă la nivelul echipamentului

Informații despre echipamentul lui Federer (modelul pe care urma să-l poarte) au apărut pe net de câteva zile, grație celor de la Uniqlo. A existat însă o schimbare: marele campion elvețian a renunțat la Nike chiar și la nivelul încălțărilor, el afișându-se pe teren cu un model de la On-Running, firmă unde a devenit investitor și vector de imagine.

Nu a uitat tenisul

Să trecem și la tenis, că doar el este subiectul poveștii noastre. Daniel Evans s-a dovedit a fi exact adversarul de care avea nevoie Federer la revenire: incomod, cu o bună deplasare și cu un serviciu aspru. Genul de meci pe care dacă-l câștigi pleci acasă cu un nivel ridicat al încrederii, cu atât mai mult după 13 luni de pauză.

Și Federer nu și-a dezamăgit fanii: a arătat bine din punct de vedere fizic (poate cel mai important aspect), a avut o deplasare suficient de bună, iar serviciul a funcționat atunci când avea mai mare nevoie în primul set.

Trebuie îndepărtată "rugina"

Au existat însă și părți care au arătat din plin faptul că Federer a jucat ultimul meci oficial la Australian Open, ediția de anul trecut. Mister Perfect s-a dovedit rigid în câteva rânduri de lângă fileu, voleurile sale (impecabile în multe rânduri în trecut) trădând o ușoară tensiune a brațului (încheietura are nevoie de meciuri pentru a produce atingerile fine cu care ne-a învățat Roger).

De asemenea, nu putea să lipsească la revenire nici celebra ramă de backhand marca Federer: care, deși nedorită, nu arată deloc rău pe reluările slow-motion.

Unele nesincronizări (inevitabile, de altfel) au apărut și pe forehand (atât pe dreapta inversă, cât și pe cea în cross, din săritură).

Copilul prins cu lecția nepregătită

În setul al doilea, la 3-1 pentru adversar, Roger Federer a ratat cu forehandul o minge ușoară pentru standardele sale ridicate, iar imediat după execuția ratată a fost surprins de camerele tv zâmbind parcă de ceea ce făcuse. Expresia aceea a copilului care a fost prins cu lecția nepregătită.

Emoție, inspirație, victorie în set decisiv

După un prim set câștigat la photo finish cu 10-8 în tiebreak (a salvat și o minge de set), elvețianul a scăpat puțin frâiele partidei în cel de-al doilea. Și-a cedat serviciul, iar singura șansă de break avută nu a putut fi fructificată. În aceste coordonate, britanicul și-a adjudecat manșa cu 6-3.

Decisivul ne-a arătat un Federer capabil din punct de vedere mental să scoată din joben, sub presiune, un as și o scurtă impecabilă la mingile de break ale adversarului.

Apropierea finalului de meci ne-a adus un tenis tot mai spectaculos: dueluri de la fileu, lovituri câștigătoare și mult dramatism.

Evans a găsit resursele necesare pentru a trece peste o minge de meci (la 5-4), dar nu a mai avut armele necesare la următoarele două (venite la 6-5). Federer a câștigat setul (7-5), iar calificarea în sferturi a venit după un meci de două ore și 25 de minute.

Ultimul punct al partidei ne-a adus o minunăție de backhand câștigător în lungul liniei, lovitură dătătoare de speranțe pentru fanii campionului din Basel care va împlini 40 de ani (!) în luna august.

De știut:

  • Pentru un loc în semifinalele de la Doha, Roger Federer se va duela cu Nikoloz Basilashvili (42 ATP).
  • Roger și Nikoloz s-au mai întâlnit o singură dată, la Australian Open, ediția din 2016. A fost 6-2, 6-1, 6-2 pentru marele campion elvețian.
  • De la ultimul meci oficial, Federer a trecut prin două operații la genunchi.
  • Elvețianul a câștigat de trei ori turneul de la Doha: 2005, 2006 şi 2011.

Bonus: Moment comic marca Federer

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Spider-Man există!    VIDEO+FOTO.    Imagini uluitoare:  s-a cățărat pe o clădire de 508m fără protecție, live pe Netflix! Viața riscată pentru o sumă infimă
Alte sporturi
09:21
Spider-Man există! VIDEO+FOTO. Imagini uluitoare: s-a cățărat pe o clădire de 508m fără protecție, live pe Netflix! Viața riscată pentru o sumă infimă
Citește mai mult
Spider-Man există! VIDEO+FOTO. Imagini uluitoare: s-a cățărat pe o clădire de 508m fără protecție, live pe Netflix! Viața riscată pentru o sumă infimă
Orașul inventat de Ceaușescu își vinde stadionul  În anii ’80,   echipa juca în „B” , iar fotbaliștii erau plătiți regește
Diverse
11:14
Orașul inventat de Ceaușescu își vinde stadionul În anii ’80, echipa juca în „B”, iar fotbaliștii erau plătiți regește
Citește mai mult
Orașul inventat de Ceaușescu își vinde stadionul În anii ’80, echipa juca în „B” , iar fotbaliștii erau plătiți regește
Cătălin Tolontan    Trump  și vestiarul
Opinii
09:27
Cătălin Tolontan Trump și vestiarul
Citește mai mult
Cătălin Tolontan Trump și vestiarul
Probleme pentru Baiaram  Atacantul de la U Craiova   s-a accidentat  » Primul diagnostic 
Superliga
10:10
Probleme pentru Baiaram Atacantul de la U Craiova s-a accidentat » Primul diagnostic
Citește mai mult
Probleme pentru Baiaram Atacantul de la U Craiova s-a accidentat » Primul diagnostic 
Știri ultima oră
16:53
Stanciu a ajuns în China! VIDEO. Nebunie la aeroport. Zeci de fani l-au așteptat pe mijlocaș după mesajul clubului. Cu cine semnează
Stanciu a ajuns în China! VIDEO. Nebunie la aeroport. Zeci de fani l-au așteptat pe mijlocaș după mesajul clubului. Cu cine semnează
17:00
Alcaraz, asaltat de propuneri la Australian Open „Carlos, căsătorește-te cu mine!” » Cum a reacționat spaniolul
Alcaraz, asaltat de propuneri la Australian Open „Carlos, căsătorește-te cu mine!” » Cum a reacționat spaniolul
16:45
Fază românescă în Turcia FOTO: Combinație între Sorescu și Drăguș la golul marcat de Gaziantep, care a ratat victoria în ultimele minute
Fază românescă în Turcia FOTO: Combinație între Sorescu și Drăguș la golul marcat de Gaziantep, care a ratat victoria în ultimele minute
15:57
Transfer interzis de UEFA De ce nu poate Vladislav Blănuță să joace pentru Dinamo București
Transfer interzis de UEFA De ce nu poate Vladislav Blănuță să joace pentru Dinamo București
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?
Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci
În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb
Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene
Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!
Ce legătură este între performanța  Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea
Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Campionii sportivității

Cristian Geambașu: Campionii sportivității

Cristian Geambașu: Campionii sportivității
Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care <span>s-a</span> dat director
Dinamo, campioana esteticii. Dar ajunge?

Cristian Geambașu: Dinamo, campioana esteticii. Dar ajunge?

Cristian Geambașu: Dinamo, campioana esteticii. Dar ajunge?
Real nu are nevoie de antrenor

Silviu Tudor Samuilă: Real nu are nevoie de antrenor

Silviu Tudor Samuilă: Real nu are nevoie de antrenor
Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Cristian Geambașu: Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Cristian Geambașu: Turnul de parașutism, drobul nostru de sare
Era odată Simona. Era odată și Nole

Cristian Geambașu: Era odată Simona. Era odată și Nole

Cristian Geambașu: Era odată Simona. Era odată și Nole
Două favorite, doi câini și un crocodil

Dan Udrea: Două favorite, doi câini și un crocodil

Dan Udrea: Două favorite, doi câini și un crocodil
Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Cristian Geambașu: Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Cristian Geambașu: Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?
Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor
Probleme pentru Mircea Lucescu

Cătălin Tolontan: Probleme pentru Mircea Lucescu

Cătălin Tolontan: Probleme pentru Mircea Lucescu
Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Dan Udrea: Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Dan Udrea: Doar interesul oprește disprețul la adresa României
Evul Mediu,  fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și <span>TVR-ul</span>
„Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine <span>dracu-i</span> și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"
Top stiri din sport
Dan Udrea    Moruțan a început cu stângul la Rapid:  îl face needucat pe Dobre!
Opinii
11:32
Dan Udrea Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!
Citește mai mult
Dan Udrea Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!
Politic, ironizat     FOTO.     Mesajul fanilor de la Dinamo pentru Cătălin Cîrjan,  cu indirectă la jucătorul aflat acum la FCSB
Superliga
11:55

Coubiș, la națională?  Panduru n-a uitat că   fundașul a întors spatele României:  „Selecția nu e mare și zicem «lasă, mă»”
Superliga
10:31

„De ce mă întrebi asta?”    VIDEO+FOTO.   Guardiola,   reacție stranie  la conferință » Ce a făcut când a fost întrebat de penalty-ul neacordat pentru City
Campionate
09:16

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
25.01

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu