Simona Halep și cel mai deprimant moment din viața ei: „Mă trezeam plângând noaptea”

Simona Halep și cel mai deprimant moment din viața ei: „Mă trezeam plângând noaptea”

Simona Halep are în palmares două titluri de Grand Slam, dar nu i-a fost deloc ușor să îl obțină pe primul. Fosta lideră mondială a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut după ce a fost învinsă de Jelena Ostapenko în finala de la Roland Garros 2017.

Simona HalepFoto: Charles Baus/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Halep a jucat cinci finale de Grand Slam, dar trofeele de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 au venit abia după ce sportiva noastră a pierdut în ultimul act la Roland Garros 2014, 2017 și Australian Open 2018.

Simona Halep și depresia provocată de finala pierdută la Roland Garros 2017

„Înainte de a câștiga primul Grand Slam, am pierdut o altă finală la Openul Franței (n.r. Roland Garros). Conduceam meciul... A fost cel mai deprimant moment din viața mea. Trei luni n-am putut să fiu fericită, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopții.

Aveam 6-3, 3-0, dar am pierdut meciul. Dar am știut că trebuie să continui să muncesc, nu am renunțat la antrenament, a doua zi eram pe teren și mă antrenam din greu.

Apoi, în ianuarie am pierdut o altă finală, dar am fost foarte aproape, am jucat foarte bine și n-a fost vorba despre jocul meu. Adversara a fost un pic mai bună, mai puternică. Am continuat să cred că ziua mea va veni și am continuat să muncesc. După, următorul Grand Slam pe care l-am jucat l-am câștigat” - Simona Halep pentru Top Court.

Top Court este platforma oficială de e-learning de tenis a circuitelor ATP și WTA.

Simona Halep va fi antrenată de Patrick Mouratoglou

Simona Halep a anunțat joi pe contul personal de Twitter începerea unei colaborări neașteptate: fosta lideră WTA va fi antrenată de Patrick Mouratoglu, cel despre care se știa în circuitul WTA că este încă antrenorul Serenei Williams.

Alături de Mouratoglou, sportiva noastră a precizat că își dorește să câștige primul ei titlu de Grand Slam pe hard și că va încerca să fie mai agresivă pe teren.

Patrick Mouratoglou și jucătorii pe care i-a antrenat în carieră

Cunoscutul antrenor francez și-a început cariera în 1999, atunci când l-a pregătit pe Marcos Baghdatis (1999-2006).

De la acel moment, Mourtagolou a mai colaborat cu Anastasia Pavlyuchenkova (2007-2009), Aravane Rezai (2009-2010), Yanina Wickmayer (2009-2012), Laura Robson (2010-2011), Jeremy Chardy (2021), Grigor Dimitrov (2012), Stefanos Tsitsipas (2018), Coco Gauff (2018), Serena Williams (2012-prezent), iar acum Simona Halep.

Mouratoglou, 31 de trofee ca antrenor - Dintre aceastea, 10 de Grand Slam alături de Serena Williams

În total, antrenorul francez a cucerit 31 de trofee alături de cei pe care i-a pregătit în carieră. În mod evident, cele mai spectaculoase rezultate le-a avut alături de Serena Williams: zece titluri de Grand Slam (Australian Open - două trofee / Roland Garros - două trofee / Wimbledon - trei trofee / US Open - trei trofee).

De asemenea, și-a mai trecut în CV o medalie de aur la Jocurile Olimpice (cucerită de Serena la JO 2012 Londra) și trei trofee la Turneul Campioanelor (desigur, tot alături de Serena).

Lista este completată de alte 9 turnee câștigate: Premier Mandatory și Premier 5 (cu Serena Williams și Aravane Rezai - Madrid în 2010).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:53
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro
00:42
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu
00:03
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
03.11
„Avem varianta să mergem în altă parte” Andrei Nicolescu a vorbit despre problemele lui Dinamo cu terenul: „Asta e realitatea”
Citește mai mult
„Avem varianta să mergem în altă parte” Andrei Nicolescu a vorbit despre problemele lui Dinamo cu terenul: „Asta e realitatea”
Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
03.11
„Aș avea ceva să-i reproșez” Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Citește mai mult
„Aș avea ceva să-i reproșez”  Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11