Ce a spus Eugenie Bouchard după prima vizită în România

Ce a spus Eugenie Bouchard după prima vizită în România

Eugenie Bouchard a abandonat în primul tur de la Transylvania Open 2022, fosta ocupantă a locului 5 din ierarhia mondială aflându-se pentru prima dată în România.

Eugenie BouchardFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Eugenie Bouchard vrea să revină la Cluj-Napoca

Ajunsă pe locul 443 în clasamentul WTA, Bouchard a stat pe teren preț de un set (cedat cu 6-3 impotriva jucătoarei Anhelina Kalinina, a doua favorită din BTArena).

Eugenie a abandonat rapid, ea precizând că a avut unele probleme de natură fizică.

„Sunt dezamăgită că am încheiat turneul din România în acest fel pentru că mi-a plăcut foarte mult să fiu aici, la Cluj. Am făcut o întindere a flexorului şoldului acum câteva zile, la antrenament.

Am încercat să fiu cât mai pregătită pentru acest meci. Am făcut un RMN, iar rezultatele nu arătau atât de rău, aşa că m-am gândit că pot juca. Dar s-a înrăutăţit pe măsură ce meciul avansa.

Aşa că, pentru a evita o accidentare mai gravă, m-am gândit că cel mai bine ar fi să mă retrag. Urăsc să mă retrag şi mi-aş fi dorit să fi avut un parcurs frumos în România. Sper însă să mă întorc aici” - Eugenie Bouchard.

Anterior, la sosirea în România, sportiva a spus că vrea să vadă cât mai mult din țară și că obiectivul principal este să ajungă la castelul lui Dracula, la Bran.

În vârstă de 28 de ani, Bouchard a reușit cele mai bune rezultate ale carierei în urmă cu mai multe sezoane. Ea a jucat finală la Wimbledon în 2014 (pierdută cu Petra Kvitova) și tot în același sezon a bifat și o semifinală la Roland Garros.

A fost cel mai sus pe locul 5 în clasamentul mondial (20 octombrie 2014), iar până acum doar din premiile din tenis a câștigat $6.739.473.

În ultimele sezoane, Eugenie a fost mai mult cunoscută pentru prezențele mondene și pentru postările de pe rețelele sociale.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:21
Radu Naum Regele e autogol
Radu Naum Regele e autogol
13:22
Dublă teorie a conspirației Ce i s-a întâmplat lui Lewandowski înaintea jocului cu România nu a mai trăit niciodată la națională: „Bizar”
Dublă teorie a conspirației Ce i s-a întâmplat lui Lewandowski înaintea jocului cu România nu a mai trăit niciodată la națională: „Bizar”
12:57
Cătălin Tolontan Ce va face Burleanu
Cătălin Tolontan Ce va face Burleanu
13:27
Tragedie în arbitraj Un arbitru de 30 de ani din Republica Moldova a murit » Publicase mai multe mesaje înainte de deces
Tragedie în arbitraj  Un arbitru de 30 de ani din Republica Moldova a murit » Publicase mai multe  mesaje înainte de deces
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

FOTO | Misterul morții lui Nicolae Labiș. Noaptea în care un tramvai l-a lovit în refugiul stației de la Colțea și ultimele zile, în care repeta neîncetat  „E al naibii de frumos să trăiești!”
B365