Șefa Agenției Naționale Antidoping vine cu clarificări despre situația actuală a Simonei Halep

Șefa Agenției Naționale Antidoping vine cu clarificări despre situația actuală a Simonei Halep

Gabriela Andreiașu, directorul general al Agenției Naționale Anti-Doping, a oferit clarificări în privința situației în care se află Simona Halep, al cărei caz de dopaj va fi judecat în regim de urgență de Sports Resolutions.

Simona HalepFoto: Seth Wenig / AP / Profimedia

Experții angajați de Simona merg pe ideea contaminării (n.r. ingerarea unui supliment alimentar contaminat), iar speranțele sunt acelea de a obține doar o mustrare, fără o suspendare definitivă

Șefa ANAD clarifică situația actuală a Simonei Halep: „Trebuie demonstrat acest lucru”

Șefa ANAD a confirmat că Simona va scăpa de suspendare în cazul în care va reuși să demonstreze că nu a folosit în mod conștient substanța Roxadustat.

„Am citit că s-a stabilit un anumit termen pentru audiere în regim de urgență. Noi nu avem cunoștință de acest termen, dacă avocații au spus, probabil că așa este. Pot să confirm că procedural, după impunerea unei suspendări provizorii, se organizează în cel mai scurt timp posibil o audiere în regim de urgență.

În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru.

Această suspendare provizorie se poate impune în 2 moduri. Fie prin prima notificare care se comunică sportivului sau notificare de punere sub acuzare, sau printr-o decizie separată.

În cazul Simonei Halep s-a impus prin notificarea care i-a fost comunicată. Se organizează imediat o audiere, în regim de urgență, asta e terminologia din Codul Mondial Antidoping tocmai pentru a-i da posibilitatea sportivului să se apere.

În cazul în care ar fi folosit ceva contaminat fără știrea lui, nu era etichetat, nu ar fi bănuit, era de exemplu un sinonim al unei substanțe de pe lista interzisă și chiar dacă ar fi făcut tot posibilul să caute ingredientele, le verifica pe fiecare și acel sinonim al substanței nu apărea în lista interzisă, atunci sportivul nu avea acea vină totală și se putea ridica perioada de suspendare provizorie” - Gabriela Andreiașu, potrivit Sport Total FM.

În cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Reamintim că suspendarea maximă pe care Halep ar putea să o primească este una de 4 ani.

George Cosac, încrezător că Simona va reveni până la US Open 2023

Într-un interviu acordat pentru ProSport, George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, este convins de faptul că Simona Halep are câteva atuuri pentru a-și dovedi nevinovăția.

„Eu sunt optimist și cred că Simona Halep își va dovedi nevinovăția. Nu știu dacă va putea să meargă la Roland Garros, dar cred că va putea participa la US Open, pentru că până atunci se va da un verdict favorabil în privința ei.” - a precizat George Cosac.

Ediția din acest an a US Open va începe pe data de 28 august și se va încheia pe 10 septembrie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:00
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”
23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
23:17
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
23:49
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
Citește mai mult
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

De la o veche mahala periferică la cel mai vechi șantier din București. Ghencea, cu tot cu prelungirea sa -  o istorie de peste 200 de ani
B365
17.10