Indian Wells: Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au aflat adversarele din primul tur

​Organizatorii de la Indian Wells au efectuat tragerea la sorți a tablourilor de concurs, iar Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au aflat adversarele din primul tur al competiției de categorie „WTA 1000”.

Sorana CirsteaFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Căderea unei mari speranțe din WTA

Astfel, Cîrstea (83 WTA) va da în prima rundă peste o jucătoare venită din calificări. Dacă va trece de aceasta, Sorana va da piept în turul al doilea cu americanca Madison Keys (favorită 19, acceptată direct în această fază a competiției).

Pe cealaltă parte a tabloului, Begu (38 WTA) va juca în primul tur împotriva cehoaicei Linda Noskova (18 ani, 54 WTA). Dacă o va învinge, Irina o va întâlni apoi pe Amanda Anisimova (favorită 31).

De știut:

România mai are o reprezentantă în calificările de la Indian Wells, pe Gabriela Ruse (147 WTA).

Gabriela a ajuns în ultimul tur al calificărilor după ce a învins-o pe Tereza Martincova (113 WTA), scor 6-1, 6-4.

Pentru un loc pe tabloul principal de la Indian Wells, Ruse se va duela cu Cristina Bucșa (90 WTA, a doua favorită din calificări).

Indian Wells se desfășoară în perioada 6 - 19 martie, pe hard, iar pe cele două tablouri principale se află câte 96 de jucători. Competiția oferă câte 8.800.000 de dolari la masculin și la feminin. Campioni en-titre sunt Taylor Fritz și Iga Swiatek.

Principalele favorite de la Indian Wells 2023: Iga Swiatek (1), Aryna Sabalenka (2), Jessica Pegula (3), Ons Jabeur (4), Caroline Garcia (5), Coco Gauff (6), Maria Sakkari (7), Daria Kasatkina (8).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:58
O avere în geaca lui MM Stoica Fanul care a prins haina aruncată de oficialul FCSB la meciul cu Rapid a dezvăluit câți bani a găsit

14:39
Se umple Arena Națională Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul România - Polonia

14:08
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor

15:18
Curelea a plecat FRF a anunțat despărțirea de selecționerul României U21. Cine e favorit să-l înlocuiască

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Ore decisive pentru Călin Georgescu: astă-seară va fi eliberat sau rămâne în arest preventiv. Zeci de susținători, pe trepte la Curtea de Apel București, în așteptarea verdictului
B365
28.10