Ilie Năstase, verdict dur în cazul suspendării Simonei Halep: „Se tergiversează pentru că e româncă”

Suspendată provizoriu pentru dopaj și așteptând să fie judecată de către Sport Resolutions, Simona Halep a reluat antrenamentele, însă a picat în clasamentul mondial abia pe locul 40.

Ilie Nastase si Simona HalepFoto: Ella Ling/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ilie Năstase a vorbit despre neregulile din tenis și face acuzații dure

Simona Halep nu a mai jucat de opt luni, iar cazul său continuă să fie amânat de către ITIA. Ilie Năstase, fost lider mondial, a vorbit despre cazul Simonei și despre neregulile care se întâmplă la turneele de tenis.

„Simona, nu știu, e complicată situația ei. Cum spunea și domnul Țiriac, trebuia să se grăbească la început, pentru că apoi au tocat-o. Cu cât o lungești, cu atât o să aștepte mai mult ca să poată să joace tenis din nou.

Se tergiversează pentru că e româncă! Când mi-au spus că sunt rasist, am terminat în trei zile subiectul, pentru că ne-am dus peste ei. Așa trebuia să se facă și în acest caz, dar acum e prea târziu.

Simona trebuie să stea la mână unora care decid și care nu sunt prea corecți. Știu niște jucătoare de tenis din alte țări care au fost prinse (n.r. - în cazuri de dopaj) și nu s-a făcut absolut nimic. S-a spus la nivelul conducerii că, dacă se dau numele astea, sponsorii pleacă și n-o mai existe turnee WTA. Ăsta a fost răspunsul.

Ea (n.r. - Simona Halep) trebuie să fie atentă, să facă gimnastică, să joace tenis. N-o să uite tenisul în opt luni, trebuie să-și vadă de antrenamente și să sperăm că decizia va fi luată în curând. Poate că o să joace la US Open.

Simona o să-și revină, a fost numărul 1, nu poți să fii mereu numărul 1... dar ea are calități să fie din nou numărul 1” – a declarat Ilie Năstase, pentru Digisport.

De știut:

  • Cazul Simonei va fi judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Totuși, în cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

>> EXCLUSIV Patrick Mouratoglou despre cazul Simonei Halep: „Este șocant, niciun jucător nu a fost tratat atât de urât în ultimii 20 de ani” / Cum răspunde la întrebarea dacă va mai fi antrenorul ei

>> Reacția vehementă a Simonei Halep după ce a fost acuzată de ITIA de o nouă încălcare a programului antidoping

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ronaldo, final de carieră?  Cristiano a anunțat că  retragerea se apropie:  „Mi-am planificat complet viitorul”. Cât va mai juca
Campionate
16.08

Citește mai mult

Dinamo vrea să activeze clauza   Cât trebuie să plătească  pentru jucătorul care s-a evidențiat în primele 5 etape: „Pare foarte logic”
Superliga

„Nu e ușor de schimbat”    VIDEO.  Marius Baciu  a comentat  decizia radicală  luată de Becali la FCSB + Confirmă reveniri importante

Stadion de peste 156 de milioane de lei  Guvernul a aprobat finanțarea pentru  arena din Brașov.  Câte locuri va avea
Diverse

Știri ultima oră
23:16
Șumudică a explodat pe bancă FOTO. Reacție vulgară la debutul în noul mandat la CFR. Pe cine și-a vărsat nervii după primul gol primit

23:52
Barcelona a dat lovitura verii Rodri merge pe Camp Nou! Manchester City a acceptat a cincea ofertă a catalanilor

22:22
Replică acidă pentru Ciucu Mihai Stoica, atac la primarul Capitalei: „Poate își rezolvă problemele! Bine că s-au pus microfoane”

23:29
Surpriză la Paris: Kornev, învins FOTO. Mare favorit, rusul a fost întrecut de ucraineanul Sheremet. Tensiuni la festivitatea de premiere

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!
Cât va mai supraviețui Baciu?

Cristian Geambașu: Cât va mai supraviețui Baciu?

Nu clădiri pierdem, ci oameni

Cătălin Tolontan: Nu clădiri pierdem, ci oameni

Cum ar arăta FCSB fără Becali

Dan Udrea: Cum ar arăta FCSB fără Becali

Top stiri
Lovitură de la Primărie   Hermannstadt a cerut intrarea în faliment  după ce a pierdut finanțarea pentru 2026 și trebuie să restituie banii primiți din fonduri publice

„Șumudică 2”   Daniel Pancu,  criticat după ce s-a răstit la un suporter în timpul derby-ului cu Dinamo: „Cei 7 ani de acasă fac diferența”

Acuzație legată de Putin   Infantino, altă dezvăluire  care-l lovește: ce a făcut pentru întâlnirea cu dictatorul rus. Un oligarh intermediar

VIDEO | Limitatorul de viteză cu girofar, între benzi la prima oră pe Autostrada București-Constanța. "De la km 10, mergem cu poliția în față, maximum 70 km/h"
B365
15.08