Ana Bogdan, în turul trei la Wimbledon - A pierdut categoric primul set, dar a revenit spectaculos

Ana Bogdan, în turul trei la Wimbledon - A pierdut categoric primul set, dar a revenit spectaculos

​Ana Bogdan a obținut cel mai bun rezultat din carieră la Wimbledon, calificarea în turul al treilea, după ce a învins-o în trei seturi pe Alycia Parks.

Ana BogdanFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ana Bogdan, victorie în trei seturi cu Alycia Parks

Americanca Parks (locul 51 mondial) a început mult mai bine meciul și și-a adjudecat prima manșă cu 6-1, dar Bogdan s-a impus câștigând următoarele seturi cu 6-3, 6-2. Partida a durat o oră și 40 de minute.

Ana (57 WTA) a practicat un joc sigur, nu a riscat prea mult și a profitat de erorile numeroase ale adversarei (33, în timp ce românca a făcut doar 12).

Alycia, jucătoare care forțează de fiecare dată cu serviciul secund, a bifat 10 ași în acest meci, dar a comis și 13 duble greșeli.

De știut:

  • Bogdan se va duela pentru un loc în optimi cu Lesia Tsurenko (60 WTA), după ce ucraineanca a învins-o în două seturi pe Katerina Siniakova (32 WTA), scor 6-4, 6-1.
  • Prin calificarea în turul trei, Ana și-a asigurat un premiu în valoare de 131.000 de lire sterline și 130 de puncte în clasamentul WTA.
  • Grație parcursului de la Wimbledon, Ana a urcat până pe locul 46 în ierarhia WTA Live (poziție pe care s-a mai aflat în octombrie 2022).
  • Ana și-a egalat cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam. Sportiva noastră a mai ajuns în turul trei la Australian Open (2018) și Roland Garros (2021).
  • România mai are trei reprezentante la Wimbledon: Irina Begu (turul 1), Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian (turul 2).

Programul celorlalte românce de la Wimbledon

  • Turul I

Irina Begu (favorită 29) - Rebecca Marino 6-2, 2-5 / Terenul 7, ora 15:00

  • Turul II

Sorana Cîrstea (37 WTA) - Jelena Ostapenko (favorită 17) / Terenul 16, în jurul orei 16:30

Jaqueline Cristian (133 WTA) - Beatriz Haddad Maia (favorită 13) / Terenul 14, în jurul orei 17:15.

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:36
„Unde e proiectul ăla mare?” Hagi a atacat Guvernul după 2-4 cu Bosnia: „S-a zis că nu ne interesează sportul. Ne-am pierdut direcția, copiii!”
„Unde e proiectul ăla mare?” Hagi a atacat Guvernul după 2-4 cu Bosnia: „S-a zis că nu ne interesează sportul. Ne-am pierdut direcția, copiii!”
14:15
Dan Udrea De ce tace și se ascunde Burleanu?
Dan Udrea De ce tace și se ascunde Burleanu?
14:37
Anatomia unei prăbușiri Selecționerul Hagi a încercat să joace precum Inter cu jucători de la Alanyaspor
Anatomia unei prăbușiri Selecționerul Hagi a încercat să joace precum Inter cu jucători de la Alanyaspor
14:59
„Am un mesaj pentru Hagi” Ce i-a transmis selecționerul Bosniei după șocul de pe Arenă. Alegerea lui Hagi l-a ajutat. Ce sfat îi dă
„Am un mesaj pentru Hagi” Ce i-a transmis selecționerul Bosniei după șocul de pe Arenă. Alegerea lui Hagi l-a ajutat. Ce sfat îi dă
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

VIDEO | Cele mai noi imagini de pe veriga lipsă din A0 Nord.: L3. De Lotul Leneș depinde conectarea nordului cu estul, cu ieșirea directă pe A2 de pe Autostrada Bucureștiului
B365