Serbia, victorie cu Cehia la United Cup - Novak Djokovic, unele probleme medicale

Serbia a învins Cehia cu scorul de 2-1, marţi, la United Cup, deşi Novak Djokovic a acuzat dureri la încheietura mâinii drepte, informează presa internaţională.

Novak DjokovicFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

>> Rafael Nadal, evoluție încântătoare la revenirea în circuitul ATP

Djokovic, numărul unu mondial, a avut nevoie de tratament în timpul meciului cu Jiri Lehecka (31 ATP), pe care l-a învins cu 6-1, 6-7(3), 6-1.

Sârbul speră să câştige în această lună pentru a 11-a oară Australian Open.

Prima partidă de simplu se încheiase cu victoria cehoaicei Marketa Vondrousova (7 WTA) în faţa sârboaicei Olga Danilovic (121 WTA), 6-1, 3-6, 6-3.

Decisiv a fost meciul de dublu mixt, în care Olga Danilovic şi Hamad Medjedovic s-au impus dramatic în faţa lui Miriam Kolodziejova şi Petr Nouza, 4-6, 7-6 (7), 10-8, informează Agerpres.

De știut despre United Cup

• La United Cup, care înlocuieşte fosta Hopman Cup, participă 18 naţiuni repartizate în şase grupe, cu meciuri la Perth şi Sydney.
• Primele clasate din cele şase grupe şi cele mai bune două echipe de pe locurile secunde se califică în faza sferturile de finală, care urmează să se desfășoare între 3 și 5 ianuarie 2024.
• Semifinalele vor avea loc pe 6 ianuarie, iar marea finală pe 7 ianuarie la Sydney. Premiile totale ale competiției se ridică la 10 milioane de dolari americani.

Cum arată grupele de la United Cup

Se joacă la Perth

Grupa A: Polonia, Spania, Brazilia

Grupa C: SUA, Marea Britanie, Australia

Grupa E: Cehia, China, Serbia

Se joacă la Sydney

Grupa B: Grecia, Canada, Chile

Grupa D: Franța, Italia, Germania

Grupa F: Croația, Olanda, Norvegia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:57
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”

16:17
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”

16:41
Rapid, victorie cu FC Argeș VIDEO. Stojilkovic, decisiv pentru giuleșteni + Toate rezultatele din amicale

16:31
Peste 14 milioane de euro în plus Noul stadion din România va fi gata abia la finalul anului 2027

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38

România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11