Rafael Nadal a anunțat că nu va juca la Australian Open 2024

Rafael Nadal a revenit după un an pe terenul de tenis, dar marele campion iberic s-a accidentat din nou la turneul de la Brisbane și a anunțat că nu va juca la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Rafael NadalFoto: Patrick HAMILTON / AFP / Profimedia

>> Rafael Nadal, primele explicații după eliminarea dramatică de la ATP Brisbane

Rafael Nadal, forfait pentru Australian Open 2024 - A suferit o microruptură musculară

Într-o postare pe rețelele de socializare, Rafa a precizat că a suferit o ruptură musculară în timpul partidei cu Jordan Thompson (în care a ratat trei mingi de meci) și a explicat că nu ar putea juca meciuri de 5 seturi.

„Salutare tuturor! În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un mușchi care, după cum știți, m-a îngrijorat.

Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN și am o microruptură musculară, nu în aceeași parte unde am avut accidentarea (suferită la Australian Open 2023 - n.r.) și asta e o veste bună.

În momentul de față nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim în meciuri de 5 seturi. Voi zbura înapoi în Spania pentru a mă duce la doctor, pentru a mă trata și a mă odihni.

Am muncit mereu din greu de-a lungul anului pentru această revenire și după cum am menționat mereu, obiectivul meu este să fiu la nivelul meu maxim în 3 luni.

În ciuda veștilor triste pentru mine legate de neputința de a juca în fața mulțumii fantastice de la Melbourne, asta nu e o veste foarte proastă, iar noi rămânem pozitivi în privința evoluției pentru restul sezonului.

Chiar voiam să joc în Australia și am avut șansa să joc câteva meciuri care m-au făcut foarte fericit și pozitiv. Mulțumesc pentru toată susținerea și ne vedem curând” - Rafael Nadal.

Australian Open 2024 se va disputa în perioada 14-28 ianuarie la Melbourne.

De știut:

• În vârstă de 37 de ani, Rafael Nadal a adunat 1070 de victorii în carieră și a pierdut de 221 de ori.
• Are 92 de titluri ATP câștigate de-a lungul timpului, iar dintre acestea 22 de sunt de Grand Slam (la două în urma recordmanului Novak Djokovic).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:20
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”

14:57
Olăroiu a răbufnit VIDEO. Ce l-a înfuriat pe antrenorul român, după ultimul meci al echipei sale: „Să nu se mai repete!”

14:11
„Eram extrem de furios” Lecția de viață primită de Arda Turan din partea unui copil de 8 ani a cărui mamă a fost ucisă într-un atac rusesc

15:03
Larisa Iordache, la Pro TV Fosta mare gimnastă, revenire neașteptată. Ce rol va ocupa la postul TV

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365