Simona Halep, previziuni după revenirea în tenis - De ce îi este cel mai frică

Simona Halep, previziuni după revenirea în tenis - De ce îi este cel mai frică

Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după mai bine de un an și jumătate de absență (după ce TAS i-a redus considerabil suspendarea, de la 4 ani la 9 luni) și a acordat un amplu interviu pentru cei de la WTA Insider, în care a vorbit despre experiența de la Miami și despre ce va urma în cariera ei.

Simona HalepFoto: Thomas SAMSON / AFP / Profimedia

>> Simona Halep și turneul la care ar putea participa după eliminarea de la WTA Miami: „Este invitata ideală”

Simona Halep: „Nu vreau să mă accidentez”

Simona Halep se poate bucura din nou de tenis după ce TAS i-a redus suspendarea primită în scandalul de dopaj cu Roxadustat de la US Open 2022.

Românca a participat la WTA Miami, datorită unui wildcard primit din partea organizatorilor, însă a fost învinsă încă din primul tur de fosta ocupantă a locului doi WTA, Paula Badosa.

Recent, Simona a oferit un interviu pentru cei de la WTA Insider, în care a vorbit atât despre momentul în care a aflat verdictul TAS, cât și despre planurile pe care le are odată cu revenirea pe terenul de tenis.

WTA Insider: Cum ai stat cu emoţiile în timp ce te pregăteai de revenire?

Halep: „De fapt, când eram în avion, i-am spus mamei mele că eram super nervoasă pentru că nu ştiam la ce să mă aştept de la oameni. Când ai o perioadă atât de dificilă, nu ştii cum te vor vedea sau cum te vor trata oamenii. Dar în prima zi, a fost incredibil. Aşa că apoi stresul a dispărut şi nu m-am mai stresat în acest sens. Am ştiut că pe teren va fi bine. Publicul a fost incredibil. Aşa că afecţiunea pe care am primit-o este chiar mai mult decât tot ce am avut până acum”

>> ITIA, decizie diferită într-un caz asemănător cu cel al Simonei Halep - A scăpat de suspendare

WTA Insider: Acum că ai jucat un meci competitiv, la ce crezi că trebuie să mai lucrezi pentru a reveni la nivelul cu care eşti obişnuită?

Halep: „Sincer, nu am o idee foarte clară despre ce nu am făcut bine astăzi (n.r. marţi) şi ce am greşit. Ştiu că am ratat câteva mingi pe care în mod normal nu ar fi trebuit să le ratez. Dar, sincer, simt că am jucat un tenis bun. Aşa că, în primul rând, am nevoie de un antrenor care să mă ghideze puţin. Aştept să mă antrenez cu Carlos Martinez. Am stabilit o perioadă de probă. El a lucrat cu Svetlana [Kuznetsova], prietena mea şi jucătoarea mea de tenis preferată. Îi admir munca. Aşa că, sper să ne înţelegem foarte bine şi vom obţine rezultate bune. Dar, în primul rând, trebuie să vorbesc cu el şi el trebuie să mă vadă pentru a-mi spune unde sunt, pentru că, singură, este dificil să îţi stabileşti nivelul”

>> Simona Halep vorbește despre înfrângerea de la WTA Miami - Ce spune despre reîntâlnirea cu Patrick Mouratoglou

WTA Insider: Când ai primit decizia de la TAS, care a fost reacţia ta?

Halep: „Vorbeam cu avocaţii mei şi zâmbeam. Le-am spus: "Băieţi, decizia este corectă". Eram atât de fericită. Aveam lacrimi după ce am terminat convorbirea cu ei. Eram fericită că adevărul a ieşit la iveală şi că decizia a fost corectă. Aşadar, 18 luni de stres au luat sfârşit, iar eu puteam acum să mă duc să joc tenis. Pentru că cel mai dificil lucru a fost că nu am putut să merg să văd un meci de tenis. A fost un dezastru pentru un jucător de tenis. Pentru că am fost suspendată, nu am putut nici măcar să mă uit la un meci de tenis [la un turneu]. Aşa că a fost dificil”

WTA Insider: Ai ajuns să ai resentimente faţă de acest sport?

Halep: „Nu, nu am avut acest sentiment întunecat. Oamenii m-au susţinut din prima zi până în ultima. Faptul că am văzut că adversarele m-au susţinut şi că au crezut că sunt curată mi-a dat putere şi mi-a dat un sentiment pozitiv pentru a continua să lupt. Aşa că nu, nu am avut asta. O persoană, o persoană foarte importantă pentru mine, mi-a spus că nu ar trebui să urăsc tenisul, pentru că nu tenisul mi-a dat această perioadă dificilă. M-am gândit la asta şi am spus că da, tenisul este încă pasiunea mea. Îmi place să fac asta şi mă voi întoarce când voi avea decizia corectă”

>> Reacția Simonei Halep după ce o importantă rivală a spus că sportivii depistați pozitiv nu ar trebui să primească wild carduri

WTA Insider: Şi acum ce urmează?

Halep: „Nu ştiu [râde]. A fost totul atât de rapid. Ca să fiu sinceră, mă gândeam că voi reveni pe zgură pentru a avea puţin timp să respir şi să mă liniştesc. Dar sentimentul pozitiv a fost atât de mare şi am avut în jurul meu câteva persoane care mi-au spus că trebuie să merg pentru a simţi din nou energia. A fost decizia corectă, cea mai bună decizie de a veni la Miami, pentru a simţi energia, pentru a simţi dragostea oamenilor şi pentru a simţi din nou libertatea.”

WTA Insider: Cum îţi planifici revenirea?

Halep: „Nu am un plan. Vreau să joc cât mai mult posibil pentru a-mi recăpăta ritmul. Sunt bătrână. Nu mai sunt atât de tânără şi trebuie să gestionez foarte bine revenirea. Nu vreau să mă accidentez. Majoritatea oamenilor mi-au spus să fiu îngrijorată pentru că 18 luni înseamnă mult şi trebuie să o iau încet. Aşa că trebuie să vorbesc cu Carlos şi vom decide împreună, cu siguranţă.”

>> Antrenorul Carlos Martinez vorbește în premieră despre colaborarea cu Simona Halep

WTA Insider: Ce aştepţi cel mai mult în acest moment?

Halep: „Vreau doar să mă bucur de plăcerea pe care o am. A fost incredibilă săptămâna aceasta. Chiar dacă am pierdut în primul tur, nu contează. Nu este vorba despre tenis în aceste zile. Este vorba despre sentimentele mele personale, despre cum mă simt ca om, iar eu mă simt minunat. Aşa că vreau să păstrez acest sentiment şi vreau să mă ajute în turneele viitoare, pentru că ştiu că sunt foarte entuziasmată acum, dar vor fi momente în care voi fi ca şi cum aş întreba "De ce sunt aici?". Aşa că va fi dificil, într-un fel, dar vreau să fac lucrurile mai uşoare, bucurându-mă de joc.”

De știut după meciul dintre Simona Halep și Paula Badosa de la WTA Miami

  • Pentru prezența pe tabloul principal de la WTA Miami, Simona Halep va primi un cec în valoare de 23.250 de dolari și 10 puncte în clasamentul mondial de simplu (se află pe locul 1140 în ierarhia Live).
  • După ce Simona Halep, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au fost eliminate în runda inaugurală, România mai are o singură reprezentantă la Miami: Sorana Cîrstea (turul al doilea - meci cu Sloane Stephens sau Angelique Kerber).
  • Simona Halep disputase ultimul ei meci oficial în data de 29 august 2022. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365