Decizia importantă luată de Novak Djokovic după înfrângerile din ultima perioadă

Decizia importantă luată de Novak Djokovic după înfrângerile din ultima perioadă

Novak Djokovic nu are parte de începutul de sezon la care s-ar fi așteptat, iar înfrângerile din ultima perioadă nu au rămas fără urmări. Liderul ierarhiei ATP a anunțat miercuri că nu va mai fi antrenat de Goran Ivanisevic.

Novak DjokovicFoto: Charles Baus / AP / Profimedia

>> Anca Todoni, în optimi la WTA San Luis - Victoria carierei, după unul dintre cele mai lungi meciuri din istorie

Novak Djokovic a anunțat despărțirea de antrenorul Goran Ivanisevic

Văzut ca mare favorit să câștige orice turneu la care participă, Nole (36 de ani) nu a impresionat până acum în sezonul 2024.

La turneul „de casă” de la Melbourne a fost învins în semifinale de Jannik Sinner (reamintim că Djokerul are 10 titluri la Australian Open), iar la Indian Wells a fost trimis acasă în turul al treilea de necunoscutul Luca Nardi (italianul se afla la acel moment pe locul 123 ATP, iar pe tabloul principal a ajuns în calitate de lucky loser).

După înfrângerea surprinzătoare de la turneul californian, Djokovic a spus că nu va juca la Miami, iar acum îi anunță pe fanii săi despărțirea de Goran Ivanisevic.

>> Goran Ivanisevic spune cât de greu este să fie antrenorul lui Novak Djokovic: „Stres constant”

În 2024, Novak are 8 victorii, 3 înfrângeri și nu a câștigat vreun turneu ATP.

Campion la Wimbledon în 2001, Goran Ivanisevic a fost cooptat în echipa lui Nole în 2019, după ce îi mai antrenase în carieră pe Marin Cilic (2013-2016), Tomas Berdych (2016-2017) și Milos Raonic (2018-2019).

Cu Ivanisevic în loja sa, Djokerul a câștigat turnee importante, titluri care l-au propulsat pe sârb pe primul loc în cele mai importante ierarhii.

Djokovic a triumfat alături de Ivanisevic la următoarele competiții: Australian Open (de trei ori), Wimbledon (de trei ori), Roland Garros (de două ori), US Open (o dată), plus șapte titluri de categorie Masters (ATP 1000).

De-a lungul carierei, Djokerul a lucrat cu antrenori precum Riccardo Piatti, Nikola Pilic, Todd Martin, Mario Ancic, Andre Agassi, Boris Becker, Radek Stepanek, Marian Vajda și Goran Ivanisevic.

Recordurile principale ale lui Novak Djokovic

Născut pe 22 mai 1987, la Belgrad, Djokovic deține în acest moment multe dintre recordurile din tenis, dar cele mai importante sunt următoarele trei: cele mai multe titluri de Grand Slam, cele mai multe turnee de tip Masters (ATP 1000) și cele mai multe săptămâni din postura de lider ATP.

Locul 1 ATP la finalul sezonului

1 Novak Djokovic 8

2 Pete Sampras 6

3 Roger Federer / Jimmy Connors / Rafael Nadal 5 etc.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Novak Djokovic 24

2 Rafael Nadal 22

3 Roger Federer 20 (retras)

Clasamentul turneelor Masters

1 Novak Djokovic 39

2 Rafael Nadal 36

3 Roger Federer 28 (retras)

Săptămâni pe locul 1 ATP

1 Novak Djokovic 418

2 Roger Federer 301

3 Pete Sampras 286 etc.

Turneul Campionilor, cele mai multe titluri

1 Novak Djokovic 7 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022, 2023)

2 Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

3 Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

3 Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

5 Ilie Năstase 4 (1971, 1972, 1973, 1975) etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:49
Haos total în Franța FOTO. Încă un club istoric a fost afectat serios de proteste. Jafuri și vandalism în toată țara: „Premeditare!”
Haos total în Franța FOTO. Încă un club istoric a fost afectat serios de proteste. Jafuri și vandalism în toată țara: „Premeditare!”
12:06
Rapid a pierdut procesul Giuleștenii declaraseră „război” unui gigant din comerțul online
Rapid a pierdut procesul Giuleștenii declaraseră „război” unui gigant din comerțul online
11:10
A murit „Mike Tyson al Rusiei” Boxerul s-a stins din viață după un accident misterios petrecut în Germania
A murit „Mike Tyson al Rusiei”  Boxerul s-a stins din viață după un accident misterios petrecut în Germania
10:57
De ce a primit Pușcaș un nou contract Motivul neașteptat din spatele deciziei conducerii lui Dinamo. A jucat 8 meciuri în 8 luni
De ce a primit Pușcaș un nou contract Motivul neașteptat din spatele deciziei conducerii lui Dinamo. A jucat 8 meciuri în 8 luni
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
Citește mai mult
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365