Lămuriri despre refuzul organizatorilor de la Roland Garros de a-i oferi Simonei Halep un wild card. Nu e despre România

Lămuriri despre refuzul organizatorilor de la Roland Garros de a-i oferi Simonei Halep un wild card. Nu e despre România

​OPINIE. Decizia francezilor o lasă în afara participantelor din 2024 pe Simona Halep, campioană pe zgura de pe Chatrier în 2018 și finalistă în alte două rânduri (2014 și 2017). Dar organizatorii de la Roland Garros și-au respectat cu strictețe direcția în ceea ce privește acordarea de wild card-uri. Un alt important campion, Dominic Thiem, care a jucat două finale la Roland Garros, în 2018 și 2019, a pățit la fel.

Simona HalepFoto: Paul White / AP - The Associated Press / Profimedia

Este normal ca o campioană de Roland Garros și fostă lideră WTA să nu primească wild card? Depinde de care parte a baricadei te afli. Simona revine după o suspendare pentru dopaj, iar acest lucru cântărește greu în luarea oricărei decizii.

Ce au făcut cei de la Roland Garros în cazul Sharapova

Revenită tot după un scandal de dopaj, Maria Sharapova a avut parte de același tratament la ediția din 2017: nu a putut participa la întrecerea majoră de la Paris în lipsa unei invitații din partea organizatorilor.

Prioritizarea francezilor în ceea ce privește acordarea de invitații de participare sportivilor este una strictă. Schema este aceeași de ani buni: 6 jucătoare din Franța și câte una din SUA și Australia. Nu e o împărțire „etnică”, ci pe baza unui parteneriat sportiv, între federații.

Organizatorii de la Roland Garros au o regulă clară atunci când vine vorba despre wild card-uri. Ele sunt oferite sportivelor din Franța și țărilor cu care FFT (Federația de Tenis din Franța) are un parteneriat bazat pe reciprocitate. Vorbim aici despre SUA (US Open) și Australia (Australian Open).

An de an, câte un wild card merge către o jucătoare din America și o reprezentantă a Australiei. În 2024, francezii nu au făcut altceva decât să nu se abată de la regula lor.

Și austriacul Dominic Thiem a pățit la fel

Pentru a ilustra și mai mult regula strictă de acordare a wild card-urilor, un jucător precum Dominic Thiem (care a jucat două finale pe zgura de pe Chatrier în 2018 și 2019) nu a primit o invitație pentru a putea lua parte direct pe tabloul principal masculin de simplu. Trebuie subliniat faptul că este ultima șansă ca austriacul să poată fi văzut pe zgura pariziană: se va retrage din tenis la finalul acestui sezon.

Cine a primit wild carduri

Au primit wild carduri pentru ediția din 2024 jucătoarele franceze Alize Cornet (34 de ani, locul 99 WTA), Fiona Ferro (27 de ani, locul 149 WTA), Elsa Jacquemot (21 de ani, 158 WTA), Kristina Mladenovic (31 de ani, locul 220 WTA), Chloe Paquet (29 de ani, locul 133 WTA) și Jessika Ponchet (27 de ani, locul 155 WTA).

Lista a fost completată în baza protocolului existent de Ajla Tomljanovic (31 de ani, Australia, locul 219 WTA) și Sachia Vickery (29 de ani, SUA, locul 127 WTA).

O singură excepție: în perioada Covid

Regulamentul prevede ca organizatorii să poată completa tabloul principal de simplu cu 8 asemenea invitații.

FFT (Federația Franceză de Tenis) a demarat o colaborare cu cea din Australia începând din 2001: vorbim despre un schimb de wild card-uri pentru Roland Garros și Australian Open: unul la feminin și un altul la masculin.

Începând din 2007, FFT a extins această colaborare și cu Federația de Tenis din America, protocolul fiind același: un wild card pentru tabloul feminin de simplu și un altul pentru cel masculin.

În toată această perioada a existat o singură excepție: ediția din 2020, cea greu încercată de pandemia de Covid-19. Atunci, invitațiile au mers către Tsvetana Pironkova (din Bulgaria) și Eugenie Bouchard (din Canada). Au fost însă condiții speciale de disputare din cauza carantinelor și a restricțiilor importante de călătorie.

„Mă așteptam să primească wild card. A fost lider mondial și câștigătoare de Grand Slam chiar la Roland Garros. Nu știu dacă este neapărat o nedreptate, pentru că este pe undeva normal ca ei să prefere sportivii din Franța. Și noi îi ajutăm pe ai noștri”, a spus George Cosac, președintele FRT, pentru Prosport.

Despre sistemul wild cardurilor de la Paris a mai scris și Gsp.

Simona Halep și istoria participărilor de la Roland Garros

Aflată în prezent pe locul 1149 WTA, Simona Halep (32 de ani) a bifat prima participare de la Roland Garros în 2010 (a fost eliminată în primul tur).

A disputat prima finală la ediția din 2014 (a fost învinsă de Maria Sharapova), iar pe a doua trei ani mai târziu (a pierdut după ce a avut 1-0 la seturi și 3-0 la gameuri contra Jelenei Ostapenko).

A cucerit trofeul în 2018 (după o finală cu Sloane Stephens) și a mai ajuns într-un sfert de finală în 2019 (a pierdut meciul cu Amanda Anisimova, americanca avea 17 ani la acel moment).

Ediția din 2024 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros va avea loc în perioada 26 mai - 9 iunie.

SONDAJ: „Merita Simona Halep să primească un wildcard pe zgura de la Roland Garros, ca fostă lideră mondială și fostă campioană la Paris?”

Răspundeți în sondajul de mai jos:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365