Supercupa României: Farul vs Sepsi - Repetiţie pentru Europa

Supercupa României: Farul vs Sepsi - Repetiţie pentru Europa

Farul - Sepsi, meci contând pentru Supercupa României, este programat, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul şi Sepsi deschid oficial noul sezon cu meciul din Supercupa României, un test binevenit pentru ambele echipe, atât înaintea debutului în SuperLiga, cât şi înainte de partidele din Europa.

Farul a câştigat primul titlu de campioană a României sub această denumire (Viitorul are în palmares, tot cu Gică Hagi pe banca tehnică, un campionat, o Cupă şi o Supercupă), iar acum vizează un nou trofeu, cu doar câteva zile înaintea debutului în Champions League.

Farul va juca, pe 12 iulie, pe teren propriu, în prima manşă a primului tur preliminar cu Sheriff Tiraspol, pe 15 iulie o va întâlni în deplasare pe Hermannstadt în prima etapă din SuperLiga, iar pe 18 iulie va disputa returul cu campioana Moldovei.

În această vară, Gică Hagi i-a adus, printre alții, pe Zorhan Bassong, Fabio Vianna (ambii de la FC Argeș), Damien Dussaut (Rapid), Romario Benzar (UTA), Nicolae Carnat (CS Mioveni), Amine Benchaib (Mioveni), Rivaldinho şi Ionuţ Vînă (ambii de la Universitatea Craiova), dar l-a pierdut pe Louis Munteanu, care s-a întors la Fiorentina.

În meciurile amicale din această vară, Farul a pierdut de fiecare dată, 1- 2 cu Pogon Szczecin, 0-5 cu Banik Ostrava şi 0-3 cu Warta Poznan.

Sepsi a câştigat pentru al doilea an la rând Cupa României şi este deţinătoarea la zi a Supercupei, urmând să joace în turul al doilea preliminar din Conference League cu CSKA Sofia pe 27 iulie (d) şi 3 august (a).

Sepsi a schimbat antrenorul în această vară, Liviu Ciobotariu în locul lui Cristiano Bergodi, iar la nivelul lotului au venit Gabriel Debeljuh (CFR Cluj), Isnik Alimi (Qabala), Dinu Moldovan (Chindia), Vitalie Damaşcan (Voluntari), Sherif Kallaku (Teuta), Darius Oroian (Steaua) şi Bogdan Oteliţă (Gloria Buzău) şi au plecat Radoslav Dimitrov, Răzvan Began, Enriko Papa, Alexandru Tudorie şi Anass Achachbar.

În amicalele din această vară, Sepsi, care are în palamres două Cupe ale României şi o Supercupă, a pierdut ambele meciuri, 0-1 cu Ferencvaros şi 1-3 cu CSKA 1948 Sofia.

În ediţia trecută de campionat, Farul s-a impus de trei ori în faţa lui Sepsi, 1-0 (d) şi 2-0 (a) în sezonul regulat, 2-1 (a) în play-off, iar un meci, ultimul direct, s-a terminat la egalitate, 1-1, la Sf. Gheorghe.

Echipe probabile Farul: Aioani - Kiki, Artean, Boli, Borza - T. Băluţă, Nedelcu, Borgnino - Rivaldinho, Alibec, Ad. Mazilu. Sepsi: Niczuly - Oteliţă, Bălaşa, D. Ciobotariu, Dumitrescu - Alimi, N. Păun, C. Matei - Damaşcan, Debeljuh, Ştefănescu.

Superbet oferă cota 2,15 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Farul - Sepsi.

Farul vs Sepsi GG
Cotă 2,15

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:11
„Cel mai important meci de când am venit” Marius Șumudică, apăsat de problemele de la CFR Cluj: „E vital pentru noi”
„Cel mai important meci de când am venit” Marius Șumudică, apăsat de problemele de la CFR Cluj: „E vital pentru noi”
18:31
Alcaraz, antrenament revoluționar Secretul exercițiului neobișnuit al campionului spaniol: „M-a ajutat să înțeleg mai bine jocul”
Alcaraz, antrenament revoluționar Secretul exercițiului neobișnuit al campionului spaniol: „M-a ajutat să înțeleg mai bine jocul”
18:19
Zverev, din nou în instanță Liderul mondial, acuzat că ar fi mințit despre dosarul de violență domestică
Zverev, din nou în instanță Liderul mondial, acuzat că  ar fi mințit despre dosarul de violență domestică
16:57
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
16:17
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Citește mai mult
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38

România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11