SuperLiga: Dinamo vs Petrolul - „Câinii roşii”, sub presiune

SuperLiga: Dinamo vs Petrolul - „Câinii roşii”, sub presiune

Dinamo - Petrolul, meci contând pentru etapa a 2-a a play-out-ului din campionatul României, este programat, luni, 1 aprilie, de la ora 20:30, pe Stadionul Arcul de Triumf, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Dinamo, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, şi Petrolul, care nu are dreptul de a disputa meciul eliminatoriu pentru barajul de Conference League (nu a depus licenţa europeană), încheie etapa a 2-a a play-out-ului din SuperLiga.

Dinamo este pe locul 9, primul direct retrogradabil, cu 15 puncte, cu unul mai puţin decât FCU Craiova, aflată pe 8, poziţie de baraj, şi la două distanţă de Voluntari, care e pe 6, ultimul loc care asigură menţinerea în SuperLiga (oltenii şi ilfovenii au jucat deja în această etapă).

Echipa antrenată de Zeljko Kopic vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din SuperLiga, iar în prima etapă din play-out a pierdut pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 0-3.

„Meciul cu Petrolul va fi greu, orice duel din play-out va fi greu, Petrolul este o echipă stabilă, are calitate ofensivă, poate crea pericol pe tranziţie. Echipa mea e motivată, sper că toţi jucătorii să fie la nivelul aşteptat”, a spus Zeljko Kopic.

În meciurile disputate acasă în acest campionat, Dinamo a bifat cinci succese, trei remize şi şapte eşecuri, iar golgheterul echipei este Goncalo Gregorio, cu şapte reuşite în SuperLiga.

Atenţie, Dinamo a înregistrat la trei victorii la rând pe propriul teren, iar în total, din ultimele cinci meciuri de acasă, a bifat patru succese şi o înfrângere!

Petrolul ocupă locul 4, cu 21 de puncte, cu patru peste Poli Iaşi, care este pe prima poziţie de baraj şi care a jucat deja în această rundă, şi vine după o victorie şi patru înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în prima etapă din play-out s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la FCU 1948 Craiova, scor 1-0.

Echipa antrenată de Florin Stîngă are două succese, opt remize şi cinci eşcuri în meciurile disputate în deplasare în acest sezon din SuperLiga, iar cei mai bun marcatori ai ei în campionat sunt Jair şi Gicu Grozav, fiecare cu câte şase goluri („lupii galbeni” n-au marcat deloc în cele patru deplasări din 2024).

În partidele directe disputate în sezonul regulat, cele două echipe au remizat în tur, în Capitală, scor 1-1 (Gregorio 22 / Petrovic 37), pentru ca, în retur, Petrolul să se impună la Ploieşti în faţa lui Dinamo cu 1-0 (Jair 80).

Superbet oferă cota 1,36 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Dinamo - Petrolul.

Dinamo - Petrolul 1X

Cotă 1,36

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
07:00
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”
23:17
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
23:49
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
Citește mai mult
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

De la o veche mahala periferică la cel mai vechi șantier din București. Ghencea, cu tot cu prelungirea sa -  o istorie de peste 200 de ani
B365
17.10