Superliga: U Cluj vs CFR Cluj: S-au studiat în Cupă, se duelează și în campionat

​Au luptat pentru puncte în grupa de Cupa României la fotbal, acum se duelează în Superligă. Și o fac pe același stadion, administrat de Primărie. Acum, miza este infinit mai mare, fiind vorba despre prețioasele poziții din campionat.

Mingi de fotbalFoto: RTS / Shutterstock Editorial / Profimedia

După meciul de joi seară, orașul de sub Dealul Feleacului are parte de un duel cu repetiție între Universitatea și CFR. Dacă în Cupă au folosit rezervele, la jocul de sâmbătă ar trebuie să reapară pilonii, oamenii de bază ai celor două formații.

Universitatea Cluj trage cu dinții pentru a rămâne în primul eșalon fotbalistic. CFR are obiective înalte, dar și un deficit zdravăn la buget. „Ei pot alinia două, chiar trei echipe, noi avem 22 de jucători mari și tari”, s-a plâns Eugen Neagoe.

Universitatea care nu-l poate folosit pe „ex”-ul Alex Chipciu. Gruparea „șepcilor roșii” n-a plătit clauza prevăzută în contract și nu-l poate folosi contra CFR-ului, fosta lui formație.

Punctele din Europa aduc bani și recunoaștere internațională, astfel că Dan Petrescu va face echipa și în funcție și de meciul de joi, din Conference League.

Ocupantă a locului secund în grupă, CFR va merge în Turcia pentru duelul cu liderul Sivasspor, echipă care a câștigat oarecum nemeritat în tur, cu 1-0.

Jucătorii de la CFR Cluj au o primă de calificare în valoare de 200.000 de euro, pentru ajungerea în primăvara europeană.

Suma reprezintă aproximativ 30% din bonusul primit de la UEFA pentru depășirea fazei grupelor Conference League. Cei 200.000 de euro vor fi împărțiți de jucători în funcție de minutele jucate de fiecare în această competiție.

Așa cum în regiunea Piemonte (Italia) se spune că AC Torino este mai iubită în oraș decât Juventus, la fel se întâmplă și la Cluj, unde Universitatea revendică cifre mai mari în privința suporterilor decât CFR.

Asta în pofida faptului că trupa din Gruia domină fotbalul românesc cu autoritate în ultimul deceniu. La fel în Manchester (Anglia), unde City pretinde mai multă iubire locală comparativ cu United.

Superbet asigură o cotă de 2.2 pentru Final 2 (victorie CFR Cluj).

U Cluj vs CFR Cluj

2
Cotă

2.2

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol

21:49
Armstrong lovește din nou VIDEO. GOLAZO marcat de scoțian cu UTA » Sezon incredibil la Dinamo

21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”

20:30
LIVE Dinamo - UTA, în etapa #14 din Superliga » „Câinii” vor să revină pe primul loc

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
13:46
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate
13:00

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse
09:03

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10