Ultimele noutăți: Ce spune Ionuț Stroe despre revenirea spectatorilor pe arene

Ionuț Stroe a susținut miercuri o conferință de presă în care a venit cu unele lămuriri în legătură cu revenirea spectatorilor pe stadioane. Ministrul Tineretului și Sportului a prezentat unele completări în legătură cu disciplinele care se dispută în aer liber.

Ionut StroeFoto: mts.ro

Ce a spus Ionuț Stroe

"Deocamdată este destul de complicat ca spectatorii să revină în săli. Prioritate vor avea sporturile în aer liber, pentru că riscul de infectare este mult mai mare în spații închise. Probabil că în acest an se vor redeschide stadioanele, eu sunt optimist.

Suntem pregătiți cu modul în care să reluăm prezența spectatorilor pe stadioane, avem nevoie doar de un moment oportun" - Ionuț Stroe.

Despre stadiul discuțiilor cu FRF și LPF

"Există discuții cu FRF și LPF. Va trebui să purtăm discuții și cu suporterii, cu cluburile, gradul în care vor respecta regulile este esențial.

După 1 octombrie vom face o analiză la nivel de Guvern asupra impactului pe care l-au avut toate măsurile de relaxare în ultimul timp. Factorul de care depind aceste decizii este numărul de infectați", a completat Ionuț Stroe.

În momentul de față, meciurile din Liga 1 se dispută fără spectatori, la fel au loc și evenimentele care se desfășoară în spații închise (ex: partidele de handbal).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Pot să fiu antrenorul sezonului”  Daniel Pancu jubilează după   12 victorii în 13 meciuri  » Care e marele avantaj al CFR-ului în lupta la titlu
Superliga
11:26

Citește mai mult

Lucescu are o singură necunoscută  Selecționerul se gândește la al 11-lea nume pentru barajul cu Turcia.   Ce ar putea alege la mijloc
Nationala
11:05

Trebuia convocat Opruț?  Reacția lui   Andrei Nicolescu,  după ce Lucescu l-a lăsat acasă pe fundașul-golgheter
Nationala
10:41

Sportiv de 19 ani, spânzurat!  Iran   a executat  un membru al lotului național de lupte » De ce a fost acuzat
Alte sporturi
10:20

Știri ultima oră
13:42
Pleacă de la Rapid! „Dușmanul numărul unu” al suporterilor giuleșteni e istorie. Decizia de ultimă oră luată de Dan Șucu

14:15
Popa, mai tare decât Aioani FOTO. Duelul portarilor convocați de Lucescu pentru barajul CM. Superparadă și eroare la CFR - Rapid 1-0

12:43
Griji cu Bîrligea Vârful titular al naționalei contra Turciei suferă în ultimele săptămâni. Ce diferență față de sezonul trecut!

13:10
„Turcii să știe că îi putem răni!” Mesajul războinic al lui Edi Iordănescu înainte de barajul pentru CM 2026: „Asta va conta enorm”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Explicația declarației lui Tarbă

Cristian Geambașu: Explicația declarației lui Tarbă

Mulțumim, Mircea Lucescu!

Cătălin Țepelin: Mulțumim, Mircea Lucescu!

Burleanu și  burlescul

Radu Naum: Burleanu și burlescul

Radu Naum: Burleanu și burlescul
O rușine de meci!

Cristian Geambașu: O rușine de meci!

Cristian Geambașu: O rușine de meci!
Cenzură apărată cu bodyguarzii de Burleanu

Dan Udrea: Cenzură apărată cu bodyguarzii de Burleanu

Copiii iubesc măscăricii

Cristian Geambașu: Copiii iubesc măscăricii

Setea de putere a lui Burleanu

Silviu Tudor Samuilă: Setea de putere a lui Burleanu

Utopia onoarei

Cristian Geambașu: Utopia onoarei

Cristian Geambașu: Utopia onoarei
Moralitatea dinastiei Burleanu

Dan Udrea: Moralitatea dinastiei Burleanu

Meci bun, arbitraj de județeană

Cristian Geambașu: Meci bun, arbitraj de județeană

Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Cristian Tudor Popescu: Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Ce caută  Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?
Dinamo, fraierul care stă civilizat la coadă!

Dan Udrea: Dinamo, fraierul care stă civilizat la coadă!

Corbu de pretutindeni

Cristian Geambașu: Corbu de pretutindeni

Fede Valverde, jucătorul infinit

Theodor Jumătate: Fede Valverde, jucătorul infinit

Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / <span>n-au</span> făcut ceva în viață
„Mașina de tocat carne”

Cristian Geambașu: „Mașina de tocat carne”

Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc
Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Dan Udrea: Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs
Top stiri
Jaqueline Cristian, în turul 3   Românca va da peste   #11 WTA  la Miami Open » Ce sumă a încasat pentru victoria din turul 2
Tenis
09:33

„Poate veni avalanșa peste Burleanu”  A votat împotriva președintelui FRF și avertizează:   „Vom solicita clarificări despre bani”
Special
09:00

CFR Cluj- Rapid 1-0     VIDEO  Elevii lui Pancu îi înving pe giuleșteni, după un meci spectaculos » Clujenii s-au apropiat   la trei puncte de primul loc
Superliga
20.03

Ce e furtuna geomagnetică anunțată în partea noastră de lume în următoarele zile. Partea bună e cu minunata auroră boreală. Care-s părțile posibil proaste
B365

Se mai califică FCSB &icirc;n cupele europene?Campioana va juca &icirc;n premieră &icirc;n play-out!
Sondaj
21.03

Se mai califică FCSB în cupele europene? Campioana va juca în premieră în play-out!

Se va califica FCSB în cupele europene?

DA %
NU %