US Open  Prima reacție a jucătoarei eliminate de Emma Răducanu: Mă aștept să primesc 9 milioane de amenințări cu moartea

Jucătoarea americană de tenis Shelby Rogers a declarat că se așteaptă să primească „9 milioane de amenințări cu moartea” după eliminarea în turul 4 al US Open de către Emma Răducanu, relatează CNN.

Shelby RogersFoto: Ed JONES / AFP / Profimedia

Rogers a pierdut partida cu 2-6 1-6 la doar două zile după o victorie spectaculoasă în fața numărului 1 mondial, Ashleigh Barty, afirmând că a avut probleme să se reseteze mental după meciul respectiv.

„În mod evident, apreciez să fiu în centrul atenției în acele momente dar apoi vine ziua de azi și voi avea 9 milioane de amenințări cu moartea și alte cele”, a declarat jucătoarea americană.

„Este foarte polarizator, de la o extremă la cealaltă foarte rapid. În acest moment al carierei mele aș zice că m-am obișnuit cu asta. Dar este puțin spus să zic că nu este ușor”, a adăugat Rogers.

Sâmbătă, compatrioata lui Rogers, Sloane Stephens, a relatat că a primit peste 2.000 de mesaje în care era amenințată și acuzată pentru înfrângerea în fața Angeliquei Kerber în turul 4 de la US Open.

Stephens a arătat mai multe mesaje despre care a spus că le-a primit pe Instagram, unele din acestea conținând amenințări cu violență fizică. „Mi-aș dori într-un fel ca social media să nu existe”, a spus aceasta.

Întrebată de jurnaliști despre relatarea lui Stephens, Shelby Rogers a declarat că „aici suntem. Este o parte mare din marketing acum, avem contracte, trebuie să postăm anumite lucruri. Nu știu, probabil v-ați putea uita pe profilul meu chiar acum și sunt probabil o scroafă grasă și alte cuvinte pe care nu le pot reproduce”.

„Încerci să nu pui la suflet și este un aspect nefericit al oricărui sport și uneori te afectează”, a mai spus jucătoarea de tenis.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:10
Accidentare horror în Liga 2 FOTO. Căpitanul și-a rupt piciorul: „Băă, i se vede osul!” » Dus de urgență la spital

14:56
Coubiș, ce GOLAZO! FOTO. I-a surprins pe toți la primul gol marcat în Anglia! Portarul a rămas împietrit

14:04
Becali, obicei bizar Alimentul pe care refuză să-l mai mănânce: „Mestec și scuip. Îi arăt trupului cine-i stăpânul”

15:29
Răsturnare în „cazul City”?! Clubul susține că are „dovezi incontestabile” în scandalul neregulilor financiare: „Vrea achitare totală”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
Dinamo nu se mai oprește!  Armstrong face diferența, dar  cele 5 victorii consecutive ascund o problemă  pentru Campos! Trei concluzii după 2-0 cu Botoșani
Superliga
16.10

Citește mai mult

Cât îl mai ignoră Hagi?   Un mijlocaș, ocolit de România, continuă să fie  titular indiscutabil  în echipa care uimește Europa în acest sezon
Nationala

Alcaraz a plătit scump  A vrut  să-l imite pe Djokovic,  dar totul s-a transformat în coșmar: „I-a distrus încheietura!”
Tenis

Ceva superb în București: siriana de la Shaormeria Cascadelor care-ți face zilele și nopțile mai bune și anii, de vrei
B365