VIDEO Gabriela Ruse, eliminată de la WTA Auckland de Emma Răducanu

Parcursul Gabrielei Ruse la WTA Auckland s-a terminat în runda inaugurală, fază a competiției de categorie „250” în care jucătoarea noastră a fost învinsă de Emma Răducanu (6-3, 4-6, 7-5).

Gabriela RuseFoto: Noushad Thekkayil/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Venită din calificări și ocupantă a locului 134 în ierarhia mondială, Gabriela și-a cedat serviciul la 4-3 în primul set, iar singurul break al manșei a fost suficient pentru ca Răducanu să triumfe (scor 6-3).

Setul al doilea a adus cu el un adevărat recital al break-urilor (au fost 5): s-a greșit mult în game-urile de serviciu, iar manșa i-a revenit Gabrielei cu scorul de 6-4.

Decisivul a fost unul în care erorile mai multe și mai mari au fost din păcate de partea lui Ruse: Gabi și-a cedat în două rânduri serviciul, iar Emma a fost cea care s-a desprins la 5-2.

Jucătoarea noastră nu a renunțat însă la luptă: a salvat două mingi de meci și a reușit să egaleze la 5.

Din păcate, erorile neforțate au revenit, iar Gabriela a cedat în cele din urmă, scor 7-5.

Emma (301 WTA, wild card) s-a apărat destul de bine în momentele cheie, a avut răbdare și a forțat doar atunci când situațiile erau clare de atac.

De cealaltă parte, Ruse a fost responsabilă în multe momente cu loviturile spectaculoase, dar i-a lipsit din plin constanța. Vorbim despre un amestec de lovituri câștigătoare cu erori neforțate venite în momente importante.

Partida a durat două ore și 30 de minute.

Rezumatul partidei dintre Emma Răducanu și Gabriela Ruse

De știut:

• Pentru prezența pe tabloul principal de la Auckland, Gabriela Ruse va primi $ 2,890 și un punct WTA în ierarhia de simplu.
• De cealaltă parte, Emma Răducanu va fi recompensată cu $ 4,040 și 30 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

ASB Classic de la Auckland (Noua Zeelandă) are loc în perioada 1-7 ianuarie, pe hard. Are premii totale în valoare de $267.082 și face parte din categoria „WTA 250”. Ultimele campioane sunt Serena Williams (2020) și Coco Gauff (2023).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”

21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

Surprize la West Side Hallo Fest, chiar și în ultima zi de festival. AFI oferă trei vouchere participanților cu cele mai interesante costumații
B365