VIDEO International Champions Cup: Real Madrid, victorie la penaltiuri cu Arsenal - Accidentare gravă pentru Marco Asensio

VIDEO International Champions Cup: Real Madrid, victorie la penaltiuri cu Arsenal - Accidentare gravă pentru Marco Asensio

Real Madrid a câștigat la penaltiuri în fața celor de la Arsenal, într-o partidă din cadrul turneului amical International Champions Cup, disputată pe arena FedEx Field din Landover (SUA). Cele două formații s-au aflat la egalitate după 90 de minute, scor 2-2, iar învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare, unde galacticii s-au impus cu 3-2.

Real Madrid, victorie cu ArsenalFoto: realmadrid.com

Arsenal a condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Lacazatte '10 (p) şi Aubameyang '24. În prima repriză, Nacho (Real Madrid) 9' şi Sokratis (Arsenal) 40' au fost eliminaţi pentru cumul de cartonașe galbene.

Real Madrid a reuşit egalarea în partea a doua, prin Bale '56 şi Asensio '59, ambii jucători fiind trimiși pe teren în minutul 46. Asensio a ieșit însă accidentat, în minutul 65. După primele investigaţii, mijlocașul ar fi suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate la genunchiul drept, iar dacă diagnoscticul va fi confirmat jucătorul de 23 de ani ar putea lipsi nouă luni de pe gazon, scrie News.ro.

"Suntem îngrijorați, este genunchiul. A plecat direct la spital pentru a face investigații. Dar veștile sunt proaste, iar asta este cea mai grea zi a noastră. Suntem afectați", a spus Zinedine Zidane, în cadrul conferinței de presă.

Real Madrid și Arsenal au terminat la egalitate după 90 de minute, scor 2-2, astfel că s-a trecut direct la loviturile de departajare. Madrilenii s-au impus cu 3-2, grație penaltiurilor transformate de Isco, Varane și Vinicius. Bale a fost singurul care a ratat din tabăra galacticilor. Pentru Arsenal au punctat Nelson și Saka, iar Xhaka, Monreal și Burton au ratat de la punctul cu var.

Vezi aici rezumatul partidei Real Madrid vs Arsenal.

S-au mai disputat miercuri în International Champions Cup:

Bayern Munchen - AC Milan 1-0

A marcat: Goretzka 45+3'

Guadalajara Chivas - Atletico Madrid 0-0 (4-5 la penaltiuri)

Au marcat: Ponce, Briseno, Gonzalez, Huerta Valera / Correa, Herrera, Saponjic, Felipe, Moya, Sanabria

Alte rezultate înregistrate până acum la International Champions Cup:

Fiorentina - Guadalajara Chivas 2-1

Arsenal - Bayern Munchen 2-1

Manchester United - Inter 1-0

Benfica - Guadalajara Chivas 3-0

Arsenal - Fiorentina 3-0

Bayern Munchen - Real Madrid 3-1

Juventus - Tottenham 2-3

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:06
Gafă după record FOTO+VIDEO. Românul din Bundesliga a greșit de două ori la un gol primit de Stuttgart
Gafă după record FOTO+VIDEO. Românul din Bundesliga a greșit de două ori la un gol primit de Stuttgart
15:49
Moartea lui Păunescu i-a învrăjbit pe steliști Tensiuni în ambele tabere! Cine a postat un mesaj obscen + ce au făcut FCSB și CSA
Moartea lui Păunescu i-a învrăjbit pe steliști Tensiuni în ambele tabere! Cine a postat un mesaj obscen + ce au făcut FCSB și CSA
16:12
Stanciu, decisiv în fața liderului Cum poate deveni campion în ultima etapă din China
Stanciu, decisiv în fața liderului Cum poate deveni campion în ultima etapă din China
15:58
Împușcat în cap! Alt asasinat în Bulgaria. Președintele federației de taekwondo, omorât acasă. Trei arestați pe autostradă
Împușcat în cap! Alt asasinat în Bulgaria. Președintele federației de taekwondo, omorât acasă. Trei arestați pe autostradă
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365