VIDEO Juventus - Lazio 2-0 / Pjanic și Mandzukic au adus a doua victorie din noul sezon

Juventus s-a impus în derby-ul etapei a doua din Seria A, scor 2-0, contra celor de la Lazio Roma, în prima partidă disputată pe teren propriu în noul sezon. Golurile victoriei au fost semnate de Pjanic și Mandzukic.

HotNews.roFoto: Hotnews

Scorul a fost deschis de Pjanic, în minutul 30, cu un șut superb de la marginea careului, iar Mandzukic a dublat avantajul bianconerilor în minutul 75, după o ratare imensă a lui Cristiano Ronaldo. Starul portughez nu a reușit să trimită mingea în plasă, deși avea toată poarta goală în față. Balonul a ajuns apoi la Mandzukic, care a reușit să-l învingă pe portarul Strakosha cu un șut din câțiva metri.

Juventus a început cum nu se poate mai bine cursa spre un nou titlu în Serie A, având două victorii din tot atâtea partide disputate. În prima etapă, echipa lui Massimiliano Allegri a învins-o pe Chievo, scor 3-2.

Lazio, cu Ștefan Radu integralist, este la a doua înfrângere din noul sezon, după ce în prima rundă a pierdut în fața celor de la Napoli, scor 1-2.

Aici poți vedea rezumatul partidei Juventus vs Lazio.

Se vor mai disputa în etapa a doua:

Sâmbătă:

21:30 Napoli - AC Milan

Duminică:

19:00 Spal - Parma

21:30 Cagliari - Sassuolo

21:30 Fiorentina - Chievo

21:30 Frosinone - Bologna

21:30 Genoa - Empoli

21:30 Inter - Torino

21:30 Udinese - Sampdoria

Luni:

21:30 AS Roma - Atalanta

Clasament:

1. Juventus (5:2) 6 puncte (+ 1 joc)

2. Atalanta (4:0) 3

3. Empoli (2:0) 3

4. Napoli (2:1) 3

5. Sassuolo (1:0) 3 etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Tu, la Canal!”   Cum îi   „șantaja”  Valentin Ceaușescu pe jucătorii Stelei, în anii de glorie ai echipei: „Dacă nu înțelegeți...”
Diverse
14.05

Citește mai mult

U Cluj low cost  „Studenții” fac escală la București, în drumul spre Craiova pentru finala campionatului: „Nu suntem   echipa unei primării!”
Superliga

„Nimeni nu-și poate bate joc”     Daniel Pancu,  răspuns pentru Varga, care l-a făcut nesimțit: „Nu ei mi-au dat o șansă, eu am dat CFR-ului o șansă”

„O glumă proastă”   Legenda din „Ștefan cel Mare”,   reacție critică  după ce a văzut videoclipul aniversar postat de Dinamo

Știri ultima oră
12:02
„Te duce cu gândul la lumea interlopă” Emil Grădinescu subliniază un lucru neobservat în „războiul” dintre Pancu și CFR Cluj: „E extrem de bizar”

11:34
Grevă în weekendul cursei de Formula 1 Protest neașteptat în Canada: stripteuzele anunță că nu mai dansează. De ce au ales acest moment: „Îi doare cel mai tare”

11:23
Ultrașii lui Dinamo, întâlnire cu oficialii Ce se va întâmpla cu sigla. Peluza Sud: „Ne menținem poziția. Nu intrăm în stadion!” » Ce vor suporterii

10:27
Haos pe „Bernabeu” VIDEO. Fanii lui Real Madrid nu i-au iertat pe jucători. Mbappe a fost fluierat! + Contre cu Arbeloa: „Mi-a zis că sunt al patrulea atacant”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: <span>V-a</span> plăcut finala Cupei?
Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce <span>n-a</span> mai văzut Italia!
Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

Dan Udrea: Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 <span>-</span> Hai, Steaua!
Sus pe masă,  fără bani

Cristian Geambașu: Sus pe masă, fără bani

Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Radu Naum: Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Sigla

Cristian Geambașu: Sigla

Cristian Geambașu: Sigla
Exercițiu de ipocrizie

Cristian Geambașu: Exercițiu de ipocrizie

Când colonelul  bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

Dan Udrea: Când colonelul bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Dan Udrea: România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Din ce lume venea Steaua?

Cristian Geambașu: Din ce lume venea Steaua?

Să plângă cât vor!

Cristian Geambașu: Să plângă cât vor!

Cristian Geambașu: Să plângă cât vor!
Cine e hoțul, cine e prostul?

Dan Udrea: Cine e hoțul, cine e prostul?

Frumoasa lecție a campionului Chivu

Theodor Jumătate: Frumoasa lecție a campionului Chivu

Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Radu Naum: Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Dan Udrea: Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Mondialul din cabină și astronauții

Cristian Geambașu: Mondialul din cabină și astronauții

Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Theodor Jumătate: Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Cristian Geambașu: Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Top stiri
„Vă rog eu frumos, nu-l mai arătați”   MM Stoica, reacție în direct după ce a văzut   imaginile din vestiarul lui Inter:  „E ceva rău”
Campionate

Peste „Canarul negru”, dar sub „Las Fierbinți”  Finala Craiova - U Cluj,   direct pe locul 3  în topul celor mai vizionate meciuri interne în 2026
Cupa Romaniei

A murit Marin Andrei     Primul român  care a jucat la Steaua, Dinamo și Rapid s-a stins din viață la 85 de ani

FOTO | Ofertă Kaufland care zăpăcește bucureșteni din Pantelimon. Afișul "Închiriem locuri de parcare" și dezbaterea despre prețul pe lună și varianta de la Mega Mall
B365