Publicat:
04.10.2026, ora 17:09
Actualizat: 04.10.2026, ora 17:28
- Există o asemănare izbitoare între Hagi și Odin, câinele lui Brad Pitt în filmul recent lansat, „Heart of the Beast”.
Hagi n-a jucat niciodată singur. Întotdeauna, meritele lui se împart cu alți jucători și antrenori.
Dar ruta trasată de el în fotbalul nostru nu are egal. De aproape 40 de ani, cele două aripi cu care Hagi ne-a ridicat pe toți flutură și ne poartă în teritorii unde nu îndrăzneam să visăm că putem ajunge. Mă refer strict la fotbalul românesc, nu la victoriile de club.
La cluburile din străinătate, au mai fost și alte nume românești mari, ca jucători și antrenori. Dar în privința României fotbalistice, contribuția lui Hagi este unică.
În primul rând, ca jucător al „naționalei”. După ce a explodat la 18 ani, și-a mobilizat generația. Prin dârzenie și talent, în această ordine, echipa condusă din teren de Hagi a ajuns pe locul 3 mondial în clasamentul FIFA. Băteam Anglia, învingeam Argentina, legam Mondialele ca mărgelele. Eram mândri de „națională”.
Apoi, ca investitor și antrenor, Hagi a inventat o echipă literalmente în câmpul ars de soare al Dobrogei. A fondat nu orice club, nu orice echipă, ci unele dedicate creșterii tinerilor.
Cu Viitorul, Hagi a luat campionatul, o performanță fără precedent prin prospețimea lotului și mesajul generos transmis fotbalului nostru: „Investiți în copii și tineri, merită!”.
Nimeni n-a făcut cât a făcut Hagi, pentru fotbalul românesc, în aceste două ceruri distincte, dar îngemănate.
„Ce dureros”
Astăzi, ca antrenor al „naționalei” el este hulit. Și nu are nevoie de compătimirea cuiva, iar eu, ca ziarist, chiar nu sunt în măsură s-o ofer.
Prim-planurile cu Hagi din minutele de final ale meciului cu Polonia sunt răvășitoare. Fostul său coleg de la echipa națională, Basarab Panduru, a spus în studio la Prima Sport că „îmi dau lacrimile când le văd. Efectiv nu pot să-l văd așa”.
Pe comentariul meciului, Costi Mocanu spusese ceva asemănător: „Ce dureros e să-l vezi pe Hagi în acest mod”.
Sigur, rezultatele contează și Hagi se supune lor.
Antrenează ce are? Nu Hagi
Hagi și-a dorit să ajungă din nou selecționer și a așteptat acest moment 25 de ani. Un sfert de secol ca să se pună iarăși direct în lesa fotbalului, pe care să-l tragă în direcția bună, dacă poate.
Un câine credincios își păzește stăpânul, îl urmează peste tot, nu-l abandonează niciodată, dar nu poate să aleagă el drumul și, mai ales, să evite greșelile pe care oamenii le fac.
Hagi astăzi stă și suferă lângă fotbalul românesc. Criticile la adresa lui Hagi sunt justificate. Dar calomniile de care are parte și dizgrația au suportat-o probabil, la acest nivel, puține personaje ale fotbalului nostru.
Altora le-am fi spus: „Nu poate face minuni cu această echipă”. Hagi nu beneficiază de această perspectivă.
Loialitate
Acest om a continuat să rămână loial României și fotbalului. N-avea nici o obligație, dar a făcut-o dintr-o iubire necondiționată pentru fotbal și pentru țara în care se născuse și pentru care jucase.
A fost precum un câine credincios, care nu ține cont că stăpânului i-au scăzut puterile. Că este pe o pantă descendentă. L-a însoțit și i-a fost credincios cu o îndârjire ieșită din comun. Nu Hagi a condus fotbalul nostru, ci Hagi e dulăul care a mers la piciorul fotbalului nostru.
Și întotdeauna, dar chiar întotdeauna, a apărat și păzit sportul românesc!
N-am fost mereu de acord cu felul în care a ales să-și exprime dorința de a lucra pentru fotbalul nostru. Nici eu, nici dumneavoastră. Suntem liberi, putem gândi fiecare cu mintea noastră.
Dar nu-i putem nega intenția lui Hagi: să muncească în și pentru fotbalul nostru.
Odin
În aceste zile, „câinele” Hagi primește la schimb doar durere și suferință. Fiindcă stăpânul lui nu mai are forță.
„Stăpânul”, adică fotbalul românesc, îl expune în locuri unde oamenii aruncă îl el cu orice: jigniri, critici, dispreț, chiar calomnii și ceva de joasă speță, ceva de care doar specia umană poate fi capabilă: perversitatea, fiindcă sunt unii care chiar se bucură că Hagi nu are succes!
Există o scenă emoționantă în filmul Heart of the Beast, cel mai recent rol al lui Brad Pitt. Fost luptător în trupele speciale, alături de câinele său, un câine-lup combatant, are în finalul peliculei un mesaj care i s-ar potrivi perfect lui Hagi:
Acest câine a fost bucuria vieții mele. Deși i-am oferit doar războaie, durere și suferință, el mi-a dat doar iubire și loialitate. Acum merită și el să trăiască în pace. Personajul jucat de Brad Pitt în Heart of the Beast
Odin, câinele-lup din film, avea o proteză la una dintre lăbuțe și dinți de titan în locul părților din corp pe care le pierduse în teatrele de război în care își însoțise stăpânul.
Câinele avea deseori coșmaruri, din care se trezea speriat și lătrând. Dar a continuat să fie loial cu o îndârjire care impresionează teribil.
Filmul e ficțiune, în realitatea din fotbalul românesc însă chiar există un Odin. Se numește Gică Hagi. Și, fără el, visurile noastre erau mult mai mici. Cât de mici? Cum e acum.
