VIDEO Rafael Nadal, după ce a câștigat US Open-ul: "Locul I ATP nu este obiectivul meu principal"

​​Spaniolul Rafael Nadal a câştigat, duminică, US Open, grand slam-ul cu numărul 19 din carieră, fiind la numai un succes faţă de deţinătorul recordului de "majore", elveţianul Roger Federer. În acelaşi timp, Nadal s-a apropiat la 640 de puncte în clasamentul ATP de liderul Novak Djokovic, însă spune că revenirea în fruntea ierarhiei nu este obiectivul său principal, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Aşa cum am spus mereu, îmi place să fiu cel care a câştigat cel mai mult, dar când merg să mă antrenez nu mă gândesc la asta. Joc tenis penturu că iubesc asta. Iar tenisul înseamnă mai mult decât turneele de grand slam. Joc pentru a fi fericit. Victoria de azi mă face super-fericit, dar şi acum trei săptămâni a fost un bun moment, când am câştigat la Montreal.

Titlurile de Grand Slam sunt cele care atrag fanii şi creează emulaţie, este bine pentru sportul nostru. Sunt onorat să fac parte din această luptă, dar repet mereu acelaşi lucru. Nu ne putem petrece zilele spuând că avem mai mult sau mai puţin decât altul, pentru că am fi frustraţi dacă am gândi aşa. Că am mai mult sau nu, nu asta mă face fericit sau nu. Trebuie să mă gândesc la cariera mea într-o manieră diferită faţă de a visa la locul I. Vreau să fiu competitiv cât mai mult posibil. Ori dacă eu caut cu adevărat să am locul I, pot pierde ani de carieră. Sunt acolo, am o şansă, ar fi extraordinar, dar nu este obiectivul meu principal", a declarat Rafael Nadal, potrivit lequipe.fr.

Finala de duminică, disputată cu rusul Danil Medvedev, este de neuitat pentru tenismenul spaniol.

"Ultimele trei ore ale meciului au fost foarte intense. Dificile din punct de vedere psihic şi fizic. Şi apoi, e publicul, imaginile proiectate... Dintr-un anumit motiv, a fost bine că am văzut tot ce am traversat. Este ceva special să fiu capabil să ajung aici, astăzi. Am cunoscut momente dificile, din punct de vedere fizic, dar a devenit şi complicat din punct de vedere psihic în acele momente.

Toate acestea au făcut ca momentul să fie cu adevărat special, de neuitat. Şi Daniil a fost mare, modul în care a jucat... Este un campion. Şi cred cu adevărat că va avea multe alte ocazii. Multe meciuri sunt speciale, dar o finală de grand slam le face şi mai speciale. Şi apoi scenariul din final a făcut ziua de neuitat şi a integrat-o direct în istoria mea în acest sport. Acest trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. Este o satisfacţie personală de a fi rezistat în toate aceste momente dificile. De obicei, încerc să-mi stăpânesc emoţiile, dar a fost imposibil astăzi, la final", a spus Nadal.

Spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a câştigat pentru a patra oară turneul de Grand Slam US Open, impunându-se în patru ore şi 49 de minute în finala cu rusul Daniil Medvedev (locul 5 mondial), scor 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4.

Rezumatul finalei Nadal vs Medvedev:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:50
Radu Naum Alții nu avem?
Radu Naum Alții nu avem?
18:54
Nu vrea jucători de națională Patronul FCSB a exclus transferul „tricolorului”: „Nu mă interesează”

18:24
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu, chiar în ziua meciului România - Polonia

18:45
Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism Exclus din lotul pentru Mondiale, după ce le-ar fi trimis coechipierilor mesaje scandaloase despre un alt coleg

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu, chiar în ziua meciului România - Polonia
Citește mai mult
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu,  chiar în ziua meciului România - Polonia
Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11