VIDEO Reacțiile vedetelor Suarez și Cavani, după eliminarea dramatică a Uruguayului de la CM 2022

Uruguay a pierdut dramatic calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar. Deși a învins Ghana, Coreea de Sud a marcat golul victoriei cu Portugalia în prelungiri, iar selecționata lui Diego Alonso a fost eliminată.

Luis Suarez, duel cu arbitrul la CM 2022 QatarFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Luis Suarez, în lacrimi pe banca de rezerve

La finalul meciului, atacantul Luis Suarez nu și-a putut stăpâni lacrimile, după ratarea calificării. Aflat la ultimul turneu final din carieră, Suarez și-a expus nemulțumirile legate de arbitraj și de FIFA.

„Am avut două penaltiuri neacordate. Cineva trebuie să ne explice aceste decizii. După meci am vrut să îmi văd copiii, iar cei de la FIFA nu mi-au permis, deși un jucător al Franței era însoțit de copii pe banca de rezerve. Suntem prea mici, iar FIFA este împotriva noastră”, a declarat fostul atacant al Barcelonei, pentru Goal.com.

Ieșirea nervoasă a lui Edinson Cavani

Și Edinson Cavani a avut o ieșire nervoasă la finalul meciului. În drum spre vestiare, fotbalistul Valenciei a lovit și dărâmat monitorul VAR.

Coreea de Sud a marcat golul victoriei (și al calificării) cu Portugalia (scor 2-1) în minutul 91. Reușita lui Hee-Chan Hwang i-a dus pe asiatici în optimi, iar pe Uruguay a trimis-o acasă.

Uruguay și-a făcut treaba, a câștigat meciul cu Ghana (scor 2-0), dar surpriza neplăcută a venit târziu, în prelungirile din celălalt meci al Grupei H.

Ce a fost vineri la CM 2022 din Qatar: Elveția se impune spectaculos cu Serbia / Brazilia pierde cu Camerun, dar câștigă grupa G

Programul complet al optimilor și ce meciuri vom avea în sferturile CM 2022 Qatar

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:35
Nu vor juca în FCSB - Rapid! Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga

11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”

12:55
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor

13:04
147 de vinovați! Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365