VIDEO SuperLiga: Universitatea Craiova a reușit cea mai clară victorie din acest sezon

Fără antrenor principal pe banca tehnică după plecarea lui Laurențiu Reghecampf, Universitatea Craiova a reușit cel mai mare scor din acest sezon, 5-1 pe teren propriu cu FC Botoșani, în etapa a 11-a a SuperLigii.

Jucătorii echipei Universitatea CraiovaFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Universitatea Craiova – FC Botoșai 5-1 – Festival de goluri în Bănie

Cu Cornel Papură antrenor interimar, oltenii au deschis scorul după doar 10 minute prin tânărul Marian Danciu, care a reluat din fața porții centrarea lui Mitriță.

Universitatea a continuat să atace, iar Alexandru Crețu a dublat avantajul în minutul 36, tot Mitriță fiind responsabil cu assist-ul.

Patru minute mai târziu Eduard Florescu a redus din diferență, din apropierea porții lui Popescu.

În minutul 70 a venit rândul lui Jovan Markovic să își treacă numele pe lista marcatorilor, din centrarea lui Bancu.

Finalul a fost unul incendiar, jucătorii olteni reușind să mai marcheze de două ori. Ante Rogujic l-a executat pe portarul Ducan în minutul 89, pentru ca un minut mai târziu, Alexandru Mitriță să fie și el prezent la finalizare.

După această victorie, Universitatea Craiova acumulează 21 de puncte și urcă temporar pe poziția a doua a clasamentului, la patru puncte în urma FCSB.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani.

Etapa a 11-a din SuperLigă

Oțelul – Dinamo 1-0

UTA – FC Voluntari 0-0

Farul – Sepsi 2-1

Universitatea Craiova – FC Botoșani 5-1

FC Hermannstadt – Rapid / duminică 18:00

CFR Cluj – U Craiova 1948 / duminică 21:00

Poli Iași – Petrolul / luni 18:00

FCSB – Universitatea Cluj / luni 21:00

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:51
Theodor Jumătate Reghecampf, Trump si amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

10:43
MM Stoica, dezlănțuit FOTO. Peste cine s-a dus în lojă și ironia strigată în drum spre teren

09:32
„Vin 3 jucători” Becali a prins curaj după victoria cu Rapid: „Lupta e relansată! Ridic nivelul fotbalului românesc”

10:17
Doliu în rugby-ul românesc Marele jucător al naționalei a murit la 93 de ani. Poveste de viață incredibilă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365