​WTA Charleston: Mihaela Buzărnescu, în turul doi - Victorie în trei seturi cu poloneza Magdalena Frech

​Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat cu emoţii în runda a doua a turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 823.000 de dolari, după ce a întrecut-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-1, 4-6, 7-5, transmite Agerpres.

Mihaela BuzarnescuFoto: ausopen.com

Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), a 12-a favorită, a obţinut a doua sa victorie din 2019 (în 12 partide) după două ore şi 9 minute de joc, în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 182 WTA).

Mihaela Buzărnescu a început în forţă şi a condus cu 5-0, poloneza nereuşind decât două puncte în primele patru ghemuri ale confruntării. Românca a început să greşească destul de mult pe finalul setului, dar a salvat trei mingi de break şi a reuşit să se impună cu 6-1.

Frech a avut un start bun în setul secund, facilitat şi de erorile în serie comise de Buzărnescu, astfel că a condus cu 2-0. Mihaela a alternat momentele bune şi altele lipsite de inspiraţie, iar scorul a arătat acest lucru, 2-2, 4-2, 4-4, 6-4.

Jocul a avut aceeaşi configuraţie şi în debutul setului decisiv, când poloneza a condus cu 3-0 şi 4-1. Deşi a continuată să comită erori neforţate, Buzărnescu a restabilit egalitatea, 4-4, iar la 5-5 a reuşit un break care s-a dovedit a fi foarte important pentru soarta partidei, câştigând cu 7-5.

Buzărnescu a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, iar Frech 3 aşi şi 3 duble greşeli.

Românca şi-a asigurat un cec de 5.050 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu americanca Lauren Davis (25 ani, 184 WTA), venită şi ea din calificări, învingătoare în primul tur în faţa belgiencei Ysaline Bonaventure cu 6-4, 0-6, 6-2.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-am îmbătat cu apă rece” Marius Șumudică, concluzii amare după eșecul cu U Cluj: „Trebuie să ne salvăm de la retrogradare”

23:14
„S-a văzut diferența între noi și Bosnia” Chipciu, convins că valoarea lui Lukic a făcut diferența cu CFR Cluj

21:05
CFR Cluj - U Cluj 1-3 Victorie de senzație pentru „șepcile roșii” în derby-ul ardelean. Se strânge lupta în zona play-off-ului!

23:00
„Numele și parcursul tău au fost mici” Ianis Zicu, atac dur după declarațiile fostului său jucător: „Nu te-a băgat niciun antrenor!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
17:53
FRF: „Demarăm anchetă!” GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Citește mai mult

FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga
19:08

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse
14:10

FOTO | Accident incredibil în București. Un șofer de 85 de ani a ajuns cu mașina în șanțul șantierului de la șinele de tramvai de pe Bulevardul I. Gh. Duca
B365
06.10