WTA Linz: Irina Begu, eliminată fără drept de apel de o sportivă din afara TOP 100

WTA Linz: Irina Begu, eliminată fără drept de apel de o sportivă din afara TOP 100

Locul 27 mondial și a treia favorită a întrecerii, Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Linz, de categorie „250”.

Irina BeguFoto: Peter Mundy/Speed Media / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Câștigătoare de Grand Slam, eliminată în optimi la WTA Abu Dhabi

Jucătoarea noastră a fost întrecută de Clara Tauson (Danemarca, ocupantă a locului 141 WTA), scor 6-1, 6-2.

Irina a avut parte de un început greoi de meci: multe erori, un serviciu care a fost nesigur în multe momente, cu un pas în urma adversarei în majoritatea momentelor.

Manșa a mers în dreptul sportivei din Danemarca (scor 6-1), Irina evitând la ultima strigare un bagel (set pierdut la zero).

Dinamica partidei nu s-a schimbat foarte mult nici în al doilea set, diferența fiind că Irina a punctat cu serviciul la prima ocazie.

Din păcate, Begu nu și-a putut ridica nivelul de joc, iar Tauson a continuat să adune gameuri. Daneza a făcut breakul, obținând astfel desprinderea pe tabelă (3-1).

Încrederea Irinei (atât cât mai era) s-a evaporat, iar nordica s-a mai impus încă o dată împotriva serviciului.

Clara a închis meciul de la lansare, daneza având câștig de cauză, scor 6-1, 6-2, după o partidă de o oră și 15 minute pe care a dominat-o categoric.

De știut:

  • Pentru prezența pe tabloul principal, Irina Begu va primi € 2,438 și un punct WTA.

Linz Open 2023 (WTA Linz) se desfășoară în perioada 6-12 februarie pe hard indoor și face parte din categoria WTA 250, oferind premii totale în valoare de $259.303. Campioana en-titre a turneului (2021) este Alison Riske.

>> A patra jucătoare a lumii a vrut să se retragă din circuitul WTA

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:34
Un nou antrenor portughez în Superliga Oțelul l-a prezentat pe înlocuitorul lui Stjepan Tomas: debut contra FCSB
Un nou antrenor portughez în Superliga Oțelul l-a prezentat pe înlocuitorul lui Stjepan Tomas: debut contra FCSB
11:08
Șocanta Polonia Ce se întâmplă la viitorii rivali. Președintele filmat beat a schimbat copilul lui Lewandowski în tunel
Șocanta Polonia Ce se întâmplă la viitorii rivali. Președintele filmat beat a schimbat copilul lui Lewandowski în tunel
11:22
„N-ai cum să declari asta” Cosmin Contra a comentat afirmațiile lui Gică Hagi » Ce a spus despre meciul cu Bosnia
„N-ai cum să declari asta” Cosmin Contra a comentat  afirmațiile lui Gică Hagi » Ce a spus despre meciul cu Bosnia
10:14
Messi sfidează logica! VIDEO: A marcat dintr-un unghi aproape imposibil și e la un pas de un nou record
Messi sfidează logica! VIDEO: A marcat dintr-un unghi aproape imposibil și e la un pas de un nou record
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Top stiri
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
Citește mai mult
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră