WTA Ningbo: Sorana Cîrstea, eliminată în optimi de locul 90 mondial - Recital de breakuri

Sorana Cîrstea, a treia favorită a competiției, a părăsit WTA Ningbo (de categorie 250) în optimi, jucătoarea noastră fiind învinsă de Katerina Siniakova, ocupantă a locului 90 mondial. A fost 6-3, 7-5 pentru sportiva din Cehia la capătul unui meci care a avut nu mai puțin de 15 breakuri.

Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Setul I

Cel mai important aspect pentru Sorana Cîrstea din primul set a fost acela că sportiva noastră nu a reușit să câștige vreun game de serviciu până la scorul de 5-1 pentru Katerina.

Cîrstea nu a avut nivelul dorit de la lansare în primul set, iar retururile cehoaicei au fost de calitate. Siniakova a fost mult mai inspirată în a găsi loviturile câștigătoare, iar unghiurile alese i-au dat bătăi de cap Soranei.

Finalul manșei a mai adus două breakuri, câte unul de fiecare parte, iar setul i-a revenit cehoaicei cu 6-3, după 44 de minute.

Setul II

La a treia tentativă, Sorana a făcut breakul în chiar primul game al setului secund, iar manșa avea să înceapă așa cum își dorea sportiva noastră.

Mai mult decât atât, erorile s-au înmulțit în dreptul Katerinei, iar Sorana a dus avantajul la 3-0, cu două breakuri.

Ecartul s-a păstrat după alte două breakuri consecutive: 4-1 pentru Cîrstea.

Din păcate, a urmat un pasaj de meci în care Sorana a greșit destul de mult și nu a avut cele mai inspirate alegeri în momentele importante. Astfel, de la 4-1 s-a ajuns până la 4-4.

Cîrstea a mai ratat o șansă importantă de a câștiga manșa la 5-4, pe propriul serviciu. S-a ajuns astfel la un total de 9 breakuri în manșă, după ce Siniakova s-a impus de la retur și a închis setul (7-5) și meciul după o oră și 48 de minute.

De știut:

• Pentru parcursul de la WTA Ningbo, Cîrstea va încasa un premiu de $ 3,920 și 30 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Sorana Cîrstea vs Katerina Siniakova 4-1

Sorana Cîrstea (26 WTA, favorită 3) și Katerina Siniakova (90 WTA) s-au întâlnit de cinci ori, iar aceasta a fost prima victorie pentru jucătoarea din Cehia.

2023, Ningbo Open: 6-3, 7-5 pentru Siniakova

2020, Dubai: 4-6, 6-3, 6-3 pentru Cîrstea

2019, US Open: 7-5, 6-2 pentru Cîrstea

2018, Madrid: 6-4, 2-6, 6-4 pentru Cîrstea

2017, Eastbourne: 6-3, 6-2 pentru Cîrstea.

Ningbo Open are loc în perioada 25-30 septembrie, pe hard, face parte din categoria WTA 250 și are premii totale în valoare de $259,303. Principala favorită este Ons Jabeur.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:11
„Patroane, vino la meci că îi batem” Reghe l-a vrut pe Becali în tribune cu Rapid! De ce n-a venit la stadion

14:17
Rasism șocant în Bundesliga Cine e jucătorul abuzat și amenințat cu moartea: „Suntem îngroziți de o asemenea ură”

12:45
Pe cine a trimis Reghe la culcare FOTO. Cui i-ar fi adresat tehnicianul FCSB ironiile de la finalul derby-ului: „Sunt și anumite specimene...”

13:43
Neymar, eliminat după „regula Vinicius” VIDEO. Reacție acidă a brazilianului: „I-am dat ocazia unui idiot să iasă în evidență”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365